Cum se întocmește actul de căsătorie ?
Potrivit Legii nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de stare civilă, căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale respective. Căsătoria se poate încheia şi în afara sediului serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele şi alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soţi, cu aprobarea primarului.
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşedinţa viitorii soţi, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria. Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor ori primăria unde urmează să se încheie căsătoria va înştiinţa, de îndată, primăria de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi, în vederea publicării declaraţiei de căsătorie.
Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales. Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului acestuia/acesteia, în faţa ofiţerului de stare civilă.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.