Curtea de Apel Alba Iulia. Prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei produse de către salariat

Curtea de Apel Alba Iulia. Prescripția dreptului la acțiunea în repararea pagubei produse de către salariat

DECIZIE CIVILĂ Nr. 5/2020

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2020

Pretențiile din prezenta cauză rezultă dintr-un raport de muncă, astfel încât, dispozițiile aplicabile sunt cele specifice dreptului muncii, care au caracterul unor norme speciale în raport de dispozițiile dreptului civil, care reprezintă norma generală.
Potrivit principiului de drept în acord cu care norma specială derogă de la norma generală, în prezenta cauză dispozițiile de dreptul muncii trebuie aplicate cu prioritate.

Același caracter derogator al dispozițiilor din dreptul muncii împiedică interpretarea noțiunilor în spiritul dispozițiilor din legea generală.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că în dreptul muncii dreptul la acțiune în a pretinde repararea pagubei de către salariat curge de la momentul obiect al producerii pagubei, spre deosebire de dreptul civil în materia răspunderii civile delictuale și al plății nedatorate care reglementează un moment subiectiv ce leagă nașterea dreptului la acțiune de cunoașterea pagubei și pe cel care răspunde de ea.

Reglementarea din cuprinsul dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 62/2011, potrivit căreia cererile vizând restituirea unor sume ce au făcut obiectul unor plăți nedatorate pot fi formulate în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, este în acord și cu specificul acestei ramuri de drept, care nu se caracterizează prin reglementarea neutră a raporturilor dintre părți, ci este menită să realizeze protecția acelei părți care se găsește într-o poziție mai fragilă – salariatul.

Chestiunea de drept privind momentul de la curge termenul de prescripție în situații similare cu cea din prezenta cauză a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, fiind dezlegată prin decizia nr. 19/2019.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, pentru prejudiciile produse și plățile nedatorate efectuate ulterior datei de 13 mai 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 62/2011, actul de control întocmit de Curtea de Conturi , prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unor sume necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului .

Pentru a concluziona în acest sens, instanța supremă a reținut că prevalența Legii nr. 62/2011 este dată de faptul că, prin dispozițiile art. 211 din acest act normativ, este asigurată într-o mai mare măsură protecția socială a salariaților, prevăzută și garantată de art. 6 din Codul muncii și că „nu prezintă relevanță juridică data întocmirii raportului de control de către Curtea de Conturi …. sau data emiterii ori comunicării actului de control, întrucât acestea reprezintă momentele în care s-a constatat existența prejudiciului, iar nu momentul în care prejudiciul/paguba s-a produs, acesta fiind anterior constatării lui .”

S-a reținut de asemenea că modul de calcul al termenului de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condițiile prevăzute de art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011, este unul de excepție în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, și anume prin raportare la data producerii pagubei , derogatorie de la dreptul comun care se referă la data „când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui” (art. 2.523 din Codul civil), respectiv aceea când „păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea” (art. 2.528 din Codul civil). Constatările rezultate din activitatea de control a Curții de Conturi pot fi, eventual, valorificate ca mijloace de probă în litigiul având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere ce are ca unic temei raportul de muncă dintre salariat și angajator.

Față de considerentele deciziei nr. 19/2019, reținând că dreptul la acțiune curge de la momentul producerii pagubei, că paguba s-a produs la momentul diminuării patrimoniului reclamantei cu sumele plătite pârâtului în anul 2015, în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că cererea reclamantei formulată în luna mai 2019 , s-a aflat în afara termenului de prescripție.

Nu se poate reține în cauză incidența dispozițiilor art. 2532 pct. 5 din Codul civil, referitoare la suspendarea cursului prescripției, ca urmare a ascunderii de către pârât a împrejurării că în suma cuprinsă în factura depusă pentru decontare se cuprinde și contravaloarea transportului extern.

Nu se poate reține că a existat o inducere în eroare, cât timp reclamanta nu a solicitat pârâtului lămuriri cu privire la produsele înscrise în factură.

De altfel, și ulterior constatărilor Curții de Conturi, reprezentanții reclamantei au convenit cu s_________ în sensul că clauza din CCM-ul ce a stat la baza decontărilor trebuie interpretată în sensul că nu exclude decontarea transportului extern (filele 54-56 d__ dosarul de fond).

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 480 NCPC, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul reclamantei.

Leave a Reply