Neexecutarea obligatiilor asumate prin factura. Admiterea cererii de chemare in judecata

Neexecutarea obligatiilor asumate prin factura. Admiterea cererii de chemare in judecata

JUDECĂTORIA TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. #####/320/2023

SENTINȚA CIVILĂ Nr. ####/2024

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ###### #######

GREFIER: ##### ######-#####

Pe rolul instanței se află judecarea cererii formulată de către reclamantul ###### #### SRL, în contradictoriu cu pârâtul ##### ##### SRL, având ca obiect pretenții.

În lipsa părților.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 17.09.2024, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea, iar ulterior pentru termenul de astăzi, 02.10.2024, încheierile pronunțate la datele indicate fiind parte integrantă din sentință.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2023 sub numărul de mai sus, reclamanta ###### #### S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ##### ##### S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.400 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale ##### ### #######/20.12.2022, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a învederat instanței că între părți s-au derulat raporturi contractuale constând în vânzare-cumpărare cameră video și multimedia auto android astfel cum rezultă din cuprinsul facturii fiscale anexate.

A arătat că, în urma executării propriei obligații, a procedat la emiterea facturii fiscale ##### ### #######/20.12.2022, însă pârâta nu s-a conformat obligației corelative de a achita contravaloarea facturii fiscale emise. A menționat că a procedat la notificarea societății pârîte în vederea achitării debitului, însă demers a rămas fără niciun rezultat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale la care a făcut referire pe parcursul cererii.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Pe parcursul cercetării judecătorești, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cauza civilă de față, constată următoarele:

În fapt, reclamanta ###### #### S.R.L. a emis pe numele pârâtei ##### ##### S.R.L. factura fiscală ##### ### ####### din 20.12.2022 (f.7), din care rezultă încheierea între părți a unui contract de vânzare având ca obiect vânzarea către pârâtă a celor două produse indicate în cuprinsul facturii fiscale menționate (cameră video și multimedia auto android).

Urmare a îndeplinirii propriei obligații, reclamanta a procedat la emiterea facturii fiscale ##### ### ####### din 20.12.2022 pentru suma de 2.400 lei, reprezentând contravaloarea celor două produse ce au făcut obiectul contractului de vânzare încheiat între părți, însă societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea facturii menționate.

Ca urmare a neachitării de către pârâtă a debitului restant nici ulterior somării acesteia, reclamanta a formulat prezenta cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.400 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale ##### ### ####### din 20.12.2022.

În drept, pentru admiterea cererii reclamantei, instanța trebuie să constate îndeplinirea următoarelor condiții cumulative, prevăzute de dispozițiile art. 1350 alin. (2), art. 1516 alin. (2) pct. 1, art. 1527 și art. 1528 C.civ., respectiv:

1.Existența unui contract valabil încheiat între părți – condiție îndeplinită în prezenta cauză, factura fiscală depusă la dosarul cauzei, completate sub aspect probatoriul prin aplicarea prezumției instituite de art.358 C.proc.civ. motivat de nedepunerea în mod nejustificat a formularului de răspuns la interogatoriul încuviințat în cauză (formular comunicat către pârâtă), fac dovada existenței raporturilor contractuale dintre părți, astfel cum acestea au fost afirmate de către reclamantă.

Astfel, din cuprinsul facturii fiscale menționate rezultă că între părți s-au derulat raporturi contractuale în baza cărora reclamanta i-a vândut pârâtei două produse (cameră video și multimedia auto android) în schimbul prețului de 2.400 lei.

2.Executarea de către reclamantă a obligațiilor sale – condiție îndeplinită în cauză, din cuprinsul facturii fiscale rezultând că pârâtei i-au fost furnizate produsele ce au făcut obiectul contractului încheiat între părți.

3.Neexecutarea fără justificare de către pârâtă a propriilor obligații – condiție îndeplinită, din ansamblul materialului probator rezultând că pârâta nu și-a îndeplinit în mod integral obligațiile asumate, în sensul dispozițiilor art. 1516 alin. (1) C.civ., aceasta neachitând integral factura fiscală emisă ca urmare a livrării celor două produse de către reclamantă, pârâta acumulând un debit în cuantum total de 2.400 lei.

##### în vedere faptul că reclamanta a învederat instanței neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor sale, revenea celei din urmă sarcina probatorie de a dovedi fie executarea obligațiilor asumate, fie existența unei cauze justificative pentru neexecutarea acestora. ####, din ansamblul materialului probator rezultă faptul că pârâta nu a făcut o asemenea dovadă, aceasta înțelegând să nu depună întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, deși procedura de citare a fost legal îndeplinită față de aceasta. Astfel, neexecutarea fără justificare de către pârâtă a obligației de plată a facturilor menționate este prezumată, potrivit prevederilor art. 1548 C.civ.

4.Punerea în întârziere a pârâtei de către reclamantă – condiție îndeplinită în speță, pârâta aflându-se de drept în întârziere, în temeiul prevederilor art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ.

Pentru aceste motive, instanța constată îndeplinirea condițiilor cumulative necesare atragerii răspunderii civile contractuale a pârâtei pentru neexecutarea obligației sale.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata către aceasta a sumei de 2.400 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale ##### ### #######/20.12.2022.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, văzând prevederile art. 451 alin. (1) Cod procedură civilă și faptul că partea adversă a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 173 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (f. 16).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ###### #### S.R.L., ### ########, J40##########, cu sediul în București, #### ######### #####, camera 3, sector 4, cu sediul procesual ales în București #### #### ######### ### ##, ####, ####, Sector 2, în contradictoriu cu pârâta ##### ##### S.R.L., ### ## ########, J26/361/2015, cu sediul în Târgu Mureș, #### ##### ######### #####, ####, jud. Mureș.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.400 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale ##### ### #######/20.12.2022.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 173, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Târgu-Mureș.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 16.10.2024.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Leave a Reply