Cerere de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată. Admiterea cererii.

Cerere de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată. Admiterea cererii.

JUDECĂTORIA B_____

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2740

Ședința publică de la 03 Iulie 2020

C ompletul co nstituit din:

PREȘEDINTE I____-A______ C_____-C______

Grefier C___ E____-V_______

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA B_______ DE A__ B____ IALOMIȚA în contradictoriu cu pârâtul T_____ A_____  având ca obiect pretenții .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 .0 6 .2020 , fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată ce face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru dat a de 19 .0 6 .2020 , respectiv azi, 03 iulie 2020.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2019 pe rolul Judecătoriei B_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta Administrația B_______ de A__ B____-Ialomița a solicitat obligarea pârâtului T_____ A_____ la plata sumei de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____.

În motivare, în esență, reclamanta a precizat că în dosrul XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____ , Curtea de Apel G_____ a pronunțat Decizia nr. 634/24.10.2019 în care aceasta a avut câștig de cauză.

Reclamanta arată că în respectivul dosar a efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 2200 lei, conform extrasului de cont și a facturii nr. 1005/25.01.2019.

În drept, reclamanta invocă art. 451, 452, 453 c.pr.civ.

În probațiune, reclamanta solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Ulterior, la data de 13.01.2020, reclamanta prin avocat a formulat o nouă cerere de chemare în judecată.

La primul termen de judecată, fiind prezent personal, pârâtul a depus precizări prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată, solicitând eșalonarea plății debitului.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a încuviințat pentru ambele părți, administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt,  prin Decizia civilă nr. 634/24.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel G_____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins excepția lipsei de obiect și s-a respins ca nefondat apelul declarat de T_____ A_____. În practicaua hotărârii judecătorești s-a menționat faptul că reprezentantul convențional al reclamantei a menționat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Situația de fapt antemenționată este confirmată prin înscrisurile aflate la dosar  respectiv Factura nr. 1005/25.01.2019 în cuantum total de 2200 lei, reprezentând onorariu avocat în dosarul XXXXXXXXXXXXX, de contractul de asistență juridică nr. xxxxxx/17.01.2019, dar și de extrasul de cont aflat la fila 16 dosar.

Instanța reține și faptul că petentul a fost de acord cu acțiunea formulată în prezenta cauză.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 C .civil „ Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. ”.

În conformitate cu art. 453 alin 1 C .pr.civ. „ Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată .”

Potrivit art. 452 C .pr.civ. „ Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.”

Sintetizând dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța reține că în situația în care nu s-au cerut cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în timpul procesului care a provocat aceste cheltuieli, acestea pot fi solicitate printr-o cerere separată.

În Decizia nr. 19/18.11.2013 a Î.C.C.J dată în soluționarea recursului în interesul legii s-a arătat că „posibilitatea păr ț ii îndreptă ț ite de a- ș i valorifica dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe calea unei ac ț iuni civile separate este recunoscută în mod constant în jurispruden ț ă”.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a achitat suma de 2200 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru reprezentarea acesteia în dosarul civil XXXXXXXXXXXXX la soluționarea apelului de către Curtea de Apel G_____.

În ceea ce privește eșalonarea plății solicitată de către pârât, instanța reține că această chestiune privește executarea unui debit, care va fi avută în vedere la momentul executării.

Față de considerentele arătate, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și pe cale de consecință instanța urmează să oblige pârâtul să facă dovada achitării sumei de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, efectuate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX  al Tribunalului B_____.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația B_______ de A__ B____ Ialomița, cu sediul în B____, ______________________, jud. B____, și sediul procedural ales la C__. Av. Prunau D_____ E______ din B_____, ______________________, _____________, parter, jud. B_____ în contradictoriu cu pârâtul T_____ A_____, cu domiciliul în B_____, Piața Dorobanților nr. 2, ______________, _____________ jud. B_____, având ca obiect „pretenții”.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, efectuate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B_____.

Pronunțată astăzi, 3 iulie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în condițiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă

Președinte,                                                                         Grefier,

C_____ – C______ I____ – A______                                    C___ E____ V_______

Leave a Reply