Contract de asigurare. Acţiune privind obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor constând în indemnizaţia de asigurare şi dobânda legală.

Contract de asigurare. Acţiune privind obliga asigurătorului la plata despăgubirilor constând în indemnizaţia de asigurare şi dobânda legală. Lipsa autorizaţiei de construire a imobilului asigurat distrus în incendiu. Clauză contractuală ce exclude acordarea despăgubirilor în cazul în care imobilul este construit fără autorizaţie de construire. Caracterul abuziv al clauzei. Lipsa consimţământului asiguratului pentru aplicarea prevederilor contractuale

Nu se poate reţine că reclamantul asigurat şi-a exprimat consimţământul cu privire la clauzele de excludere de răspundere a asigurătorului, în condiţiile în care declaraţia asiguratului, potrivit căreia a luat la cunoştinţă de condiţiile şi clauzele contractului, nu este semnată, asigurătorul nu a dovedit că a înmânat un exemplar din menţionatele condiţii generale asiguratului sau că deţine un exemplar semnat de acesta, rubrica special destinată din poliţa de asigurare pentru cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului nu este completată, iar agentul de asigurări nu a cerut asiguratului prezentarea autorizaţiei de construcţie şi nici nu i-a comunicat că existenta res- pectivei autorizaţii condiţionează încheierea de către asigurător a contractului de asigurare.
Este lipsită de relevanţă încălcarea prevederilor Legii nr. 50/ 1991 de către asigurat, deoarece sancţiunile prevăzute de această lege nu pot fi aplicate pe cale incidentală, la cererea unei persoane juridice de drept privat şi nu pot produce efecte juridice în cazul unui contract comercial de altă natură.
I.C.C.J., s. corn., dec. nr. 620 din 26 februarie 2009, www.scj.ro

Reclamanţii B.N. şi SC H. SRL C., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta SC O. SA Bucureşti la plata sumei de 108.000 lei despăgubiri, din care 100.000 lei indemnizaţie de asigurare şi 8.000 lei dobândă legală, precum şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 201 din 11 februarie 2008, Tribunalul Prahova, după administrarea probatoriilor cu înscrisuri şi proba testimonială, a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată, obligându-i pe aceştia să plătească pârâtei 3.000 lei cheltuieli de judecată.

In fundamentarea sentinţei, instanţa de fond a retinut, referitor la refuzul pârâtei de a plăti despăgubirile solicitate de către reclamant, pentru lipsa autorizaţiei de construcţie a imobilului, care reprezintă o clauză de excludere a acordării despăgubirilor pentru bunurile asigurate, conform art. 5.1.III din condiţiile de asigurare, că această clauză contractuală nu reprezintă o clauză abuzivă, în sensul Legii nr. 193/2000.
Astfel, a reţinut prima instanţă, chiar dacă nu a fost negociată direct cu reclamantul, clauza cuprinde transpunerea unei obligaţii legale, pe care o au toţi cetăţenii, anterior edificării unei construcţii, stabilită cu valoare de principiu în art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, ea nefiind o obligaţie impusă unilateral de pârâtă, ci o obligaţie legală, preexistentă edificării oricărei lucrări de construcţie; nu este contrară bunei-credinţe şi nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, instanţa de fond a considerat că nimeni nu se poate prevala de propria culpă în valorificarea unui drept şi nici de necunoaşterea legii, astfel încât s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind despăgubirile solicitate pentru imobilul asigurat, distrus de incendiu.
S-a respins ca neîntemeiat şi capătul de cerere din acţiune privind despăgubiri pentru marfa SC H. SRL aflată în clădirea incendiată, deoarece nu s-au depus documente justificative pentru a se

II. Alte contracte de prestări servicii 47
proba existenţa şi valoarea mărfurilor, înlăturându-se susţinerea reclamanţilor privind distrugerea acestor documente în timpul incendiului, întrucât, potrivit art. 26 din Legea nr. 82/1991, exista obligaţia legală al reconstruirii lor, în termen de 30 de zile.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.N. şi SC H. SRL C., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. (…)
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, prin decizia nr. 133 din 18 iunie 2008, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta SC O. SRL să plătească reclamantului B.N. despăgubiri în valoare de 95.000 RON pentru clădire, 15.974 lei dobândă legală, 6.533 lei cheltuieli de judecată, şi a respins ca nefondat apelul reclamantei SC H. SRL privind despăgubiri vizând contravaloare marfa de 5.000 RON şi a menţinut sentinţa sub acest aspect.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu există consimţământul reclamantului asigurat pentru aplicarea prevederilor art. 5.1 din „Condiţii generale de asigurare”, care conţin clauza de excludere a despăgubirilor pentru anumite situaţii, de care acesta nu a avut cunoştinţă, rubrica din poliţa de asigurare privind anexele înmânate asigurătorului nefiind completată. De asemenea, s-a apreciat ca nefondată critica apelantei SC H. SRL privind neacordarea despăgubirilor pentru contravaloarea mărfii asigurate, aflată în magazin, arsă în incendiul din 7.05.2005, deoarece nu s-au făcut dovezi cu privire la existenţa şi valoarea mărfurilor pretins aflate în imobilul incendiat.
împotriva acestei decizii pârâta SC O. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în dezvoltarea criticilor formulate, în sinteză, că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie, întrucât, deşi reţine că şi condiţiile generale fac parte integrantă din poliţa de asigurare pe care intimatul-reclamant a consemnat că a primit un exemplar original, apreciază totuşi că aceste condiţii generale, ce cuprind şi clauzele restrictive de răspundere cât priveşte asigurătorul, nu au fost aduse la cunoştinţa asiguratului intimat, că instanţa de apel a dat o greşită interpretare contractului de asigurare cât privesc clauzele restrictive de răspundere, respectiv art. 9.1.2. din cap. VIII al condiţiilor generale, ignorând că acestea au fost cunoscute asiguratului, că decizia recurată este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor

48 Clauzele abuzive
art. 2 din Legea nr. 136/1995, ca şi a dispoziţiilor art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ., fiind inadmisibilă proba cu martori în combaterea conţinutului unui înscris, respectiv a conţinutului contractului de asigurare, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 36 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 vizând necesitatea autorizaţiei de construire pentru intabularea unei construcţii; recurenta critică instanţa de apel şi pentru ignorarea faptului că valoarea imobilului în litigiu nu a fost dovedită.
Recursul este nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei instanţei de apel.
Se reţine, în acest sens, că decizia recurată este corect şi coerent motivată, instanţa de apel stabilind justificat că, deşi există menţiunea pe declaraţia asiguratului că a luat cunoştinţă de condiţiile şi clauzele contractului, aceasta nu este semnată de către reclamantul asigurat, iar pârâta asigurător nu a dovedit că a înmânat un exemplar din menţionatele condiţii generale asiguratului sau că deţine un exemplar semnat de acesta, precum şi că nici rubrica special destinată din poliţa de asigurare pentru cazurile de excludere a răspunderii asigurătorului nu este completată, iar agentul de asigurări nu a cerut asiguratului prezentarea autorizaţiei de construcţie şi nici nu i-a comunicat că existenţa respectivei autorizaţii condiţionează încheierea de către asigurător a contractului de asigurare, astfel că, în mod judicios, a reţinut instanţa că reclamantul asigurat nu şi-a exprimat consimţământul cu privire la clauza referitoare la cauzele de excludere de răspundere a asigurătorului, aceasta făcând şi o corectă interpretare a clauzelor contractului de asigurare în litigiu.
Se constată, de asemenea, că decizia recurată a fost pronunţată cu corecta aplicare a legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 136/1995 în coroborare cu art. 4 din Legea nr. 193/2000, ca şi a dispoziţiilor art. 1191 alin. (1) C. civ., întrucât contractul de asigurare este un contract comercial, respectiv un act unilateral de comerţ [art. 6 alin. (1) C. corn.], iar „obligaţiunile comerciale … se probează” cu martori, de câte ori „autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ.” (art. 46 C. corn.).

II. Alte contracte de prestări servicii 49
Referirile recurentei la încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 sunt neavenite în speţă, deoarece sancţiunile prevăzute de această lege nu pot fi aplicate pe cale incidentală, la cererea unei persoane juridice de drept privat, şi pentru a produce efecte în cazul unui contract comercial de altă natură.

In consecinţă. Curtea a respins recursul ca nefondat.

Leave a Reply