Curtea de Apel Targu Mures. Repararea prejudiciului produs UAT de catre un primar care a introdus o clauza nelegala intr-un contract. Respingerea cererii.

Curtea de Apel Targu Mures. Repararea prejudiciului produs UAT de catre un primar care a introdus o clauza nelegala intr-un contract. Respingerea cererii.

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA I CIVILĂ

Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2021:002.______

Dosar nr. ______________

Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal – 3132

DECIZIA NR. 12/R

Ședința publică din 21 ianuarie 2021

  1. Soluția și considerentele curții de apel

Examinând recursul formulat, curtea de apel constată următoarele:

Primul și cel de-al treilea motiv de recurs nu pot fi primite, deoarece acestea se referă la aspecte de netemeinice ale hotărârii recurate, nu la aspecte de nelegalitate ale acesteia, așa cum reglementează în mod imperativ prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Conform art. 486 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. din Codul de procedură civilă, iar art. 489 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. 3, care se referă la motivele de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de instanță, precum și în situația alin. 2, în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 din Codul de procedură civilă.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă.

În speță, recurenta a indicat ca motiv de recurs prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, însă argumentele aduse nu au dezvoltat motivul de recurs indicat în conformitate cu cerințele art. 488 din Codul de procedură civilă și cu structura recursului, care este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă.

Astfel, argumentele invocate în primul și cel de-al treilea motiv de recurs fac trimitere la modul de stabilire a vinovăției de către instanța de apel, aspect care ține de interpretarea probatoriului administrat în cauză și care nu poate fi readus în discuție în faza procesuală a recursului.

Or, asupra acestor aspecte instanța de recurs nu se mai poate pronunța, deoarece prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă vizează strict situațiile în care instanța de apel a încălcat normele de drept material invocate ori pe cele invocate le-a aplicat greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii, iar nu modalitatea în care aceasta a stabilit starea de fapt, care, în urma soluționării apelului, capătă caracter definitiv.

Așadar, făcând trimitere la mijloace de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanța de apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța de apel.

În concluzie, primul și cel de-al treilea motiv de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, astfel că nu pot fi analizate.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, constatăm că, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, ”dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, ceea ce înseamnă că Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, este aplicabilă și procesului pendinte, aceasta fiind publicată la data de 09.07.2017, cât timp litigiul nu era finalizat.

Prin această decizie, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că ”prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.”

Prin urmare, este evident că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală), dispozițiile generale ale Codului civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală, nu pot fi aplicate în cauză, ci în speță sunt aplicabile prevederile speciale ale Codului muncii.

Or, spre deosebire de dreptul comun, în dreptul muncii, în cazul producerii prejudiciului de către mai mulți angajați, răspunderea este divizibilă, nu solidară, fiind necesară identificarea răspunderii fiecărei persoane care ar fi putut contribui la producerea prejudiciului.

Având în vedere că, potrivit constatărilor instanței de apel (care nu mai pot fi readuse în discuție), pârâtul nu este singura persoană care a contribuit la producerea prejudiciului, ci acesta a fost cauzat de mai mulți angajați, era necesară dovedirea de către reclamantă a cuantumului prejudiciului cauzat de pârât, probă care nu a fost realizată în cauză în fața instanțelor de fond și de apel, ceea ce înseamnă că, în mod corect, instanța de apel a constatat că prejudiciului îi lipsește caracterul cert.

În aceeași ordine de idei, contrar celor argumentate de recurentă, constatăm că nu se pune problema aplicării în cauză, prin excludere, fie a prevederilor art. 254 din Codul muncii, fie a celor ale art. 255 din același act normativ. Astfel, prevederile art. 254 reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, atunci când produc pagube angajatorului lor, iar cele ale art. 255 stipulează răspunderea conjunctă, care este o formă a răspunderii patrimoniale și care intervine tot în cazul îndeplinirii condițiilor art. 254 din Codul muncii, ceea ce înseamnă că cele două texte legale nu se exclud reciproc, ci din contră, se completează.

Așadar, prevederile art. 254 din Codul muncii se referă la condițiile necesare pentru existența acestei răspunderi, iar prevederile art. 255 reglementează răspunderea în cazul în care paguba a fost produsă de mai mulți salariați.

Față de toate aceste aspecte, conchidem că decizia instanței de apel este dată cu respectarea legii, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 498 din Codul de procedură civilă, vom respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluția instanței de recurs și faptul că recurenta se găsește în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi obligată să achite în favoarea intimatului suma de 5.950 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului avocațial (f. 44).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A_____ A____, cu sediul procesual ales la Cabinetul de avocat N___ N_______, în Târgu-M____, ____________________, _________________________ civile nr. 351/30 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. ______________.

Obligă recurenta la plata în favoarea intimatului a sumei de 5.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2021.

Leave a Reply