Proporționalitatea sancțiunii contravenționale aplicate. Respingerea plângerii contravenționale.

JUDECĂTORIA TÂRGU-M____

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 30

Ședința publică din data de 6.01.2021

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul verbal            nr.        /22.11.2020, s-au reținut următoarele:

A condus auto marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare           pe DC13 E60 în loc. Acățari, fără a purta centura de siguranță.

Pentru această faptă i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului și 2 puncte de penalizare.

S-a reținut astfel săvârșirea faptei prevăzute de art. 36/1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002.

La rubrica Obiecțiuni contravenient s-a precizat: Nu am

În analiza oricărei plângeri împotriva unui proces-verbal de contravenție obligația instanței este de a-l analiza pe acesta din două perspective, astfel în primul rând din punct de vedere al legalității și ulterior în cazul constatării legalei întocmiri a acestuia, din perspectiva temeiniciei.

În ceea ce privește legalitatea, dispozițiile generale aplicabile sunt cele ale OG 2/2001. Conform acestui act normativ, procesul verbal de contravenție poate fi lovit de atât de nulități absolute, cât și de nulități relative.

Regimul nulităților absolute este reglementat de art. 17 potrivit căruia atrage nulitatea procesului-verbal, iar nulitatea se constată și din oficiu, în cazul lipsei mențiunilor privind:

– numele, prenumele și calitatea agentului constatator,

– numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice denumirea și a sediul acesteia,

– fapta săvârșită

– datei comiterii faptei

– semnătura agentului constatator

În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.

Relativ la critica petentului conform căreia din lecturarea actului contestat nu se poate înțelege cu exactitate fapta pentru care a fost efectiv sancționat petentul, instanța reține următoarele:

Agentul constatator a reținut săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, prevederi legale conform cărora Conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.

Totodată, starea de fapt descrisă în cuprinsul actului contestat corespunde cu elementul material al laturii obiective.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, agentul constatator a făcut trimitere la prevederile art. 99 alin. 2 din cuprinsul aceluiași act normativ, articol care la rândul său constituie o normă de trimitere la prevederile art. 108 din OUG nr. 195/2002.

Astfel, potrivit art. 99 alin. 2 Amenda contravențională prevăzută la alin. 1 (adică amenda prevăzută în clasa 1 de sancțiuni) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).

În continuare, prevederile art. 108 alin. 1 lit. a, statuează că săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

1. a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
2. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz;

Ca atare, din punctul de vedere al instanței încadrarea juridică și fapta în sine sunt extrem de clare, pentru omisiunea de a purta centura de siguranță petentul fiind sancționat cu sancțiunea avertismentului și 2 puncte de penalizare.

În considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.

Instanța reține că nu este incident niciun caz de nulitate relativă cu privire la care persoana sancționată să fi fost vătămată într-o asemenea măsură încât pentru repararea drepturilor prejudiciate să se impună anularea actului atacat.

Având în vedere aceste împrejurări, instanța apreciază procesul-verbal de contravenție ca legal întocmit, urmând a analiza temeinicia actului.

Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial și autentic, fiind întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii.

Atunci când acesta este întocmit în urma constatărilor personale ale agentului (indiferent dacă fapta a fost sau nu înregistrată foto/video) procesul verbal se bucură de prezumția relativă de veridicitate, prezumție ce poate fi însă răsturnată prin alte mijloace de probă, prezumție compatibilă în situația de față cu jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței).

Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat în prezenta cauză, în conformitate cu dreptul intern, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.

Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei nu este contrară acesteia.

În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare. (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).

Astfel, persoana sancționată are dreptul (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Astfel, exigențele CEDO impun ca în măsura în care sunt instituite astfel de prezumții, persoanei în cauză să i se acorde cadrul procesual adecvat în vederea probării situației contrare și răsturnării prezumției legale.

Instanța apreciază că persoana sancționată contravențional s-a bucurat de aceste garanții procesuale în cauza de față.

Instanța constată că petentul nu a adus nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale referitoare la netemeinicia procesului-verbal, deși îi revenea această obligație în baza art. 249 Cod Procedură Civilă, nereușind astfel să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal ce a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului.

Astfel, instanța constată că procesul verbal este legal și temeinic.

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Aplicarea unei sancțiuni de către un organ al statului nu reprezintă un scop în sine sau un mijloc de comitere a unor abuzuri, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii unor fapte ilicite.

Totodată, scopul educativ al sancțiunii contravenționale impune necesitatea observării mai atente a dispozițiilor legii și de stabilire a propriei conduite în acord cu imperativele acesteia.

Condiția producerii unui prejudiciu nu face parte din conținutul constitutiv al contravenției, neavând relevanță asupra individualizării sancțiunii contravenționale.

În stabilirea faptelor contravenționale și a sancțiunilor aplicabile, legiuitorul este cel care face o primă apreciere asupra pericolului social, dintr-o perspectivă abstractă, prin stabilirea sancțiunilor contravenționale principale sau complementare ce se aplică în cazul săvârșirii acesteia, iar în momentul constatării săvârșirii unei astfel de fapte, agentul constatator și, ulterior, instanța de judecată la momentul analizării unei plângeri contravenționale, sunt organele care apreciază în concret pericolul social al unei contravenției.

În nicio situație, atributul aprecierii pericolului social al faptei nu revine persoanei sancționate contravențional.

Instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției), în condițiile în care a și fost aplicată sancțiunea avertismentului.

În baza tuturor acestor argumente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată, cu menținerea sancțiunilor aplicate.

Întrucât nu s-a făcut dovada acestora în condițiile art. 452 Cod Procedură Civilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul A     A     , CNP              , cu domiciliul în Tg M    ,                     . 5,                  , cu domiciliul procesual ales la av O    Glăja – D    , D      & ASOCIAȚII – Societate civilă de avocați situat în Tg M    ,                     . 2,                 , în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M    , cu sediul în mun. Târgu M    , jud. M    ,                     . 16, și în consecință

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției            nr.        /22.11.2020 ca fiind legal și temeinic.

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-M    .

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi data de 06.01.2021.

PREȘEDINTE Ș       – SCHWARTZ C

GREFIER R         S