Construcţii edificate pe terenul altei persoane. Existenţa unei hotărâri anterioare privind dreptul de proprietate. Buna sau reaua-credintă a constructorului

Construcţii edificate pe terenul altei persoane. Existenţa unei hotărâri anterioare privind dreptul de proprietate. Buna sau reaua-credintă a constructorului.

în cazul în care într-un alt litigiu, finalizat prin soluţie irevocabilă, s-a stabilit că pârâtul nu are nici un titlu asupra terenului, reiterarea dreptului de proprietate derivând din contractul de cumpărare analizat în litigiul anterior nu este de natură a infirma soluţia anterioară.
Dacă pârâţii deţin şi exploatează terenul proprietatea reclamantului în lipsa unui titlu valabil, instanţa, în temeiul art. 480, art. 483 şi art. 487 C. civ., poate dispune obligarea de a ridica de pe teren, pe cheltuiala lor, amenajările şi instalaţiile efectuate de ei, precum şi obligarea la plata despăgubirilor datorate.
Exploatarea terenului, în condiţiile în care nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pretins şi nesocotind notificările reclamantului spre a-i lăsa terenul în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, înlătură în ceea ce-i priveşte pe constructori
buna-credintă, fiind sancţionaţi ca atare.

C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 621 din 18 februarie 2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, Curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 6 iulie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea principală formulată de C.I. împotriva pârâţilor B.I., B.M., B.A.P., T.V., F.E., V.V. şi V.E., dispunându-se obligarea acestora de a lăsa reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1.700 mp situat în comuna 1 Decembrie, sat Copăceni, judeţul Ilfov.
Au fost respinse ca nefondate cererile având ca obiect obligarea pârâţilor de a desfiinţa şi ridica amenajările din lemn şi conductele – solarii – şi îngrădirile terenului, precum şi obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.
De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2168/1997, încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător, şi pârâţi, cu excepţia soţilor B., în calitate de vânzători.
I. Drept civil 15
, Pentru a hotărî astfel cu privire la acţiunea principală, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu pe baza unui transfer al dreptului de proprietar de la adevăraţii proprietari, în timp ce pârâţii B.. nu au putut opune un titlu de proprietate valabil.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 266 din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin care a fost schimbată în parte sentinţa, dispunându-se şi obligarea pârâţilor să ridice pe cheltuiala lor amenajările şi instalaţiile (solarii) ridicate pe terenul revendicat.
De asemenea, pârâţii au fost obligaţi şi la plata despăgubirilor în valoare totală de 237.720.000 lei, reprezentând veniturile de care a fost lipsit reclamantul în perioada 1998-1999 prin cultivarea terenului de către pârâţi şi deţinerea abuzivă, cu rea-credinţă a acestuia.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul declarat de pârâţii B.I. şi
B.M. împotriva sentinţei, avându-se în vedere că s-a stabilit în cadrul altui litigiu că aceştia deţin terenul în litigiu fără titlu.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii B.I. şi B.M., considerând-o vădit netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încadrarea prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în situaţia în care, cu o motivare sumară, s-a respins cererea reconvenţională, nesocotind faptul că ceilalţi pârâţi şi-au înstrăinat în 1978 întreaga gospodărie, şi anume atât construcţia, cât şi terenul în suprafaţă de 3.315 mp.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează catalogarea greşită de către ambele instanţe a recurenţilor ca deţinători de rea-credinţă ai terenului, cu consecinţa obligării lor la despăgubiri şi desfiinţarea amenajărilor efectuate, nesocotindu-se prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în temeiul căreia terenurile ce au fost trecute în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 trec, la cerere, în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă, proprietari ai locuinţei, în limitele prevăzute de art. 8 din Decretul-lege nr. 41/1990.
în sfârşit, au fost criticate hotărârea dată în apel şi cea a instanţei de fond, pe motivul că instanţele nu au ţinut seama şi nu au dorit să aprobe administrarea unor probe, ceea ce i-a prejudiciat grav pe recurenţi. Astfel, s-a susţinut că nu s-a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris în 1978, prin care pârâţii şi-au înstrăinat gospodăria.

S-a solicitat în final suspendarea judecării acestui recurs până la rezolvarea dosarului iu-, 7994/2002 al Judecătoriei Buftea, în cadrul căruia Prefectul judeţului Ilfov a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 36.211 din 17 iunie 1997, ce cuprinde terenul în suprafaţă de 3.315 mp, din care C.I. dobândit suprafaţa de 1.700mp. ’ .
Recursul nu este întemeiat, fiind respins în raport de cele ce urmează:
Cmtea a constatat că cererea de suspendare a judecăţii cauzei nu poate fi primită, întrucât recurenţii nu au Scut dovada, în sensul art. 244 C. proc. civ., că dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existenţa sau-inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Nu numai că nu s-au produs dovezi în sensul solicitat, în prezenţa cărora instanţa are facultatea de a lua măsura suspendării judecăţii, dar, în speţă, există o situaţie deosebită, şi anume aceea că lipsa de titlu a recurenţilor în deţinerea terenului în litigiu a fost stabilită irevocabil în cadrul altui litigiu. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 873 din 7 martie 1994 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, dată în fond după casare, definitivă prin decizia civilă nr. 1499 din 15 iunie 1995 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea recurentului din cauza de faţă B.I., prin care a solicitat, în contradictoriu cu C.I., să se constate că este proprietarul terenului în suprafaţă de 3.400 mp aferent casei de locuit pe care a cumpărat-o anterior. S-a reţinut lipsa oricărui titlu al acestuia cu privire la terenul în litigiu în suprafaţă de 1.700 mp.
Aceste hotărâri au fost date cu ocazia rejudecării pricinii, ca urmare a casării hotărârilor anterioare prin decizia nr. 1182 din 18 mai 1993 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia civilă. în considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2374 din 7 septembrie 1978, autentificat de Notariatul de Stat Giiurgiu, B.I. a cumpărat de la fi-aţii A.P.F., A. şi D.A.V. o casă de locuit cu 4 camere şi anexe, imobil situat în comuna Copăceni nr. 603, imobilul aferent construcţiei în suprafaţă de 250 mp, trecând în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 59/1974.
De asemenea, s-a stabilit, prin aceeaşi decizie, că la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare, restul terenului (în afară de 250 mp) ce a aparţinut autorului vânzătorului era proprietatea Cooperativei Agricole de Producţie Copăceni, după cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1149 din 12 mai 1976 a Judecătoriei Giurgiu, teren dat în
I. Drept civil 17
folosinţă unor membri cooperatori, printre care figura şi pârâtul C.I. A rezultat, astfel, că vânzătorii nu puteau să vândă, iar B.I. nu putea să cumpere decât casa de locuit şi’terenul aferent de 250 mp. Ca atare, în temeiul art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, coroborat cu art 22 şi art 35 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, reclamantul B.I. nu poate pretinde decât cel iriult diferenţa,de 700 mp, până la suprafaţa de
1.000 mp, fiind greşită interpretarea actelor normative invocate, în sensul că reclamantul a devenit proprietar asupra întregii suprafeţe de 3.400 mp.
Din cele redate rezultă că în cadrul altui litigiu, finalizat prin soluţie irevocabilă, s-a stabilit că B.I. nu are nici un titlu asupra terenului în suprafaţă de 1.700 mp, astfel că reiterarea dreptului de proprietate derivând din contractul de cumpărare din 1978 nu este de natură a confirma temeinicia recursului. în consecinţă, reţinându-se deţinerea şi exploatarea terenului proprietatea reclamantului de către pârâţi în lipsa unui titlu valabil, rezultă că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicaţiunea art. 480, art. 483 şi art. 487 C. civ., în temeiul cărora a hotărât obligarea pârâţilor de a ridica de pe teren pe cheltuiala lor amenajările şi instalaţiile efectuate de ei în mod necontestat, astfel cum au recunoscut la interogatoriu, precum şi obligarea la plata despăgubirilor datorate.
S-a avut în vedere judicios că exploatarea terenului, în situaţia în care nu le-a fost recunoscut dreptul de proprietate pretins şi nesocotind notificările reclamantului spre a-i lăsa terenul în deplină proprietate şi paşnică folosinţă, înlătură în ceea ce-i priveşte brma-cre- dinţă, fiind sancţionaţi ca atare.
Aşa fiind, recursul de faţă a fost respins ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii, care au căzut în pretenţii, au fost obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată în această fază a litigiului, în valoare de 11.900.000 lei reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale nr. 2983051 din 10 ianuarie 2003.

Leave a Reply