Cetățenii străini pot înregistra acte de stare civilă ?

Potrivit Legii nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de stare civilă, cetăţenii străini care au domiciliul sau se află temporar în România pot cere înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români.

Persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă.

Cetăţenii străini pot cere, iar persoanele fără cetăţenie sunt obligate să solicite înscrierea de menţiuni pe actele de stare civilă întocmite în registrele de stare civilă române.

Dacă un cetăţean străin s-a căsătorit sau a decedat pe teritoriul României, ofiţerul de stare civilă care a întocmit actul va trimite, în termen de 5 zile de la înregistrare, un extras de pe actul respectiv organului competent al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care îl va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al ţării respective acreditate în România, potrivit obligaţiilor izvorâte din tratate, acorduri sau convenţii la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

Contactați-ne la numărul de telefon 0748.031.076 sau pe pagina de facebook avocat Cruciu Petru, precum și la adresa din Târgu Mureș, str. Stefan cel Mare nr. 1

Leave a Reply