CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA I CIVILĂ

Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2021:001.______

Dosar nr. _____________

Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal – 3132

DECIZIA NR. 26/A

Ședința publică din 21 ianuarie 2021

Analizând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar constată următoarele:

În fapt, prin Sentința penală nr. 941 din 09.10.2019 pronunțată de Judecătoria Tg M____ în dosarul _____/320/2018, intervenientul forțat C____ C_____ a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, reținându-se că în data de 11 mai 2017, în jurul orei 19:30, în timp ce conducea autoutilitara marca M__ cu numărul de înmatriculare _________ care tracta semiremorca marca Koegel cu numărul de înmatriculare _________ pe Calea Sighișoarei, intervenientul forțat a accidentat-o pe reclamantă, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Instanța a stabilit că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a intervenientului forțat care, în timp ce conducea autoutilitara, nu a adoptat o conduită preventivă astfel încât să nu pună în pericol integritatea corporală a persoanelor și nu a acordat prioritate de trecere reclamantei care traversa regulamentar drumul. S-a reținut că fapta intervenientului a cauzat reclamantei leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 de zile de îngrijiri medicale, precum și infirmitate fizică permanentă, constând în amputarea membrului inferior stâng. Sub aspectul laturii subiective s-a reținut că fapta a fost săvârșită de intervenient cu vinovăție în modalitatea culpei fără prevedere, întrucât inculpatul nu a prevăzut urmările faptei sale deși putea și trebuia să le prevadă și că la momentul producerii faptei nu s-a putut reține incidența niciunui factor precum condițiile de drum, trafic, vizibilitate care să fi perturbat activitatea de conducere a inculpatului dar și că inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, apelanții neformulând critici sub acest aspect.

În ceea ce privește prejudiciul material suferit de reclamantă, instanța constată că Tribunalul a stabilit în mod corect cuantumul acestuia în baza probelor administrate, nefiind întemeiate criticile formulate sub acest aspect.

În acest sens, instanța reține ca fiind corectă înlăturarea sumei de 12,95 lei, reprezentând contravaloarea unui taburet pentru copii și gumă de mestecat „Orbit Professional”, prin natura lor, aceste cheltuieli neputând fi considerate drept o consecință directă a accidentului de circulație și nici nu s-a făcut proba celor pretinse în sens contrar.

În ceea ce privește bonurile fiscale reprezentând combustibil a căror contravaloare s-a cerut a fi înlăturată de către apelanta pârâtă, instanța constată că în cauză s-a dovedit faptul că aceste cheltuieli au fost efectuate cu ocazia realizării transportului reclamantei pentru intervenții, consultații medicale, achiziționarea de medicamente și dispozitive necesare acesteia ca urmare a accidentului suferit. În acest sens, instanța reține că datele la care s-au emis bonurile fiscale în discuție, respectiv mai 2017 – februarie 2018, coincid cu perioada în care reclamanta s-a prezentat la medic pentru consultații, tratamente, intervenții și a achiziționat cele necesare, astfel cum rezultă din bonurile fiscale și actele medicale depuse la dosar. Din această perspectivă, argumentele apelantei pârâte potrivit cărora nu ar fi probată în cauză legătura de cauzalitate dintre intervențiile și consultațiile medicale și aceste cheltuieli de deplasare nu sunt întemeiate.

Criticile apelanților nu sunt întemeiate nici sub aspectul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral suferit, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză, din probele administrate rezultă că leziunile traumatice suferite de reclamantă în urma accidentului rutier a cărui victimă a fost, au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 de zile de îngrijiri medicale și au determinat o infirmitate fizică permanentă, constând în amputarea membrului inferior stâng. În această privință, apelanta pârâta a susținut că amputarea membrului inferior nu ar fi fost consecința directă a accidentului, ci a afecțiunilor medicale preexistente de care suferea reclamantă, arătând că Diabetul zaharat de tip 2 și Arteriopatia obliterantă, boli de care suferea reclamanta, ar fi constituit cauza amputării membrului inferior.

Aceste susțineri nu pot fi primite, fiind contrazise de actele medicale aflate la dosarul cauzei. În acest sens, instanța reține că potrivit Certificatului medico-legal eliberat la data de 17 mai 2017 (fila 29 în vol. I, dosarul Tribunalului), reclamanta s-a internat de urgență, având gamba stângă cu leziuni osteo-musculare extinse, leziunea pachetului vasculo-nervos ireparabilă și leziune tegumentară completă din 1/3 distală coapsă stângă, practicându-se de urgență amputația de necesitate 1/3 medie/distală coapsă stângă. De asemenea, în fișa de internare (filele 44-45, vol. II, ds. Tribunalului) s-a consemnat că pacienta s-a prezentat în unitatea de primiri urgențe cu membru inferior stâng zdrobit.

Prin urmare, în urma traumatismului suferit fiind distruse osul, mușchii pe o zonă extinsă, precum și parchetul vasculo-nervos în mod iremediabil, nu se poate susține că diabetul sau arteriopatia obliterantă de care suferea reclamanta ar fi fost cauzele amputării membrului inferior al acesteia și că, prin urmare nu ar exista o legătură de cauzalitate între fapta intervenientului și prejudiciul pretins de reclamantă, nefiind din această perspectivă justificată solicitarea pârâtei de a se dispune reducerea cuantumului despăgubirilor la suma de 70.000 lei.

Cu privire la dimensionarea despăgubirilor, Curtea reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat în mod constant faptul că nu există criterii precise pentru cuantificarea acestora, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Prin urmare, întrucât prejudiciile de ordin moral sunt consecințe dăunătoare cu un conținut neeconomic, ce rezultă din atingerile și încălcările unor drepturi personale nepatrimoniale, întinderea acestora nu poate fi stabilită în raport de valorile propuse prin Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii ci doar prin aprecierea proprie a instanțelor de judecată, în raport de particularitățile concrete ale fiecărui caz în parte și ca urmare a aplicării unor criterii specifice, precum cele referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

De asemenea, un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudicii morale este echitatea, iar din acest punct de vedere, cuantificarea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să-i atenueze suferințele morale, dar fără a se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei, aplicarea principiului echității în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz, precum și a principiului proporționalității decurgând deopotrivă și din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Apreciind în raport de aceste criterii legalitatea soluției adoptate în cauza dedusă judecății, Curtea constată că nivelul despăgubirilor stabilite prin hotărârea apelată corespunde unui raport rezonabil de proporționalitate între prejudiciul moral suferit de reclamantă și cuantumul despăgubirilor acordate, sub acest aspect fiind necesar a se avea în vedere inexistența unui sistem care să poată repara pe deplin suferințele de ordin moral, iar suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, în egală măsură aceasta nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci să reprezinte atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, durerea pricinuită de vătămările corporale și suferințele pe care le-a îndurat și pe care mai trebuie să le îndure în continuare.

Din această perspectivă, instanța constată că suma de 40.000 euro stabilită de Tribunal este în măsură să satisfacă exigențele principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind de natură să acopere prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește penalitățile de 0,2%, Tribunalul a reținut în mod corect împrejurarea că acestea nu pot fi datorate de la data notificării cum a solicitat reclamanta, întrucât potrivit art. 20 alin. 5 din OUG nr. 54/2016, act normativ incident în cauză, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește integral obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de suma neachitată.

Potrivit alin. 1 al art. 20, în termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, dar nu mai târziu de 3 luni de la data avizării daunei, asigurătorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

În cauză, reclamanta a solicitat deschiderea dosarului de daună la data de 13.06.2017, fără a preciza cuantumul pretențiilor solicitate, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 11, 12 vol. I în dosarul Tribunalului.

La data de 09.08.2017, deci în interiorul termenului de 3 luni prevăzut de textul legal anterior evocat, pârâta a solicitat reclamantei completarea dosarului de daună prin depunerea documentelor justificative pentru cuantificarea tratamentului medical (fila 16, vol. I, ds. Tribunal).

Reclamanta a formulat o nouă solicitare de acordare a despăgubirilor la data de 11.10.2017, dată la care a precizat valoarea pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale ca fiind 100.000 euro (fila 14, vol. I, ds. Tribunal).

Față de cele reținute anterior, instanța constată că dispozițiile art. 20 alin. 2 din OUG nr. 54/2016, potrivit cărora dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii, nu sunt aplicabile, întrucât prin cererea formulată la data de 13.06.2017 nu s-a formulat în concret o cerere de despăgubire, nefiind indicată nici suma pretinsă și nefiind depuse toate documentele justificative.

Potrivit alineatului 4 al art. 20 din actul normativ evocat, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Or, în cauză, asiguratorul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în textul legal în discuție, numai că legea nu prevede obligația asigurătorului de a plăti daunele morale solicitate de către persoanele vătămate în urma producerii unor accidente de circulație, la nivelul pretențiilor acestora și la momentul solicitării lor. În contextul în care în vederea cuantificării prejudiciului, în special a celui moral, este necesară intervenția instanței de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în urma administrării unui vast probatoriu, nu se poate considera că asigurătorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti despăgubirile cuvenite persoanei vătămate. Mai mult, în cauză s-a pus și problema lămuririi de către autoritățile competente a modului de producere a evenimentului rutier, situație în care până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive care să stabilească un cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid și exigibil, astfel încât să fie purtătoare de penalități de întârziere.

Tribunalul a stabilit că penalitățile se datorează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de stabilire a despăgubirii.

Sub acest aspect, instanța constată că potrivit prevederilor art. 20 alin. 4 din OUG nr. 54/2016 despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA într-un termen de maximum 10 zile calculat fie de la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (1) ceea ce nu este cazul în cauză, fie de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în cauză, ne aflăm în a doua ipoteză reglementată de textul legal evocat, motiv pentru care nu sunt întemeiate criticile apelantei recurente, potrivit cărora penalitățile s-ar datora de la data notificării dar nici susținerile pârâtei în sensul că solicitarea privind penalitățile de întârziere ar trebui respinsă.

Apelul pârâtei este întemeiat sub aspectul datei de la care se datorează penalitățile de întârziere, respectiv în 10 zile de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă, urmând ca în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă să schimbe în parte hotărârea atacată sub aspectul menționat.

În ceea ce privește critica apelantei reclamante referitoare la cheltuielile de judecată, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată aceasta a formulat un capăt de cerere accesoriu în acest sens, însă instanța a omis a se pronunța asupra acestuia. Această omisiune se remediază prin procedura reglementată de art. 444 din Codul de procedură civilă, reclamanta putând formula o cerere de completare a hotărârii, însă această chestiune nu poate fi remediată pe calea apelului, întrucât potrivit art. 445 Cod procedură civilă, procedura reglementată la art. 444 este obligatorie.

În ceea ce privește cererea apelantei pârâte de obligare a intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, constatând că apelanta nu a depus dovada cheltuielilor pretinse, în temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța urmează a dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta ____________________________ –Reasigurare SA, cu sediul în Voluntari, ______________________. 10, Glogal City Business Park, jud. I____, împotriva Sentinței civile nr. 373 din data de 23.06.2020 a Tribunalului M____, pronunțate în dosarul nr._____________.

Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumelor la care a fost obligată pârâta a le plăti reclamantei se vor calcula după 10 zile de la data primirii hotărârii definitive și până la executarea efectivă a obligației de plată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta A_____ A______, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul av. D____ D______, cu sediul în Târgu-M____, _________________/1, împotriva aceleiași hotărâri.

Respinge cererea apelantei pârâte ____________________________ –Reasigurare SA privind obligarea intimatei reclamante A_____ A______ la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Târgu-M____.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2021.