Decizia ICCJ-RIL nr. 23/2019. Contractul de credit încheiat la distanță. Titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice.

DECIZIA Nr. 23

din 14 octombrie 2019

Dosar nr. 3.162/1/2018

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27² din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la următoarea problemă de drept: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) și art. 272 din codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?”.

Magistratul-asistent învederează că la termenul din 16 septembrie 2019 a fost amânată cauza, conform încheierii existente la dosarul cauzei, și a fost depusă opinia științifică întocmită de prof. univ. Corneliu Bârsan la solicitarea B.N.P. PARIBAS Personal Finance — S.A. Sucursala București, după care președintele completului de judecată acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Reprezentantul procurorului general a arătat că își menține concluziile formulate la termenele anterioare, în sensul admiterii recursului în interesul legii și al pronunțării unei hotărâri prin care să se asigure aplicarea și interpretarea unitară a legii cu privire la problema de drept sesizată, arătând că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 este cadrul normativ care reglementează regimul juridic al contractelor de credit pentru consumatori, iar legea-cadru instituie forma scrisă a contractelor de credit în care sunt implicați consumatorii atât pentru cele încheiate clasic, pe hârtie, cât și pentru cele încheiate într-o modalitate electronică, adică pe un „alt suport durabil”.

Susține și că inserarea art. 8 în Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 nu este decât expresia opțiunii legiuitorului pentru sistemul informațiunii, acesta fiind mult mai performant în raport cu celelalte sisteme de stabilire a momentului încheierii contractelor la distanță, inclusiv cel adoptat de Codul civil, preferința pentru acest sistem decurgând tocmai din necesitatea asigurării unui cât mai înalt grad de protecție a consumatorilor care contractează servicii financiare la distantă, textul având în același timp caracter supletiv, întrucât părțile pot conveni și altfel.

Președintele completului, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

1. Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel: „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”.

II. Sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție. Obiectul recursului în interesul legii

2. Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, atașându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudență relevantă.

3. Recursul în interesul legii vizează următoarea problemă de drept: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?

4. În concret, subiectul sesizării privește caracterul de titlu executoriu al contractelor încheiate la distantă în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 atunci când debitorul nu a semnat contractul, dar se face proba acestuia cu un contract semnat de creditor, cu un extras de cont sau altă dovadă similară din care rezultă că suma a fost virată în contul debitorului sau, după caz, a fost ridicată de către acesta și cu confirmarea, prin e-mail sau S.M.S., din partea debitorului că a acceptat oferta de creditare și a creditorului că a acceptat comanda debitorului.

III. Cadrul normativ

5. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție

a) Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța Guvernului nr. 85/2004:

„Art. 3. — În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) contract la distanță — contractul de furnizare de servicii financiare încheiat între un furnizor și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau ai unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicație la distantă;

b) serviciu financiar — orice serviciu bancar, de credit, de asigurare, pensii individuale, servicii de investiții financiare reglementate de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, sau orice servicii referitoare la plata în natură; (…)

e) tehnică de comunicație la distanță — orice mijloc care, fără a necesita prezența fizică simultană a celor două părți, consumator și furnizor, poate fi folosit pentru comercializarea ori promovarea la distanță a serviciilor financiare;

f) suport durabil — orice instrument ce permite consumatorului păstrarea informațiilor ce îi sunt comunicate și accesul la acestea pentru o perioadă de timp corespunzătoare scopului informației, cu posibilitatea de a fi consultate ori de câte ori este necesar, și care să permită reproducerea nemodificată a conținutului lor; (…)

Art. 8. — Dacă părțile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.”

b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006:

„Art. 120. — Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.”

c) Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 93/2009:

„Art. 52. — (1) Contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.”

d) Codul de procedură civilă:

„Art. 266. — Înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleași condiții ca înscrisul pe suport hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

(…)

Art. 272. — Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege

(…)

Art. 282. — (1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil și prezintă garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului acestuia și a identității persoanei de la care acesta emană.

(2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie să tină seama de circumstanțele în care datele au fost înscrise și documentul care le-a reprodus.

Art. 283. — Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în cazul în care ea este făcută în mod sistematic și fără lacune și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată. O astfel de prezumție există și în favoarea terților din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către un profesionist.

Art. 284. — (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport informatic, face deplină dovadă între părți, până la proba contrară.

(2) Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea documentului, acesta poate servi, după circumstanțe, ca mijloc material de probă sau ca început de dovadă scrisă.

(…)

Art. 632 (…) (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.”

e) Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, denumită în continuare Legea nr. 455/2001:

„Art. 5. — Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”

6. Reglementări internaționale incidente

a) United Nations Commission on International Trade Law (denumită în continuare UNCITRAL) — Legea-model privind comerțul electronic din 1996;

b) UNCITRAL — Legea-model privind semnăturile electronice din 2001;

c) UNCITRAL — Convenția O.N.U. privind utilizarea comunicărilor electronice în contractele internaționale din 2005 (România nu a aderat și nu a ratificat această convenție);

d) Principiile UNI DROIT ale contractelor comerciale internaționale 2010.

7. Reglementări ale Uniunii Europene

a) Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”);

b) Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE. Prezintă relevantă îndeosebi art. 6 și art. 25.

c) Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor;

d) Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

e) Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, abrogată prin Regulamentul (U.E.) nr. 910/2014 începând cu 1 iulie 2016;

f) Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă.

8. Alte reglementări interne

a) Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic;

b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice;

c) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil;

d) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

IV. Orientările jurisprudențiale divergente

9. Cu referire la problema de drept menționată, în practica instanțelor arondate Curții de Apel București s-au conturat opiniile ce urmează a fi expuse succint în continuare.

10. Astfel, într-o primă opinie, instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită demarată în temeiul acestor contracte privind serviciile financiare încheiate la distanță, apreciind, în esență, în majoritatea lor, că încheierea valabilă a acestora a fost dovedită prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, fiind probate în cauză primirea mesajului de confirmare de către consumator la comanda sa și faptul ridicării de către acesta a sumei de bani agreate de părți, motiv pentru care, în considerarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, contractul în discuție constituie titlu executoriu.

De asemenea s-a opinat că, în considerarea Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, legiuitorul nu a impus imperativ ca un contract de servicii financiare încheiat la distanță prin mijloace online să fie încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată.

11. În cea de-a doua opinie, instanțele judecătorești au respins cererea de încuviințare a executării silite pornite în temeiul contractelor în discuție pentru considerentul majoritar că acestea nu constituie titluri executorii, din moment ce nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

S-a reținut și că un înscris pretins a fi titlu executoriu, redactat în formă tipărită, dar nesemnat de către debitor — ipoteză cu care trebuie echivalată și aceea a înscrisului emis în formă electronică, dar fără semnătura electronică extinsă — nu poate constitui temei al încuviințării executării silite tocmai pentru că lipsa semnăturii de pe înscris îi refuză acestuia recunoașterea sa ca înscris sub semnătură privată chiar și într-o procedură necontencioasă cum este procedura încuviințării silite.

În acest sens au fost avute în vedere statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 458/2009, prin care s-a reținut că: „executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului și a drepturilor acestuia, ci și din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să îi fie asigurate garanțiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilități de abuz și a eventualelor demersuri șicanatorii. Accesul la o instanță de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite. Este necesară o garanție procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, iar controlul judecătoresc al începerii executării silite constituie o asemenea garanție, adecvată și eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate în această procedură”.

12. Colegiul de conducere al Curții de Apel București a constatat, din examinarea răspunsurilor transmise, că în cadrul următoarelor instanțe judecătorești s-a conturat opinia majoritară în sensul că un contract privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului nu constituie titlu executoriu: Tribunalul București — secțiile III—V civile și judecătoriile arondate Tribunalului București, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Giurgiu și judecătoriile arondate acestuia (Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Bolintin-Vale), judecătoriile arondate Tribunalului Ialomița, Judecătoria Călărași, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle și Judecătoria Zimnicea.

13. Opinia minoritară în sensul că respectivul contract constituie titlu executoriu a fost exprimată de Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele și Judecătoria Oltenița.

14. În cadrul Judecătoriei Buftea, ca și în cadrul Judecătoriei Lehliu-Gară au fost exprimate ambele opinii expuse anterior, majoritară fiind cea potrivit căreia respectivul contract constituie titlu executoriu.

15. În urma adreselor înaintate de curțile de apel, s-au conturat următoarele orientări jurisprudențiale:

16. Într-o primă orientare s-a apreciat că poate constitui titlu executoriu contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

În motivarea acestei opinii s-a reținut că prin art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 se permite perfectarea convențiilor de creditare la distanță, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare fiind reprezentat de momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa.

Potrivit art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, contractele de credit încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.

Totodată, prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 este definit contractul la distanță ca fiind contractul de furnizare a serviciilor financiare încheiate între un furnizor și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare la distantă sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicație la distanță.

Respectivul contract a fost încheiat în momentul acceptării ofertei creditoarei de către debitor prin retragerea sumei de bani puse la dispoziția acestuia de instituția financiară nebancară. Astfel, s-a făcut dovada încheierii contractului, independent de existența semnăturii olografe a părților pe contractul depus pe suport hârtie ori a semnăturii electronice extinse.

În temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.

Conform art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, sunt titluri executorii și pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. Toate sumele datorate de către debitor în temeiul titlului executoriu sunt susceptibile de executare în cazul neexecutării benevole a obligației.

În acest sens s-au pronunțat instanțe arondate Curții de Apel Alba lulia, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, lași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

17. Într-o a doua orientare s-a considerat că se impune a fi respinse cererile de încuviințare a executării silite a contractelor de furnizare de servicii de credit încheiate la distantă care nu conțin semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului, întrucât acestea nu constituie titluri executorii.

La pronunțarea acestor soluții s-a avut în vedere că una dintre condițiile esențiale de validitate necesare pentru aprecierea asupra legalității încheierii unui contract civil, indiferent că este încheiat sau nu la distanță, privește existența consimțământului dintre cele două părți, potrivit art. 1.179 alin. (1) pct. 2 din Codul civil, iar în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite instanța constată caracteristica contractului de credit de a fi titlu executoriu, prin raportare la premisa dovedirii calității de împrumutat a persoanei față de care se solicită încuviințarea executării silite.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 455/2001, „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”

Conform art. 7 din Legea nr. 455/2001, „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.

Potrivit art. 4 pct. 3 din același act normativ, „semnătura electronică reprezintă date în forma electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”.

În lipsa dovezii existenței semnăturii electronice extinse atașate contractului de credit care să dovedească calitatea de împrumutat a persoanei față de care se solicită încuviințarea executării silite nu se poate pune problema existenței unui titlu executoriu.

Referitor la aplicabilitatea, în cazul cererilor de încuviințare a executării silite a contractelor de furnizare de servicii de credit încheiate la distanță, a dispozițiilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, potrivit căruia „dacă părțile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa”, s-a apreciat că acestea nu sunt incidente, întrucât acest text de lege reglementează momentul încheierii contractului și nu privește modalitatea de identificare a persoanelor între care s-a încheiat convenția. Pentru a stabili acest aspect sunt incidente în cauză dispozițiile art. 24 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 conform căruia „sarcina probei privind îndeplinirea obligațiilor furnizorului de informare a consumatorului, precum și sarcina probei existenței consimțământului consumatorului la încheierea contractului si, după caz, la executarea acestuia cad în sarcina furnizorului”.

Coroborând faptul juridic al inexistenței acestei probe cu aspectul reglementat de Legea nr. 455/2001 privind necesitatea unei semnături electronice extinse, în cazul contractelor încheiate la distanță, care să facă posibilă identificarea debitorului contractual, s-a apreciat că nu se poate dovedi identitatea între persoana care a încheiat contractul de împrumut în calitate de împrumutat și persoana față de care s-a solicitat încuviințarea executării silite.

În acest sens s-au pronunțat instanțe arondate Curții de Apel Alba lulia, Bacău, Brasov, Craiova, Galati, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava și Timișoara.

V. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curții de Apel București

18. Preliminar expunerii punctului de vedere al colegiului s-a arătat că prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea Tribunalului București — Secția a III-a civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, respectiv de a stabili dacă, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a oferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate, relevante fiind paragrafele 73—88.

19. Raportat la aceste considerente, precum și la dispozițiile legale incidente, Colegiul de conducere al Curții de Apel București a apreciat că problema care se ridică este aceea dacă, în contextul dat, se poate vorbi de existența sau nu a unui titlu executoriu care, nefiind înscris autentic, nu îndeplinește nici condițiile unui înscris sub semnătură privată.

20. Problema nu este aceea a încheierii sau nu a contractului în sine, căci contractul poate fi perfectat valabil și verbal, nefiind necesară semnătura părților, iar o atare încheiere se poate dovedi cu respectarea dispozițiilor legale în materie, ci a recunoașterii caracterului de titlu executoriu unui înscris, care nu îndeplinește condițiile înscrisului autentic sau ale înscrisului sub semnătură privată.

21. În conformitate cu art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

22. Înscrisurile extrajudiciare care pot fi puse în executare sunt cele prevăzute de art. 638 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

23. Astfel, potrivit acestui articol, sunt de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită:

a) încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii;

b) înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege;

c) titlurile executorii notariale emise în condițiile prevăzute de lege;

d) titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

24. Potrivit art. 641 din Codul de procedură civilă, înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege (…).

25. Ca atare, un contract încheiat între părți poate fi titlu executoriu în măsura în care constituie un înscris autentic sau un înscris sub semnătură privată, iar legea îi recunoaște puterea executorie.

26. În conformitate cu art. 272 din Codul de procedură civilă, înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material; el nu este supus niciunei formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege.

27. Din coroborarea acestor texte legale rezultă că dacă debitorul nu a semnat contractul încheiat la distantă, înscrisul constatator al actului juridic nu constituie un înscris sub semnătură privată în accepțiunea art. 272 din Codul de procedură civilă.

28. În consecință, s-a apreciat că un contract de furnizare de servicii de credit încheiat la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, care nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului, nu constituie titlu executoriu, neîntrunind condițiile unui înscris sub semnătură privată.

29. Pentru toate aceste considerente, reținând existența unei practici neunitare la nivelul tuturor instanțelor arondate Curții de Apel București cu referire la problema de drept menționată anterior, opiniile diferite existând nu numai la nivelul Tribunalului București, dar și la nivelul celorlalte cinci tribunale din raza de competență a Curții de Apel București, s-a solicitat admiterea recursului în interesul legii promovat și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, referitoare la caracterul de titlu executoriu sau nu al contractului privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

30. Ministerul Public a considerat că, în raport cu stadiul actual al legislației în domeniu și cu tendințele de evoluție a acesteia, contractele având ca obiect servicii financiare încheiate la distanță care nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică a părților nu constituie titluri executorii.

31. În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că forma scrisă și cerința semnăturii (olografe sau electronice) rezultă cu prisosință din prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, iar importanța deosebită a contractelor de furnizare a serviciilor financiare, dată de dimensiunea consecințelor patrimoniale pe care acestea le implică, face ca regimul încheierii contractelor de credit cu consumatorii, mai ales atunci când acestea se perfectează la distanță, să fie supus unor rigori și exigențe sporite, atât în privința îndeplinirii condițiilor de fond, cât și a celor ce țin de forma actelor juridice, acestea din urmă reprezentând, în esență, garanția asumării în deplină cunoștință de cauză și voință a obligațiilor contractuale.

VII. Jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

32. Prin Decizia nr. 60 din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 845/1/2017 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul București — Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 22.006/303/2016 și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2.431 din Codul civil, raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă, este posibilă executarea silită a unei creanțe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanță însuși nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispozițiilor legale, titlu executoriu.

Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.506/1/2017 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 22 martie 2018, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul București — Secția a lll-a civilă în Dosarul nr. 1.256/303/2017 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, respectiv de a stabili dacă, pentru încheierea valabilă a unui contract la distantă, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a conferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate.

33. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iulie 2012, pronunțată în cauza C-49/11 în procedura Content Services Ltd împotriva Bundesarbeitskammer, este relevantă sub aspectul înțelesului sintagmei „suport durabil”.

VIII. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii consultați

34. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din lași — Facultatea de Drept a considerat că un înscris care nu cuprinde nici semnătura olografă, nici semnătura electronică extinsă a părților nu poate constitui titlu executoriu, semnătura constituind o condiție de regularitate exterioară, a cărei lipsă atrage nevalabilitatea înscrisului; or, un instrumentum nu poate fi considerat titlu executoriu dacă nu îndeplinește în primul rând condițiile pentru a fi un înscris sub semnătură privată.

35. Universitatea de Vest din Timișoara — Facultatea de Drept a apreciat că un contract privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu, în măsura în care respectă cerințele legii speciale care îi conferă acest caracter, printre altele art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau art. 51 alin. (1) din Legea nr. 93/2009.

36. Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca — Facultatea de Drept a arătat că înscrisurile pe suport informatic/digitalizat care marchează încheierea contractului de servicii financiare la distanță între creditorul profesionist și consumator nu pot avea valoarea de titlu executoriu, în contextul absentei semnăturii olografe/semnăturii electronice extinse a consumatorului debitor, nu doar lipsa acesteia refuzându-i recunoașterea sa ca înscris sub semnătură chiar și într-o procedură necontencioasă, cum este procedura încuviințării executării silite, ci absența parametrilor tehnici univoci care să facă nealterabil unilateral documentul emis în format digital, în acest sens fiind avute în vedere statuările Curții Constitutionale din Decizia nr. 458/2009.

37. În opinia științifică întocmită de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan la solicitarea B.N.P. Paribas Personal Finance — SA. — Sucursala București s-a reținut că prevederile legale incidente, anume — art. 1.186 alin. (1) și 1.200 din Codul civil, art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, art. 52 din Legea nr. 93/2009, art. 282 alin. (1), art. 284 alin. (1), art. 638 alin. (1) pct. 4 și art. 641 din Codul de procedură civilă și art. 25 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 —, conferă contractului de credit bancar materializat printr-un înscris caracter executoriu, fără a impune condiția ca acesta să fie încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată; încheierea contractului de credit fără semnătura olografă a debitorului sau fără semnătura electronică avansată a debitorului, care l-ar asimila unui înscris sub semnătură privată, nu afectează caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, încheiat în condițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau ale art. 52 din Legea nr. 93/2009, coroborat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, în condițiile în care înscrisul de care se prevalează creditorul conține toate elementele necesare validității contractului, inclusiv consimțământul părților.

IX. Raportul asupra recursului în interesul legii

38. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului nu constituie titlu executoriu.

X. Înalta Curte de Casație și Justiție

X.1. Analiza condițiilor de admisibilitate

39. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă se constată că această condiție legală este îndeplinită în ceea ce îl privește pe titularul sesizării.

40. Este îndeplinită și condiția privind respectarea cerințelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 5 io din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriului de recurs în interesul legii, din care rezultă că se identifică la nivelul instanțelor naționale practică neunitară.

41. Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, în sensul că privește o problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești.

42. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu.

X.2. Analiza fondului recursului în interesul legii

43. Titularul sesizării solicită unificarea practicii judiciare cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractelor privind serviciile financiare încheiate la distanță care nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă.

44. Practica judiciară neunitară invocată relevă faptul că aceste contracte intră sub sfera de incidență a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, practica fiind centrată preponderent pe contractele de credit.

45. Însă, față de dispozițiile art. 3 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, care definesc noțiunea de „tehnică de comunicație la distanță” și, față de tipurile de contracte deduse judecății, a căror calificare drept titluri executorii a generat practica neunitară, sunt supuse analizei de față exclusiv contractele la distanță încheiate în formă electronică ori prin mijloace electronice (mijloacele electronice sunt definite de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic).

46. Este de menționat că, prin prezenta decizie, nu se intră în sfera de demarcație a celor două tipuri de contracte (încheiate în formă electronică ori prin mijloace electronice), întrucât aceasta are influență în privința probațiunii, fiind fără relevanță asupra problematicii caracterului de titlu executoriu al unor astfel de contracte.

47. „Tehnica de comunicație la distanță” este definită de art. 3 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 drept orice mijloc care, fără a necesita prezența fizică simultană a celor două părți, consumator și furnizor, poate fi folosit pentru comercializarea ori promovarea la distanță a serviciilor financiare.

48. Doctrina și jurisprudența au asimilat tehnicilor de comunicație la distanță telefonul (art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004), accesarea paginilor de internet ale furnizorilor, email-ul, serviciile poștale clasice, Internetul, automatele de apel, fax-ul sau telecopiatorul (ultimele trei având o reglementare specială în art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004).

49. În contextul legal, doctrinar și jurisprudential evocat s-a apreciat contractul la distanță ca fiind genul, iar contractul în formă electronică sau încheiat prin mijloace electronice ca fiind specia și numai acest din urmă tip de contract formează obiect al analizei de față.

50. În plus, din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (3) teza I cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2014 („dacă părțile nu au convenit altfel”) se poate trage concluzia că părțile pot conveni ca un contract încheiat la distanță să poată fi încheiat pe baza semnăturii electronice, după cum pot conveni ca manifestarea lor concordantă de voință, exprimată în formă electronică sau prin mijloace electronice, să fie materializată în scris, pe suport hârtie, și să fie întărită prin semnătură olografă. De asemenea, cerințe legate de semnătură privind diferite tipuri de contracte încheiate la distanță pot fi impuse prin lege.

51. Numai că recursul în interesul legii de față nu are în vedere aceste două ipoteze, ci exclusiv ipoteza contractului încheiat electronic la distanță, redat pe suport hârtie în scopul demarării procedurii executării silite, fără o semnătură electronică sau olografă, fiind utilă fixarea acestor două premise ale analizei prin identificarea tipului de contract la distanță dedus judecății.

52. Se cuvine evocată ca prezentând importanță Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a vizat aplicarea și interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3,4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, decizie prin care sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă.

53. Dezlegările date problemei de drept care a format obiectul întrebării preliminare soluționate prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt obligatorii, în considerarea faptului că sesizarea nu a fost respinsă pe aspecte formale, ci, dimpotrivă, Completul pentru dezlegarea problemei de drept a făcut o analiză de fond a dispozițiilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 și a ajuns la concluzia că problema de drept care formează obiectul sesizării nu este aptă să ducă la soluționarea cauzei pe fond (considerentul 91).

54. În contextul dat, față de dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentului recurs în interesul legii există obligația de a ține cont de faptul că, în considerentul 81, s-au reținut următoarele:

„în temeiul acestei prevederi legale, momentul încheierii contractului la distanță privind serviciile financiare este momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fără a fi necesară semnătura olografă sau electronică pentru determinarea momentului la care contractul este valabil încheiat și produce efecte”.

55. De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra faptului că, în raport cu prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, contractul se încheie în mod valabil la momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa și că pentru valabila încheiere a acestui tip de contract nu este nevoie de semnătură olografă sau electronică.

56. Din perspectiva dispozițiilor Codului de procedură civilă, contractul privind serviciile financiare încheiate la distanță reprezintă un înscris pe suport informatic, potrivit celor prevăzute de art. 266 și art. 282 din Codul de procedură civilă, și are regimul probator descris de art. 283 din Codul de procedură civilă — prezumția de validitate a înscrierii —, precum și puterea doveditoare stabilită prin prevederile art. 284 din Codul de procedură civilă.

57. Totodată, un astfel de contract are caracter executoriu, atât din perspectiva dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, cât și din perspectiva dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.

58. Cele două texte au conținut identic și conferă contractelor de credit încheiate cu o instituție bancară sau cu una nebancară caracter de titlu executoriu.

59. Analiza textelor legale evocate pleacă de la premisa subînțeleasă a unor contracte bancare (specie a contractelor de servicii financiare), inclusiv contracte încheiate la distanță, valabil încheiate.

60. Or, în condițiile în care s-a statuat asupra valabilității acestor contracte în lipsa semnăturii olografe, coroborarea art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 cu art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 și cu art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 impune concluzia că, odată stabilit momentul încheierii valabile a contractului, acesta din urmă dobândește și calitatea de titlu executoriu, în lipsa oricărei alte condiționări legale.

61. Pentru a trage această concluzie trebuie plecat, distinct de dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 și ale art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, și de la analiza de ansamblu a reglementării specifice contractelor la distanță — Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 (a cărei aplicare prioritară se impune a fi făcută, conform principiului specialia generalibus derogant), care nu prevede nicio obligație în sarcina părților contractante de a semna convenția încheiată în condițiile art. 8 ulterior acestui moment, prin semnătură olografă ori electronică.

62. Se apreciază, de altfel, că o atare obligație, pe lângă faptul că nu este impusă de actul normativ aplicabil, ar fi chiar în contradicție cu mecanismul încheierii contractelor la distanță, inter absentes, precum și cu specificul contractelor referitoare la servicii financiare, la comerțul electronic, bazat pe celeritate și pe lipsa formalismului, contractele de acest gen ținând de activitatea comercială și fiind funciarmente contracte care se încheie solo consensu.

63. În acest sens sunt și dispozițiile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, care prevăd: „La momentul semnării contractului, toate părțile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepția contractelor încheiate la distantă.”

64. Ca argument complementar celor deja expuse pot fi invocate și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, care prevăd: „Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaște contractelor, atunci când sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru validitatea acestora”.

65. Or, așa cum s-a reținut contractele la distanță încheiate electronic în condițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 sunt, în lipsă de stipulație expresă contrară a părților sau a legiuitorului, valabil încheiate fără semnătură, iar unul dintre efectele pe care legea — art. 7 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 — Îl leagă de valabilitatea lor este calitatea lor de titlu executoriu.

66. Din perspectiva semnăturii electronice sunt semnificative dispozițiile art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, care prevăd: „în vederea asigurării bunei funcționări a pieței interne, vizând în același timp un nivel adecvat de securitate a mijloacelor de identificare electronică și a serviciilor de încredere, prezentul regulament:

(a) stabilește condițiile în care statele membre recunosc mijloacele de identificare electronică a persoanelor fizice și juridice care intră sub incidența unui sistem notificat de identificare electronică al unui alt stat membru;

(b) stabilește norme pentru serviciile de încredere, în special pentru tranzacțiile electronice și

(c) stabilește un cadru juridic pentru semnăturile electronice, sigiliile electronice, mărcile temporale electronice, documentele electronice, serviciile de distribuție electronică înregistrate și serviciile de certificare pentru autentificarea unui site internet”.

67. Sunt semnificative și dispozițiile art. 3 pct. 11 și 12 din același regulament, care definesc semnătura electronică și semnătura electronică calificată.

68. De asemenea, din examinarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 reiese că sunt recunoscute în primul stat membru mijloacele de identificare electronică emise într-un alt stat membru atunci când este necesară o identificare electronică în temeiul dreptului intern sau al practicii naționale.

Art. 6 alin. 1 prevede: „Atunci când este necesară o identificare electronică care utilizează un mijloc de identificare electronică și o autentificare în temeiul dreptului intern sau al practicii administrative naționale pentru a accesa un serviciu prestat online de un organism din sectorul public într-un stat membru, mijloacele de identificare electronică emise într-un alt stat membru sunt recunoscute în primul stat membru în scopul autentificării transfrontaliere a respectivului serviciu online, cu condiția să fie îndeplinite următoarele condiții:

(a) mijloacele de identificare electronică să fie emise în cadrul unui sistem de identificare electronică inclus în lista publicată de Comisie în temeiul articolului 9;

(b) nivelul de asigurare al respectivelor mijloace de identificare electronică să corespundă unui nivel de asigurare egal sau mai ridicat decât nivelul de asigurare impus de organismul din sectorul public relevant pentru a accesa respectivul serviciu online în primul stat membru, cu condiția ca nivelul de asigurare al mijloacelor de identificare electronică respective să corespundă nivelului de asigurare substanțial sau ridicat;

(c) organismul din sectorul public relevant utilizează nivelul de asigurare «substanțial» sau «ridicat» în legătură cu accesarea online a serviciului respectiv.

Această recunoaștere trebuie să aibă loc în termen de cel mult 12 luni de la publicarea de către Comisie a listei menționate la primul paragraf litera (a)”.

69. În această ordine de idei, în cazul unor astfel de contracte, care au regim special din punct de vedere formal, problema semnăturii olografe sau electronice este lipsită de relevanță prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, ea putând căpăta importanță exclusiv în situația în care există o cerință legală ori un acord neîndoielnic al părților, care să lege validitatea contractului de forma scrisă a acestuia și de semnătura olografă ori electronică.

70. Odată stabilită validitatea contractului, nu există niciun temei legal de respingere a cererii de executare silită în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât semnătura, atunci când nu este convenită de părți, nu reprezintă o condiție de formă impusă de legea specială, acest contract putând constitui temei al executării în condițiile art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin derogare de la dispozițiile art. 272 din Codul de procedură civilă, prevalența art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 față de art. 272 din Codul de procedură civilă impunându-se a fi reținută în baza principiului specialia generalibus derogant.

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia ICCJ-RIL nr. 23/2019. Contractul de credit încheiat la distanță. Titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice.