Somaţie de plată. Obligarea debitorului la plata penalităţilor convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente preţului neachitat, la plata dobânzilor comerciale legale aferente preţului neachitat şi la plata contravalorii taxei pentru rezilierea contractului înainte de termen. Caracterul abuziv al clauzelor - consultanță juridică, legislație, jurisprudență și noutăți juridice

În urma examinării clauzei inserate în contractul încheiat între părţi, cu privire la plata penalităţilor de întârziere datorate pentru neplata la scadenţă a contravalorii serviciilor prestate de creditoare într-un cuantum ce poate depăşi cuantumul debitului principal, asupra cărora sunt calculate, instanţa a apreciat că aceasta este o clauză abuzivă, impusă unilateral de către creditoare, care îi acordă un statut privilegiat acesteia, cu atât mai mult cu cât creditoarea poate să întârzie sesizarea instanţei cu acţiunea în pretenţii, în scopul măririi valorii penalităţilor de întârziere.
De altfel, creditoarea nu poate dovedi pe calea procedurii simplificate şi urgente a somaţiei de plată, ci numai pe calea dreptului comun, că a existat o negociere reală a acestei clauze între părţi.
Clauza privind obligarea debitoarei la plata taxei „pentru rezilierea contractului înainte de termen” reprezintă o clauză abuzivă, deoarece asupra acesteia debitoarea nu a avut posibilitatea să negocieze, dar şi datorită faptului că, după aprecierea instanţei, reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a creditoarei, care nu este justificată de producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul acesteia.

Jud. Mizil, sent. civ. nr. 1126 din 7 octombrie 2010, portai.just.ro

Prin cererea cu caracter de „somaţie de plată”, creditoarea SC V.R. SA Bucureşti a chemat în judecată pe debitorul R.V., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 1.548,58 lei, reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă, penalităţi convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente preţului neachitat de 1.548,58 lei, contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente preţului neachitat, 618,95 lei, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen şi 98,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat că serviciile de telefonie mobilă prestate debitorului au avut la bază contractul pentru serviciile de telefonie prestate de SC V.R. SA, încheiat la data de 6.11.2008 şi că, în temeiul contractului indicat, a prestat servicii de telefonie mobilă, în contul cărora a emis facturile fiscale anexate prezentei cereri, în valoare totală de 1.548,58 lei, sumă rămasă neachitată până în prezent, deşi scadenţa stabilită convenţional de părţi prin contractul încheiat şi reluată pe fiecare factură a fost depăşită, iar preţul serviciilor însuşit. S-a mai arătat că, potrivit art. 6.1. din convenţia părţilor: „Pentru sumele neplătite la termen Clientul va plăti penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere (…) Orice sumă neplătită la timp va fi plătită de Client în lei la cursul oficial de schimb leu/euro de la data efectuării plăţii”, menţiunea privind penalităţile fiind reluată pe fiecare factură remisă debitorului. Aceeaşi creditoare susţine că art. 6.1. anterior citat face parte din condiţiile generale cuprinse în contractele pentru servicii de telefonie mobilă prestate de creditoare, condiţii cu privire la care debitorul a declarat – menţiunea apare în chiar cuprinsul contractului – că: „a luat cunoştinţă şi acceptă condiţiile generale menţionate de la art. 1 până la art. 17 din contractul pentru serviciile prestate de VD SA anexate şi pe care le-a primit”. Clauza are valoare de act juridic (reprezentând manifestarea de voinţă a debitorului cu scopul de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice, efectele sale neputând fi înlăturate decât prin dovedirea unei cauze de viciere a consimţământului la momentul manifestării sale).
Apreciază creditoarea că înţelegerea părţilor de prestare a serviciilor de telefonie mobilă şi facturile emise în contul acestor servicii, facturi acceptate la plată, coroborat cu achitarea serviciilor de telefonie mobilă în perioada cuprinsă între data încheierii contractului de telefonie mobilă (6.11.2008) şi până la data de 28.01.2009 (data scadenţei primei facturi neachitate), dovedesc caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor sale, precum şi însuşirea înscrisurilor ce le constată (contractul şi facturile fiscale). Creditoarea menţionează că atât preţul serviciilor, cât şi scadenţa au fost însuşite de către debitor prin semnarea contractului şi prin faptul acceptării facturilor emise.

Taxa a fost facturată prin FF seria (…) nr. (…)/14.04.2009, iar rezilierea contractului a operat în condiţiile art. 9.2. din convenţia părţilor, care cuprinde în clauza menţionată un pact comisoriu de gradul patru, rezilierea operând fără intervenţia instanţei, la simpla constatare de către SC V.R. SA a uneia dintre cauzele de reziliere enumerate, în speţă, neplata preţului. Mai menţionează creditoarea, faptul că în speţă a intervenit rezilierea contractelor rezultă din analiza datei încheierii acestora şi scadenţa primei facturi aflate în debit, rezultând că la data de 14.04.2009 a intervenit rezilierea contractului, SC V.F. SA constatând neplata facturilor (şi deci neexecutarea). Creditoarea apreciază că art. 9.2. cuprinde un pact comisoriu de gradul patru, pornind de la realitatea potrivit cu care nici doctrina, nici practica şi nici legea nu au impus o formulă sacramentală a pactului comisoriu de gradul patru, singura condiţie impusă fiind aceea ca din formularea sa să rezulte că operează fără intervenţia instanţei. Formularea „încetarea contractului în cazurile enumerate la pct. 9.2. (care prevede cazurile de reziliere – n.n.) se va produce de la data eonstatării de către SC V.R. SA a oricăruia dintre cazuri” acoperă „plenar această eerinţă”.
In final, creditoarea menţionează că dizertatia nu merită a fi aprofundată, atâta vreme cât; ne aflăm în faţa unei facturi cuprinzând taxa de reziliere, care nu a fost contestată de Client în condiţiile art. 8 din convenţia părţilor; ne aflăm în faţa unei rezilieri necontestate de Client, căruia serviciile nu i-au mai fost prestate chiar de la scadenţa primei facturi aflate în debit, instanţa neputându-se substitui voinţei clientului său, considerente pentru care apreciază îndreptăţită prezenta cerere, solicitând admiterea ei aşa cum a fost formulată.
în unna coroborării probatoriului administrat în cauză, cu susţinerile creditoarei, preeum şi cu dispoziţiile legale aplicabile în materie, respectiv O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, instanţa a apreciat că cererea este admisibilă în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

In urma examinării clauzei inserate în art. 6 din contractul încheiat între părţi, cu privire la plata penalităţilor de întârziere datorate pentru neplata la scadenţă a contravalorii serviciilor prestate de creditoare într-un cuantum ce poate depăşi cuantumul debitului principal, asupra cărora sunt calculate, instanţa a apreciat că aceasta este o clauză abuzivă, impusă unilateral de către creditoare, care îi acordă un statut privilegiat acesteia, cu atât mai mult cu cât credi- toarea poate să întârzie sesizarea instanţei cu acţiunea în pretenţii, în scopul măririi valorii penalităţilor de întârziere. De altfel, creditoarea nu poate dovedi pe calea acestei proceduri simplificate şi urgente, ci numai pe calea dreptului comun, că a existat o negociere reală a acestei clauze între părţi.
Ca urmare a acestor argumente logice şi a analizei probatoriului administrat în cauză, instanţa a constatat că cererea îndeplineşte în parte condiţia probei unei creanţe certe, lichide şi exigibile, aşa cum a stabilit în mod expres legiuitorul în art. 1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, modificată, şi în lumina art. 6 din acelaşi act normativ, instanţa va admite în parte cererea. Pe cale de consecinţă, instanţa a somat debitorul ca în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei să achite creditoarei suma de 1548,58 lei, cu titlu de contravaloare servicii de telefonie mobilă şi procentul de 0,5%/zi de întârziere pentru fiecare debit component, dar nu mai mult decât valoarea debitului principal (341,60 lei), cu titlu de penalităţi de întârziere, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, la data plăţii, aşa cum s-a stabilit în mod expres în art. 1 din O.G. nr. 5/2001, modificată şi completată.

Instanţa a eonstatat de asemenea eă şi clauza privind obligarea debitoarei la plata taxei „pentru rezilierea contractului înainte de termen”, inserată în art. 10.3 din convenţia părţilor, reprezintă o elauză abuzivă, deoarece asupra acesteia debitoarea nu a avut posibilitatea să negocieze, dar şi datorită faptului că, după aprecierea instanţei, reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a creditoarei, care nu este justificată de producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul creditoarei SC V.R. SA.

Leave a Reply Cancel Reply

Arii de practică

Blog

Contact Info

Avocat