Curtea de Apel Suceava. Admiterea apelului inculpatului privitor la infracțiunea de vatamare corporala.

Hotarâre nr. 727/2022 din 01.07.2022 pronunțată de Curtea de Apel Suceava

CURTEA DE APEL #######

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA Nr. ###

Şedinţa publică din 01 iulie 2022

Preşedinte ######## ####### #####

Judecător ######## #######

Grefier ########### ######

Misterul Public- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ####### reprezentat de procuror ##### ##### ######

Pe rol pronunţarea asupra apelurilor formulate de inculpatul ###### ######## şi de partea civilă ######## ###### împotriva sentinţei penale nr. ### din 25.06.2021 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar ####/285/2019.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în şedinţa publică din 27.04.2022, susţinerile celor prezenţi fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, deliberarea, redactarea şi pronunţarea deciziei au fost stabilite pentru 25.05.2022, ulterior amânate succesiv pentru 10.06.2022, 23.06.2022, 30.06.2022, apoi pentru azi,01.07.2022, când,

După deliberare,

C U R T E A,

Asupra apelurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.### din data de 25.06.2021 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. ####/285/2019, în temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul ###### ######## pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare, părţi civile fiind ######## ###### şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. #### cel Nou #######.

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune #######, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei #### ####### ### ######### ###. ######## pe o perioadă de 70 de zile, afară de cazul în care, din pricina stării de sănătate nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 94 Cod penal, supravegherea obligaţiilor prev. de art. 93 al. 2 lit. b şi al. 3 se face de Serviciul de Probaţiune #######.

În baza art. 25, 396 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil, s-a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile ######## ###### suma de 21.369 lei şi 300 euro, reprezentând daune materiale, precum şi suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale, cu dobânda legală aferentă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a daunelor materiale şi morale.

În baza art. 25, 396 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. #### cel Nou #######, suma de 8.554,05 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei, cheltuieli judiciare.

Suma de 627 de lei, reprezentând onorariu parțial pentru avocat din oficiu ###### ###### #####, pentru inculpat, conform delegației de asistență juridică obligatorie nr.512/2019, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

S-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală, s-a respins solicitarea inculpatului privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin rechizitoriul nr. ####/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi din data de 11 decembrie 20198 a fost trimis în judecată inculpatul ###### ######## pentru săvârşirea infracţiunii de mai sus.

S-a reţinut în esenţă, că în data de 25.07.2016, în jurul orei 04.00, persoana vătămată ######## ###### si inculpatul se aflau pe terasa localului Ţărăncuţa situat pe strada ###### cel Mare din ########## #######, unde consuma băuturi alcoolice. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între cei doi au avut loc unele discuţii în contradictoriu care au degenerat în acte de violenta, inculpatul ###### ######## lovindu-l cu pumnul în zona feţei pe ######## ######, acesta din urmă căzând şi lovindu-se cu capul de dalele de beton.

Prin ordonanţa din 25.07.2016, organele de poliţie au dispus examinarea medico legală a persoanei vătămate ######## #########, iar în urma examinării a fost emis raportul de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016, constatându-se că pentru leziunile produse ######## ###### necesită pentru vindecare un număr de 70-80 zile îngrijiri medicale, leziunile fiind de natură a-i pune viaţa,în primejdie.

În cauză inculpatul ###### ########, prin apărătorul ales, a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale în care să se confirme dacă în urma loviturii aplicate de inculpat i-a fost pusă viaţa în primejdie persoanei vătămate. Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 15603 din 16.08.2017 a Institutului de Medicină Legală Iaşi a rezultat că ######## ###### a necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile îngrijiri medicale, leziunile suferite punând în pericol viaţa acestuia. ######## ###### prezintă fractură occipitală, sindrom piramidal stâng, tulburări mnezice, diabet insipid post-traumatism cranio cerebral, impotenţă sexuală funcţională de cauză psihogenă.

Persoana vătămată ######## ###### a declarat faptul că „în ziua de 24.07.2018, orele 20.00 s-a deplasat împreună cu fiul sau ######## ######### la restaurantul Ţărăncuţa din ########## #######, restaurant care aparţine surorii sale ###### ##### şi soţului acesteia ###### ########.

Întrucât în local era o nuntă persoana vătămată s-a deplasat pe terasa localului unde a servit o bere, fiul sau ######## ######### plecând acasă. La un moment dat inculpatul ###### ######## a venit la masa persoanei vătămate ocazie cu care i-a spus că este ziua de naştere a fiului său ###### ##### şi s-a oferit să-i facă cinste cu o palincă. Au consumat amândoi palincă, aproximativ 200-300 grame, iar la un moment dat între cei doi a existat un schimb de replici în urma căruia si-au adresat reciproc cuvinte şi expresii jignitoare, cearta continuând şi după revenirea martorului ######## ######### care a intervenit de mai multe ori între cei doi pentru a nu se lovi. In jurul orei 04.00 persoana vătămata s-a ridicat de la masă iar inculpatul ###### ######## a venit spre ea şi a lovit-o puternic cu pumnul peste faţă , persoana vătămata căzând la pământ şi pierzându-si cunoştinţa.

Aspectele indicate de persoana vătămată se coroborează şi cu declaraţiile martorilor oculari ######## #########, Ozarchievici ######## şi Scepanschi #####.

Martorii ######## #########, Ozarchievici ######## şi Scepanschi ##### au declarat că au văzut momentul în care numitul ###### ######## l-a lovit cu pumnul peste faţă pe cumnatul său ######## ######, acesta căzând şi lovindu-se cu capul de dalele de ciment de pe terasa localului.

Inculpatul ###### ########, asistat de apărătorul ales ####### ######, s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi la data de 16 decembrie 2019.

Prin încheierea din data de 06 martie 2020, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2927/###/P/2016 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a ţinut seama de declaraţia părţii civile, de declaraţiile martorilor din lucrări, precum şi a celor propuşi de părţi, de înscrisurile depuse la dosar de către părţi sau ca urmare a solicitărilor instanţei, precum şi de întregul material de urmărire penală, instanţa aplicând dispoziţiile art. 376 Cod procedură penală, în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată şi a contestat probele administrate în faza de urmărire penală, astfel că instanţa a procedat la reaudierea martorilor din lucrări şi la administrarea celorlalte probe propuse de părţi.

În cauză au fost audiaţi martorii din lucrări sau propuşi de părţi, consemnându-se la dosar declaraţii ample, în condiţiile în care relatările martorilor au fost completate cu răspunsuri la o serie de întrebări adresate de către părţile din proces, în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele, atât cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi cu privire la relaţiile dintre părţi, respectiv familiile acestora, dintre părţi şi martori ori comportamentul părţilor.

Instanţa fondului a reţinut că apărătorii părţilor au avut posibilitatea să adreseze numeroase întrebări părţii civile şi martorilor audiaţi în cauză, pentru a se lămuri cauza sub toate aspectele, inclusiv cu privire la eventuale contradicţii între declaraţiile martorilor sau între declaraţiile date de acelaşi martor, în timpul urmării penale, respectiv în faza de judecată. Instanţa a considerat că nu se justifică, nu ar fi avut relevanţă, utilitate şi concludenţă în cauză confruntarea solicitată de apărătorii părţilor între anumiţi martori sau între inculpat şi martori ori partea civilă, chiar dacă au existat contradicţii între declaraţiile unor martori care au susţinut, în timpul urmăririi penale, că nu au citit declaraţia înainte de a o semna şi că nu corespunde realităţii cele consemnate de organul de urmărire penală, aceşti martori precizând că îşi susţin doar cele declarate în faza de judecată. De altfel, inculpatul nici nu a dat declaraţie în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere, aşa încât nu se justifica o confruntare între inculpat şi vreunul dintre martorii audiaţi în cauză.

Proba cu cercetarea la faţa locului a fost respinsă de instanţă ca neconcludentă şi inutilă, în condiţiile în care incidentul a avut loc în urmă cu circa 5 ani, de atunci s-a şi schimbat configuraţia localului, la dosar au fost depuse o serie de planşe fotografice şi schiţe ale locului, iar martorii au dat lămuriri şi cu privire la poziţionarea părţilor în momentul incidentului.

Contrar celor susţinute de apărătorul inculpatului, în timpul urmăririi penale au fost administrate probe atât în susţinerea acuzării, cât şi în apărarea inculpatului, fiind audiaţi martorii #### #######, fiica inculpatului, #### ######, ginerele inculpatului, ##### ######, angajată a inculpatului, iar inculpatul a avut posibilitatea de a propune şi alte probe, fiindu-i asigurată apărarea de către un avocat ales.

După ce în etapa camerei preliminare s-a constatat legalitatea probelor şi a actelor de urmărire penală, în faza de judecată au fost administrate numeroase probe, pe parcursul a numeroase termene de judecată, la solicitarea ambelor părţi, fiind respinse motivat numai cererile care nu îndeplineau condiţiile de utilitate, pertinenţă sau concludenţă, respectiv cercetarea la faţa locului, confruntarea, listingul convorbirilor telefonice purtate de un martor propus pentru dovedirea laturii civile, fără relevanţă în cauză, precum şi expertizarea psihiatrică a părţii civile şi a fiului acesteia.

Instanţa fondului a admis toate celelalte probe propuse de părţi, fiind asigurată egalitatea de probe, fiind consemnate integral depoziţiile martorilor, susţinerile părţilor şi ale apărătorilor acestora, în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Aşadar, faţă de învinuirea ce i-a fost adusă, inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, prevalându-se de dreptul la tăcere atât în timpul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei.

Fapta inculpatului a fost probată însă prin procesul verbal de cercetarea locului faptei, înscrisurile medicale depuse la dosar, declarațiile persoanei vătămate ######## ######, care se coroborează cu declarațiile martorilor ######## ######### ######, ######## ##### #########, #### #######, Scepanschi #####, Polec ######### #####, ####### ######, precum şi cu raportul de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016, raportului de expertiză medico-legală nr. 15603 din 16.08.2017 a Institutului de Medicină Legală Iaşi.

În ceea ce priveşte criticile aduse de apărătorul inculpatului cu privire la declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în timpul urmării penale, inclusiv cei audiaţi în favoarea inculpatului, instanţa de fond a considerat că nu pot fi apreciate drept contradicţii faptul că toţi aceşti martori au dat declaraţii mult mai ample, cu detalii legate de faptă sau de relaţiile dintre părţi, ca urmare a numeroaselor întrebări ce le-au fost adresate la momentul audierii în faza de judecată, fără ca astfel de lămuriri să le fi fost solicitate de organele de urmărire penală.

Astfel, martorul ######## ######### ###### a declarat că a fost de faţă, în momentul incidentului, aflându-se la o distanţă de circa 1 metru de inculpat şi a văzut cum acesta a lovit partea civilă cu pumnul în faţă, iar în urma loviturii, aceasta din urmă a căzut şi s-a lovit cu capul de o dală de beton (filele 299-313).

Chiar dacă martorul este fiul părţii civile, în acelaşi timp este şi nepotul inculpatului, iar din probele administrate în cauză a reieşit nu numai faptul că familiile părţilor se aflau în relaţii bune, apropiate, partea civilă fiind fratele soţiei inculpatului, dar şi faptul că martorul ######## ######### ###### avea o relaţie apropiată cu inculpatul, unchiul său, pe care îl ajuta de multe ori. De altfel, incidentul dintre părţi a început după ce, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul ar fi afirmat că martorul ######## ######### ###### ar fi fiul său.

De asemenea, din declaraţia martorei Polec (#######) #########, fiica părţii civile, reiese că aceasta şi-a sărbătorit nunta la localul inculpatului, unchiul său, aşa încât relaţiile dintre cele două familii se amelioraseră după un timp de la producerea incidentului, existând şi unele încercări de împăcare a părţilor. De altfel, din probele administrate în cauză reiese că anterior incidentului nu a existat o situaţie conflictuală între părţi, ci, dimpotrivă, acestea se ajutau reciproc, partea civilă lua masa de multe ori la localul inculpatului, sora părţii civile (soţia inculpatului) intervenea deseori pentru a rezolva amiabil situaţiile conflictuale în care intra partea civilă cu alte persoane. Aşa încât, nu există nici din acest punct de vedere motive pentru care partea civilă sau fiului acesteia să fi dat declaraţii nesincere.

Mai mult, din declaraţiile martorilor şi înscrisurile existente la dosar, reiese că au existat unele neînţelegeri între partea civilă şi fiul său, martorul ######## ######### ######, împotriva acestuia solicitându-se şi un ordin de protecţie, iar organele de poliţie au fost sesizate în câteva rânduri, din pricina conflictelor dintre partea civilă şi fiul său.

Aşadar, declaraţia martorului ######## ######### ######, care se afla în relaţii bune cu inculpatul, unchiul său şi, în acelaşi timp, deseori în situaţii conflictuale cu partea civilă, tatăl său, nu poate fi înlăturată pe motiv că ar fi avut o atitudine subiectivă, favorabilă tatălui său, ci a relatat cele văzute, fără să fi existat vreun motiv pentru care să nu fi relatat situaţia reală petrecută între părţi, martorul menţinând-şi declaraţia dată în faza de urmărire penală, imediat după incident.

Nu există contradicţii între cele declarate de martor în timpul urmăririi penale şi declaraţia dată în faţa instanţei şi nu pot fi considerate contradicţii detaliile menţionate de martor în urma numeroaselor întrebări ce i-au fost adresate în momentul audieri în faţa instanţei, lămuriri care nu i-au fost solicitate de organele de urmărire penală, nefiind legate în mod direct de modul în care a fost comisă fapta penală de către inculpat. De pildă, martorul nu a fost întrebat şi nu a menţionat persoanele care nu au fost de faţă la momentul incidentului şi cărora inculpatul le-a telefonat imediat după incident.

Chiar dacă la dosar s-au depus înscrisuri din care reiese că martorul ######## ######### ###### a fost internat de câteva ori la secţia de neuropsihiatrie şi a urmat tratament de specialitate, martorul recunoscând acest aspect şi precizând că s-a aflat în stare de depresie după divorţ, instanţa de fond a constatat că martorul a dat dovadă de luciditate şi concentrare, relatând cu coerenţă cele percepute în mod direct, precum şi alte aspecte legate de părţi şi familiile acestora, martorul dând dovadă de concentrare şi echilibru pe parcursul a circa 6 ore, pe durata cărora a fost audiat, fără a exista niciun fel de îndoială cu privire la discernământul martorului.

Faţă de prevederile art. 115 Cod procedură penală, instanţa de fond a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize psihiatrice cu privire la acest martor şi a ţinut seama de declaraţia martorului, cu atât mai mult cu cât se coroborează şi cu alte probe.

Astfel, declaraţia martorului ######## ######### ###### se coroborează atât cu declaraţia părţii civile, cât şi cu raportul de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016 şi raportul de expertiză medico-legală nr. 15603 din 16.08.2017 a Institutului de Medicină Legală Iaşi.

Instanţa de fond a reţinut că este probată şi legătura directă de cauzalitate dintre lovitura aplicată de inculpat şi prăbuşirea părţii civile, cu consecinţa leziunilor produse la nivelul capului şi care i-au pus viaţa în pericol. Astfel, în raportul de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016 întocmit de SML ####### se menţionează „pe faţa vestibulară a hemibuzei superioare drepte echimoză violaceu roşietică”, martorii ######## #########, ######## ##### #########, Polec #########, ###### ###### declarând că au observat urme de lovituri pe faţa părţii civile, când aceasta se afla internată în spital, depunând la dosar, în acest sens, şi o serie de fotografii ale părţii civile, iar martorii oculari ######## ######### ###### şi Scepanschi ##### confirmă contactul inculpatului cu partea civilă, în urma căruia a căzut şi s-a lovit la cap, neexistând nicio probă din care să rezulte că partea civilă s-ar fi împiedicat sau dezechilibrat fără intervenţia vreunei persoane. Astfel, menţiunea din raportul de constatare medico-legală „precedată de lovirea cu un corp dur” este susţinută de datele din anchetă, existând martori care confirmă contactul dintre inculpat şi partea civilă, respectiv faptul că aceasta din urmă a fost lovită cu pumnul în faţă de inculpat.

Faptul că partea civilă a fost fotografiată în spital, pentru a exista dovada leziunilor existente la nivelul feţei nu înseamnă că s-au preconstituit probe, fiind posibil ca familia părţii civile să se fi asigurat că va putea proba faptul că partea civilă a fost lovită, în caz de nevoie.

Aşadar, este probată legătura de cauzalitate dintre lovitura cu pumnul ce a fost aplicată părţii civile, care a determinat prăbuşirea acesteia şi lovirea cu capul de dalele de beton.

De asemenea, martorii ######## ##### #########, Polec #########, care nu s-au aflat la faţa locului, au declarat că au fost contactaţi telefonic de martorul ######## ######### ######, imediat după producerea incidentului, acesta relatându-le cum partea civilă a fost lovită de inculpat.

De altfel, şi martora ####### ###### propusă de inculpat a declarat că, după incident şi după ce l-a văzut pe partea civilă ######## ###### deplasându-se cu ajutorul a două persoane, a discutat cu soţia inculpatului, care i-a spus că partea civilă arăta aşa rău, întrucât s-a bătut cu inculpatul (fila 362-364).

Chiar dacă martora a revenit asupra declaraţiei sale, precizând ulterior că de fapt, soţia inculpatului i-ar fi relatat despre un scandal care a avut loc între părţi, şi că nu i-ar fi spus că acestea s-au lovit, instanţa de fond a reţinut prima relatare a martorei, căreia i s-a citit de mai multe ori cele declarate în faţa instanţei şi a confirmat că s-a consemnat aşa cum a declarat, respectiv că soţia inculpatului i-a spus că partea civilă şi soţul său s-au bătut, însă după ce şedinţa de judecată a fost reluată după o suspendare a şedinţei de judecată, de circa 15 minute, martora a revenit asupra declaraţiei, aspecte care rezultă din declaraţia martorei şi poate fi verificată din înregistrarea şedinţei de judecată.

Martora ##### ###### ####### a declarat că partea civilă ######## ###### striga pe terasa localului Ţărăncuţa, iar numita #### #######, administratorul localului, i-a spus să sune la 112, martora precizând că, ulterior, a ieşit pe terasă şi l-a observat pe ######## ###### căzut la pământ, iar ambulanţa, sosită la faţa locului l-a transportat la spital (filele 97-99, 219-221).

Martorii #### ####### şi #### ######, fiica şi respectiv ginerele inculpatului, au confirmat faptul că în seara incidentului, a avut loc o discuţie contradictorie între părţi, un conflict între aceştia, care a fost aplanat, părţile s-au reaşezat la aceeaşi masă, aparent liniştite, martorii precizând că părţile au consumat băuturi alcoolice. Instanţa de fond a mai reţinut că deşi aceşti martori susţin că partea civilă ar fi avut o atitudine agresivă faţă de numitul #### ######, nu a fost formulată nicio plângere penală în acest sens. Mai mult, nu s-a probat că, dacă ar fi avut un astfel de comportament, partea civilă ar fi determinat sau provocat comportamentul inculpatului, care l-a lovit după câteva ore, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea penală cu privire la legitima apărare, starea de necesitate ori provocare.

Martora #### ####### a precizat că în jurul orei 4, ######## ###### s-a ridicat de la masă, era nervos şi continua să înjure şi să ameninţe, se tot apropia de tatăl ei, apoi se retrăgea, martora menţionând că la un moment dat se afla cu faţa la tatăl ei şi cu spatele la ######## ######, iar când s-a întors l-a văzut căzut pe ######## ######, însă nu a văzut să îl fi lovit cineva (filele 105-108, 222-227). Deşi martora #### #######, fiica inculpatului, a susţinut că partea civilă se dădea cu capul de stâlp, cu câteva ore înainte de a cădea la pământ, în mod cert în cazul de faţă, leziunile grave constatate prin rapoartele medicale depuse la dosar nu au fost cauzate în acest mod.

Chiar dacă martorii #### ####### şi #### ###### au susţinut că nu au văzut ca inculpatul să lovească partea civilă, instanţa fondului a reţinut că la momentul aplicării loviturii de către inculpat, lângă inculpat şi partea civilă se afla numai martorul ######## ######### ######, fiica inculpatului precizând că se afla cu spatele la partea civilă. Instanţa a ţinut seama şi de atitudinea subiectivă a acestei martore, care este fiica inculpatului, iar declaraţia sa nu se coroborează cu alte probe.

Prima instanţă a reţinut şi declaraţia dată de martorul Scepanschi ##### în timpul urmăririi penale, acesta declarând că, la un moment dat, inculpatul s-a repezit la persoana vătămată, s-a apropiat de acesta şi imediat după aceasta, respectiv într-o fracţiune de secundă ######## ###### „a căzut la pământ ca un lemn”, martorul precizând că din locul în care se afla nu a văzut exact ce s-a întâmplat, dar a văzut cum ###### ######## s-a repezit la ######## ######, s-a apropiat de acesta şi imediat ######## ###### a căzut la pământ, fără să facă vreun pas pe loc. Martorul a precizat că a auzit cum cineva a strigat să se sune la ambulanţă, ceea ce reiese şi din celelalte probe.

Martorul a mai menţionat că ######## ######### i-a spus că ###### ######## l-a lovit cu pumnul pe tatăl său acesta fiind motivul căderii acestuia, martorul precizând că acest lucru l-a bănuit şi el, deoarece a văzut cum ###### ######## s-a repezit la ######## ######, iar acesta din urmă a căzut la pământ pe loc. În faţa instanţei, martorul a susţinut că nu a văzut nimic, că a stat la distanţă şi că a plecat de la restaurant după ce a plecat ambulanţa, tocmai pentru a nu fi implicat şi pentru a nu fi pus în situaţia de a depune mărturie. Instanţa fondului a reţinut însă că martorul recunoaşte că a fost condus acasă de ######## #########, însă nu îşi aminteşte dacă s-a deplasat şi la spital. Mai mult, martorul recunoaşte că declaraţia dată în timpul urmăririi penale poartă menţiunea, scrisă de mâna sa, că declaraţia cuprinde cele declarate de el şi că a semnat declaraţia, susţinând însă că nu a putut citi acea declaraţie, întrucât nu înţelegea scrisul (filele 109-111, 345-347).

Instanţa fondului nu a ţinut seama de declaraţia dată de martora ########### ######## în timpul urmăririi penale, aceasta recunoscând, în faţa instanţei, faptul că nu a fost de faţă în momentul producerii incidentului, însă a declarat că a văzut că partea civilă a fost lovită de inculpat, întrucât i-a fost milă de partea civilă. A mai precizat că l-a îngrijit pe ######## ###### după ce acesta a fost externat şi a aflat de la partea civilă şi fiica acestuia despre cele întâmplate, respectiv că inculpatul a lovit partea civilă (filele 339-343).

Martora ######## ##### #########, soţia părţii civile, a declarat că a fost sunată de fiul său, la ora 4 dimineaţă, pentru a-i spune că inculpatul l-a lovit pe soţul său cu pumnul şi a căzut jos, martora precizând că fiul său i-a relatat şi faptul că la spital, medicul i-a înmânat lănţişorul de la gâtul tatălui său întrucât nu se mai putea face nimic (filele 228, 229).

Martorul ####### ###### ####### a declarat că i-a văzut pe inculpat şi partea civilă pe terasa restaurantului Ţărăncuţa şi că l-a auzit pe ######## ###### ameninţându-l pe inculpat că îi dă foc, martorul precizând că s-a îndepărtat, văzând că situaţia degenerează, iar ulterior a văzut trecând ambulanţa, a auzit că venise „să ia pe unul”, însă nu a aflat nimic despre cele întâmplate (filele 360, 361). Cu toate acestea, în timpul urmăririi penale, martorul declarase că după plecarea ambulanţei a auzit vorbindu-se că ###### ######## s-ar fi bătut cu ######## ######, care ar fi căzut şi s-ar fi lovit la cap (fila 119).

Martora Polec (#######) ######### a declarat în timpul urmăririi penale că în jurul orei 4,40 a fost sunată de ######## ######### care i-a spus să meargă la spital, întrucât ######## ###### a fost lovit de ###### ########. A precizat că ######## ######### i-a povestit că ###### ######## l-a lovit pe tatăl său cu pumnul în faţă, tatăl său căzând la pământ şi lovindu-se cu capul de dalele de beton al trotuarului, martora precizând că a fost sunată şi de numita #### #######, care i-a spus că tatăl său a fost lovit de ###### ######## şi nu ştie nimic de starea lui (filele 120, 121, 262-267).

Nu are relevanţă cine a apelat serviciul de urgenţă 112 şi de câte ori s-a apelat, cert fiind faptul că incidentul a fost anunţat, iar organele de poliţie şi ambulanţa a ajuns la faţa locului, cele constatate fiind menţionate în procesul verbal de cercetare la faţa locului.

Martora ######## ######, care a acordat părţii civile un prim ajutor, ajutându-l să nu îşi înghită limba, a precizat că nu s-a uitat cu atenţie în jur şi nu poate preciza dacă inculpatul se afla la faţa locului (fila 421), fapt care nu poate fi contestat, toţi martorii, inclusiv #### ####### confirmând prezenţa inculpatului în apropierea părţii civile.

De asemenea, martora ######## ###### a declarat că a văzut o persoană, un băiat care încerca să o ridice pe partea civilă, acesta fiind, cel mai probabil, martorul ######## Alexandrul, fiul inculpatului.

Instanţa fondului a considerat că nu s-a probat gestul inculpatului de a lovi cu piciorul partea civilă după ce aceasta căzuse la pământ şi de a spune „luaţi putregaiul de aici”, întrucât, cu privire la acest aspect, declaraţia dată în acest sens de martorul ######## ######### nu se coroborează cu altă probă.

Nu sunt întrunite nici condiţiile legitimei apărări sau ale stării de necesitate şi nici cele ale provocării, având în vedere că după primul incident la care ar fi fost de faţă #### ####### şi #### ######, care au calmat părţile, ce s-au reaşezat la masă, la câteva ore, când lângă inculpat se aflau numai partea civilă şi martorul ######## #########, fără a exista un atac direct îndreptat împotriva inculpatului sau altei persoane şi fără a se fi dovedit o stare de puternică tulburare a inculpatului, acesta din urmă loveşte partea civilă.

Chiar dacă martorii ####### ###### #######, precum şi martorii ######### #######, ######## ####, propuşi de inculpat, au declarat că partea civilă avea un comportament agresiv, că provoca diverse scandaluri sau incidente cu alte persoane, instanţa reţine că în cauza de faţă nu s-a probat că partea civilă ar fi avut un comportament provocator faţă de inculpat, în sensul prev. de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, astfel că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, fără a interesa în cauză conduita părţii civile în alte împrejurări, cu alte persoane sau chiar cu inculpatul, acesta având posibilitatea de a sesiza organele de poliţie, în cazul în care partea civilă ar fi comis fapte penale sau contravenţionale, însă în niciun caz nu îi era permis să aplice el însuşi o corecţie părţii civile, în condiţiile în care nu a fost provocat şi nici nu s-a aflat în vreun pericol, el sau altă persoană, neexistând vreun atac din partea părţii civile.

Instanţa de fond a ţinut seama însă de conduita inculpatului, care, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a dat dovadă de o agresivitate sporită, lovindu-l cu pumnul pe cumnatul său, iar ulterior a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând fapta şi încercând să inducă ideea că atât partea civilă, cât şi fiul acestuia, martorul ocular, au probleme psihice şi că partea civilă a urmărit doar un câştig financiar. A mai reţinut şi conduita inculpatului anterior comiterii faptei, acesta neaflându-se la prima abatere de acest gen. Chiar dacă s-a împlinit termenul de reabilitare cu privire la condamnarea anterioară suferită de inculpat, s-a subliniat faptul că inculpatul a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, tot pentru comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală, săvârşită în împrejurări asemănătoare şi în acel caz inculpatul nerecunoscând fapta şi având aceeaşi apărare, susţinând că persoana vătămată s-a împiedicat şi a căzut.

În cazul de faţă există un martor ocular care a văzut cum inculpatul a lovit partea civilă, nu s-a probat în vreun fel că partea civilă s-ar fi împiedicat, iar faptul că fiul părţii civile nu a reacţionat s-a datorat modului în care a acţionat inculpatul, care a trecut prin spatele martorului şi a lovit neaşteptat partea civilă, astfel încât fiul acesteia nu a avut timp să preîntâmpine acea lovitură.

De altfel, chiar apărătorul inculpatului susţine, ca ipoteză, posibilitatea ca partea civilă să fi avut un contact cu inculpatul, afirmând că este posibil ca partea civilă „să se fi lovit de inculpat”, ceea ce este greu de crezut că ar fi avut drept consecinţă prăbuşirea părţii civile şi impactul puternic ce a urmat şi care a cauzat un grav traumatism cranio-cerebral.

Cât priveşte discuţiile purtate de părţi în vederea ajungerii la o înţelegere, întâlnirile la care au participat atât părţile, cât şi apărătorii acestora ori acea presupusă intenţie de a se deplasa la un notar partea civilă şi sora sa, soţia inculpatului, nu denotă neapărat faptul că partea civilă a urmărit doar un câştig financiar, ci posibil o atitudine deschisă pentru a ajunge la un acord cu inculpatul, cumnatul său, pentru a reface relaţiile dintre familia sa şi cea a surorii sale. Partea civilă a recunoscut că şi-a cerut scuze dacă a greşit cu ceva, încercând să refacă relaţia cu sora şi cumnatul său (fila 218), atitudine care explică motivul pentru care o victimă ajunge să îşi ceară scuze, chiar dacă fapta penală a fost comisă şi există şi probe în acest sens.

Nu are relevanţă cu privire la existenţa şi probarea faptei nici conţinutul discuţiilor purtate în acele împrejuri, înregistrate de inculpat, având în vedere faptul că părţile şi apărătorii acestora cunoşteau că înţelegerea şi împăcarea puteau privi numai latura civilă a cauzei, în cauză nefiind posibilă încetarea procesului penal prin retragerea plângerii sau împăcarea părţilor. Instanţa de fond a ţinut seama de probele administrate în timpul urmăririi penale şi în faza de judecată cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probe certe care au răsturnat prezumţia de nevinovăţie a inculpatului şi care au probat, fără putinţă de tăgadă, existenţa faptei de vătămare corporală comisă de inculpat.

Faptul că inculpatul a considerat exagerate pretenţiile materiale exprimate de partea civilă nu înseamnă că aceasta a urmărit un câştig nejustificat, instanţa neputând ţine seama de afirmaţiile, nedovedite, ale apărătorului inculpatului că partea civilă şi-ar fi exprimat intenţia de a-i lua inculpatului restaurantul Ţărăncuţa.

De asemenea, contrar celor susţinute de apărătorul inculpatului, prin audierea martorilor din lucrări sau a celor propuşi de partea civilă nu s-a încercat acreditarea ideii că familia inculpatului este o familie de infractori. Dimpotrivă, apărarea inculpatului a încercat, pe tot parcursul cercetării judecătoreşti, să acrediteze ideea că membrii familiei părţii civile au probleme psihice, că au numai pretenţii materiale şi urmăresc să acapareze averea familiei inculpatului, că partea civilă este alcoolic, că a încercat maximizarea profitului şi că din cauza părţii civile fiul inculpatului se află deţinut în penitenciar, invocându-se declaraţia martorei ######### #######, aspect care nu are nicio legătură cu fapta pentru care inculpatul este cercetat, fiind strict consecinţa unei fapte penale comise de fiul inculpatului.

Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, orice îndoială profitând acestuia, conform principiului in dubio pro reo, însă în cazul de faţă, din analiza materialului probator instanţa fondului a constatat că există probe certe, din care rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă, că la data de 25 iulie 2016, în cursul serii, aflându-se pe terasa din incinta restaurantului Ţărăncuţa, din ########## #######, părţile au avut o discuţie contradictorie şi un conflict, aplanat de cei aflaţi de faţă, iar ulterior, în jurul orei 04.00, pe fondul consumului de alcool şi a stării conflictuale preexistente, situaţia a degenerat în acte de violenţă, inculpatul ###### ######## lovindu-l cu pumnul în zona feţei pe ######## ######, acesta din urmă căzând şi lovindu-se cu capul de dalele de beton, iar prin raportul de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016, s-a constatat că pentru leziunile produse, persoana vătămată ######## ###### a necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile îngrijiri medicale, leziunile fiind de natură a-i pune viaţa în primejdie. Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de vătămare corporală, prevde art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal.

Nu are relevanţă faptul că partea civilă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi că dacă ar fi fost treaz nu ar fi căzut sub impactul loviturii aplicate de inculpat. Dimpotrivă, inculpatul cunoştea că partea civilă se află în stare de ebrietate, aşa încât îşi putea da seama că aplicându-i o lovitură puternică, îl poate doborî şi se pot produce consecinţe grave.

Fiind probată, după cum s-a menţionat mai sus, legătura directă de cauzalitate dintre lovitura aplicată de inculpat şi leziunile produse după cădere şi lovirea de beton, leziuni care au pus în pericol viaţa părţii civile, instanţa de fond a considerat că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii infracţiunii prev. de art. 193 Cod penal.

La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere împrejurările săvârşirii faptei, pe fondul unor discuţii contradictorii şi a consumului de băuturi alcoolice, urmarea produsă, fiind pusă în pericol viaţa persoanei vătămate, dar şi persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală nesinceră şi, totodată, deşi este reabilitat de drept cu privire la ultima condamnare, nu se poate ignora conduita agresivă a acuzatului, care a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, tot pentru comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă.

Contrar celor susţinute de apărătorul inculpatului, în ceea ce priveşte renunţarea la aplicarea pedepsei sau necesitatea aplicării pedepsei, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 80 sau 83 Cod penal, privind renunţarea sau amânarea aplicării pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatul, şi nu cele care s-ar reduce cu o treime în cazul în care s-ar fi aplicat procedura simplificată sau s-ar fi reţinut vreo circumstanţă atenuantă, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Astfel, conform legii nu pot fi reţinute circumstanţe personale, în cauză nu se justifică reţinerea de circumstanţe legate de faptă, având în vedere gravitatea acesteia şi, de asemenea, nu sunt date condiţiile prev. de art. 75 alin. 1 lit. a-c Cod penal.

Reţinând ca fiind îndeplinite cerinţele prev.de art. 91 Cod penal, prima instanţă a procedat conform celor de mai sus.

În ceea ce priveşte latura civilă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. #### cel Nou ####### s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 8.554,05 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi tratament aferente persoanei vătămate ######## ######, fiind depuse la dosar înscrisurile doveditoare ale acestor cheltuieli, inculpatul fiind obligat la plata ei.

De asemenea, persoana vătămată ######## ###### s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.502 lei, reprezentând prestaţie periodică lunară începând cu data de 25.08.2016, data ivirii invalidităţii, până la încetarea stării de nevoie, respectiv diferenţa dintre salariul avut anterior şi pensia pe care o obţine în prezent, suma de 3.000 euro daune materiale, reprezentând cheltuieli pe care le-a efectuat cu transportul la spital, deplasările la spital ale membrilor familiei, plata unei persoane angajate pentru a-l ajuta acasă pe o perioadă de 3 luni, cu dobânda legală aferentă de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la data plăţii efective, suma de 46.266 lei, cu titlu de beneficiu nerealizat, echivalentul salariilor neobţinute în perioada 01.09.2016, dată la care urma să se întoarcă la muncă în Italia în baza contractului de muncă şi data ivirii invalidităţii, respectiv 25.08.2017, precum şi suma de 80.000 euro, reprezentând daune morale, cu dobânda legală aferentă acestor sume, de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la data plăţii efective.

Considerând că, într-adevăr, prin fapta sa ilicită, inculpatul a cauzat părţii civile atât un prejudiciu material, constând în cheltuielile efectuate cu transportul la spital şi plata unei persoane care l-a ajutat pe o perioadă de 3 luni, în perioada în care nu se putea deplasa, precum şi beneficiul nerealizat în perioada incapacităţii de muncă, dar şi un prejudiciu moral, constând în durerea şi suferinţa provocate în urma faptei sale ilicite, existând legătură directă de cauzalitate între fapta inculpatului şi prejudiciu, instanţa fondului a considerat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile, partea civilă a depus la dosar chitanţe prin care probează cheltuieli efectuate cu consultaţii medicale, respectiv sumele de 38 lei, 75 lei, 100 lei, instanţa incluzând în aceste cheltuieli şi contravaloarea certificatului medico-legal, pentru suma totală de 213 lei (filele 36 dosar, respectiv filele 143, 166, dosar ##############a1), prima instanţă considerând că nu se justifică a se ţine seama de înscrisurile şi chitanţele depuse la dosar cu privire la modificările actului constitutiv al societăţii aparţinând părţii civile şi soţiei sale.

De asemenea, s-a constatat că nu s-au probat în vreun fel cheltuielile pe care partea civilă le-ar fi suportat pentru deplasarea la spital, nefiind depuse la dosar alte chitanţe sau bonuri fiscale.

Din declaraţia martorei ########### ######## reiese că aceasta a ajutat partea civilă, pe o perioadă de 3 luni, după externare, fiind retribuită cu suma 300 euro lunar, ceea ce înseamnă un total de 900 euro.

Chiar dacă martorul ###### ###### nu a observat-o pe numita ########### ######## la locuinţa părţii civile, instanţa fondului a reţinut că martorul nu o vizita foarte des pe partea civilă, iar martora nu stătea neîntrerupt în locuinţa părţii civile.

De asemenea, este firesc ca partea civilă să aibă nevoie de ajutorul unei persoane, în condiţiile în care soţia şi fiica sa lucrau în Italia, încă dinainte de incident, acestea întorcându-se în la locurile de muncă, pentru a realiza veniturile ce le erau necesare.

La dosar s-a depus decizia medicală asupra capacităţii de muncă a părţii civile, stabilindu-se, la data de 28.08.2018, că starea de invaliditate s-a ivit la data de 25.08.2017, gradul de invaliditate fiind 3, cu o pierdere a capacităţii de muncă de cel puţin jumătate, ultima decizie depusă la dosar fiind eliberată în anul 2019, cu termen de revizuire la data 25 august 2020 (filele 172, 173), nefiind depusă la dosar o decizie ulterioară din care să reiasă că şi în continuare se menţine starea de invaliditate a părţii civile.

Ca urmare, părţii civile i s-a acordat o pensie de invaliditate, la dosar fiind depuse două cupoane de pensie, pentru sumele de 640 lei, respectiv 704 lei (filele 176, 177), partea civilă solicitând a se calcula diferenţa dintre veniturile pe care le-ar fi putut obţine şi pensia în cuantum de 704 lei. În condiţiile în care partea civilă nu a depus cupoanele obţinute în fiecare lună şi a solicitat a se avea în vedere suma de 704 lei, obţinută cu titlu de pensie de invaliditate, instanţa de fond a calculat diferenţa dintre veniturile pe care partea civilă le-ar fi putut obţine şi suma de 704 lei, orice dubiu fiind interpretat în favoarea inculpatului.

În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat de partea civilă, nu pot fi avute în vedere veniturile realizate de aceasta în Italia, în anul 2015, în condiţiile în care partea civilă a revenit în ţară în anul 2016, fără să existe date certe că urma să se reîntoarcă în Italia, la acelaşi loc de muncă şi nici dovezi certe ale unor venituri constante şi stabile.

În consecinţă, instanţa de fond s-a raportat la venitul minim de economia naţională, astfel cum a fost stabilit în perioada august 2016-august 2020, până la ultima revizuire a capacităţii de muncă, respectiv, 1.250 lei, pentru anul 2016, 1.450 lei, pentru anul 2017, 1900 lei pentru anul 2018, 2.080 lei pentru anul 2019 şi 2.230 lei pentru anul 2020.

Având în vedere că, după cum reiese din decizia depusă la dosar, capacitatea de muncă a părţii civile a fost redusă la cel puţin jumătate, instanţa fondului a calculat, pentru fiecare an, de la emiterea deciziei privind starea de invaliditate, diferenţa dintre jumătate din salariul minim pe economie şi pensia obţinută de partea civilă, respectiv suma de 704 lei.

Cum nu poate fi vorba de prestaţii periodice, acestea nu pot fi acordate decât pentru viitor. Or, partea civilă nu a probat că prezintă în continuare incapacitate de muncă, ultima decizie de invaliditate fiind emisă în anul 2019, astfel că i se vor acorda aceste despăgubiri până în luna august 2020.

În ceea ce priveşte perioada iulie 2016-25 august 2017, s-a apreciat că pentru cele 80 de zile de îngrijiri medicale, când partea civilă s-a aflat în incapacitate totală de muncă, se impune a se acorda părţii civile despăgubiri civile reprezentând veniturile nerealizate, raportat la salariul minim pe economia naţională, respectiv suma de 3.750 lei. În continuare, pentru ultimele luni ale anului 2016 şi până în luna august 2017, se poate presupune că partea civilă avea pierdută capacitatea de muncă la jumătate, în condiţiile în care în luna august 2017 i s-a eliberat o decizie în acest sens, astfel că pentru ultimele două luni ale anului 2016 şi până în data de 25 august 2017 se justifică acordarea unor despăgubiri civile constând în jumătate din cuantumul salariului minim pe economie, şi nu echivalentul salariilor pe care le-ar fi obţinut partea civilă în Italia, pentru considerentele menţionate anterior.

Din data de 25 august 2017 şi până în data de 25 august 2020, se justifică acordarea unor despăgubiri civile egale cu diferenţa dintre salariul minim pe economie, redus la jumătate şi suma de 704 lei, obţinută de partea civilă cu titlul de pensie de invaliditate, începând cu data de 25 august 2017.

Aşadar, pentru perioada celor 80 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, când partea civilă nu a putut lucra, prima instanţă s-a raportat, la salariul minim pe economia naţională şi nu a avut în vedere contractul de muncă din Italia, onorat de partea civilă în anul 2015, rezultând suma de 3.750 lei, la care se adaugă suma de 1.250 lei, care constituie salariul minim pe economie redus la jumătate, pentru ultimele două luni ale anului 2016, în total rezultând suma de 5.000 lei, pentru anul 2016.

Astfel, în urma calculului efectuat conform raţionamentului menţionat, au rezultat sumele de 5.000 lei, pentru anul 2016, 5.884 lei pentru anul 2017, 2.952 lei pentru anul 2018, 4.032 lei pentru anul 2019, 3.288 lei pentru o perioadă de 8 luni din anul 2020, în total stabilindu-se suma de 21.156 lei, beneficiu nerealizat, inclusiv acea prestaţie periodică lunară, cum o numeşte partea civilă, până la data de 25 august 2017.

Adăugând la aceste venituri nerealizate în perioada iulie 2016-august 2020, şi suma de 213 lei, care rezultă din chitanţele depuse la dosar, precum şi suma de 300 euro achitată persoanei care a îngrijit partea civilă, au rezultat daune materiale în cuantum de 21.369 lei şi 300 euro.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a apreciat că, faţă de natura leziunilor şi numărul de zile de îngrijiri medicale, consecinţele grave suferite de persoana vătămată, la vârsta de 47 de ani, care a fost lovită de cumnatul său, a fost internată într-o unitate spitalicească, leziunile ce i-au fost produse au necesitat un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale, fiind certă durerea şi suferinţa produse părţii civile, ulterior acesta deplasându-se cu dificultate, a dezvoltat diabet postraumatic şi şi-a pierdut cel puţin pe jumătate capacitatea de muncă, raportat şi la vârsta părţii civile, suma de 20.000 euro este justificată pentru a repara prejudiciul moral produs părţii civile.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească şi dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.500 lei, cheltuieli judiciare.

S-a luat act că partea civilă nu a solicitat şi nu a depus la dosar înscrisuri în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare.

În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală, s-a respins solicitarea inculpatului privind acordarea cheltuielilor judiciare, respectiv cele ce constau în onorariul avocatului ales, în condiţiile în care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii reclamate de partea civilă, fiind admisă în parte şi acţiunea civilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul şi persoana vătămată ######## ######, pentru motivele reţinute în încheierea de dezbateri din data de 27.04.2022.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că doar cel declarat de inculpat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

A invocat inculpatul lipsa de imparţialitate a judecătorului fondului încă de la începutul cauzei, creându-i convingerea fermă că aceasta are deja soluţia stabilită, încălcându-i prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil, dar şi dreptul la apărare, prevăzut atât de codul de procedură penală, cât şi de art.6 din CEDO.

A arătat, în esenţă, că deşi a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător, cerere care a fost respinsă, ulterior, pe parcursul procesului penal, aceasta a dat dovadă de lipsă de impaţialitate, ba mai mult de părtinire, cu ocazia audierii martorilor, refuzându-i o serie de probe, printre care confruntarea dintre martorii care s-au contrazis. De asemenea, greşit a reţinut că i-a fost respectat dreptul la apărare în faza de urmărire penală, neţinând cont de concluziile scrise transmise la dosar. Au fost ignorate depoziţiile martorilor propuşi în apărare, doamna judecător fundamentându-şi motivarea sentinţei în baza acestor depoziţii nesincere, părtinitoare şi contradictorii, dând dovadă de o dublă măsură şi de discriminare faţă de partea civilă, încălcându-i dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul de a beneficia de o instanţă imparţială şi echidistantă.

Întrucât critica referitoare la lipsa de imparţialitate a judecătorului ridică problema incidenţei unei nereguli procedurale, motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, care ar putea afecta legalitatea hotărârii primei instanţe, curtea urmează a o analiza cu prioritate.

Importanța pe care imparțialitatea judecătorului o are în respectarea dreptului la un proces echitabil reiese în mod clar și dintr-o serie de documente internaționale. Astfel, articolul 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevede că: ,,Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială.” Dispoziții în acest sens se regăsesc și în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Astfel, în articolul 10 se arată că: ,,Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial”. În Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se menționează la art. 47 alin. 2 că: ,,Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale”.

Spre deosebire de alte cazuri de incompatibilitate, pentru care condiţiile de existenţă reies din actele dosarului, la cazul menţionat mai sus trebuie dovedite împrejurările din care rezultă că imparţialitatea judecătorului ar putea fi afectată.

Ori, în speţă, aceste împrejurări nu au fost dovedite, modul de gestionare a cauzei de către completul de judecată neputând constitui, în lipsa altor motive întemeiate şi justificate, cazul de incompatibilitate prev. de art.64 alin.1 lit. f Cod procedură penală.

În realitate criticile aduse de inculpat vizează activitatea de judecată, acesta criticând modul de soluţionare a cererilor de probe, precum şi lipsa unei motivări complete şi convingătoare cu privire la soluţia pronunţată.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie, implică, în special, obligaţia instanţei de a proceda la o analiză efectivă a argumentelor şi a propunerilor de probe ale părţilor, însă nu poate fi, totuşi, înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument. Pe de altă parte, este atributul instanţei de a aprecia motivat cererile formulate de apărare, ceea ce, în speţă, aceasta a făcut.

Prin raportare la aceste exigenţe, curtea constată că hotărârea atacată cuprinde o expunere detaliată a motivelor are au stat la baza soluţiei dispuse, o analiză coroborată a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale ori a celor care au fost înlăturate, aşa cum prevăd dispoziţiile art.403 alin.1 Cod procedură penală, instanţa de fond oferind răspuns argumentelor de fapt ori de drept invocate de acuzat, analizând, în mod real şi efectiv, toate chestiunile esenţiale circumscrise obiectului judecăţii.

În plus, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac promovate în speţă, faţă de motivele de apel invocate de inculpat, care ridică problema greşitei aprecieri a probatoriului, toate aceste chestiuni urmează a fi analizate în cele ce succed.

A invocat inculpatul că în mod greşit a reţinut judecătorul fondului că în faza de urmărire penală nu i-a fost respectat dreptul la apărare, în condiţiile în care martorii propuşi în apărare nu au fost audiaţi la sediul poliţiei, ci la restaurantul care îi aparţine. De asemenea, urmărirea penală a avut loc cu încălcarea principiului aflării adevărului şi a dreptului la apărare prin nesocotirea normelor legale privind audierea şi consemnarea declaraţiilor de martori care au fost redactate de organele de urmărire penală.

În plus, în aceeaşi zi în care apărătorul ales a transmis memoriul şi cererile în probaţiune procurorului de caz, acesta a întocmit rechizitoriul, sesizând instanţa, tocmai pentru a-l priva de exercitarea dreptului la apărare.

Cu privire la modul deficitar şi nelegalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, a mai invocat inculpatul nulitatea ordonanţelor din 25.07.2016 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală. La acea dată nu au fost administrate probe, chiar in rem, care să dovedească o agresiune care ar fi fost exercitată asupra părţii civile ######## ######. Aceleaşi concluzii a înţeles să le susţină şi cu privire la ordonanţa nr.####/P/2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, din data de 15.11.2016, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul ###### ######## sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, care a avut la bază doar declaraţia fiului părţii civile ######## #########.

Recunoscându-se părţilor, şi în camera preliminară, toate garanţiile ce dau conţinut dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încheierea pronunţată la finalul acestei etape filtru reflectă rezultatul controlului judecătoresc asupra legalităţii urmăririi penale şi se bucură de autoritatea specifică, cu excluderea repunerii în discuţie, în cursul judecăţii, a chestiunilor definitiv tranşate de judecătorul de cameră preliminară.

Aşadar, o analiză a cererii, sub aspectul celor mai sus invocate, nu se mai poate realiza la acest moment.

A admite ipoteza contrară echivalează, implicit, cu a admite că întreaga procedură de cameră preliminară are un caracter pur formal şi iluzoriu, fiind superfluă în dinamica procesului penal, ceea ce ar contraveni flagrant tocmai standardelor de echitate a procedurii. O atare abordare ipotetică ar contrazice inclusiv jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant cu privire la rolul şi finalitatea camerei preliminare. În acest sens, s-a arătat că „(…), verificarea legalităţii administrării probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară (…), actele pe care acesta le îndeplineşte având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Din această perspectivă, în cursul judecăţii nu s-ar mai putea aprecia asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probaţiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat” (Decizia nr. ###/2017, paragraful 27).

Pe fond, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare mijloacelor de dovadă administrate în cauză.

Sub aspectul situaţiei de fapt care rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, în hotărârea atacată, judecătorul fondului a realizat o analiză aprofundată a probelor prezentate de acuzare şi apărare, reliefând elementele care, în accepţiunea sa, l-au determinat să concluzioneze că sunt suficiente pentru a dispune o soluţie de condamnare a inculpatului.

Fără a relua argumentaţia extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, şi pe care curtea şi-o însuşeşte în întregime, astfel cum această posibilitate a fost conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea argumentelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), curtea urmând a răspunde motivelor de apel formulate de partea civilă şi inculpat.

Astfel, rezultă dincolo de orice îndoială că la data de 25.07.2016, în jurul orei 04.00, între persoana vătămată ######## ###### si inculpat, care se aflau pe terasa localului Ţărăncuţa situat pe strada ###### cel Mare din ########## #######, au avut loc unele discuţii în contradictoriu care au degenerat în acte de violenţă. Astfel, inculpatul ###### ######## a lovit cu pumnul în zona feţei pe ######## ######, acesta din urmă căzând şi lovindu-se cu capul de dalele de beton.

În faza de apel s-a procedat la audierea inculpatului, precum şi la reaudierea părţii civile. De asemenea, au fost reaudiaţi martorii ######## ######### ######, Scepanschi #####, Ozarchievici ######## ##### şi s-a procedat la audierea în calitate de martor a numitei ###### #####.

Inculpatul a arătat că la data critică a fost plecat cu fiul persoanei vătămate la o fermă pe care o deţine în Dorneşti. La întoarcere, l-a lăsat pe acesta acasă şi a plecat spre restaurantul pe care îl deţine în ###########, unde s-a întâlnit cu persoana vătămată şi martorul Scepanschi #####, cu care a stat la masă şi au consumat bere. Au fost unele discuţii legate de faptul că fiul victimei nu îl prea ascultă pe acesta din urmă, fapt care părea să îl deranjeze. Au fost serviţi la un moment dat de către un participant la nuntă cu o carafă de ţuică, din care victima se tot servea, iar la un moment dat şi-a rupt tricoul şi a început să îşi dea cu pumnii în cap. La acel moment, martorul Scepanschi ##### şi-a luat berea şi a plecat într-un alt separeu, de unde putea să îi urmărească. După ce a terminat berea, martorul a plecat, astfel încât acesta nu a asistat la alte momente petrecute între părţi. A venit şi fiul victimei, care a participat la discuţii şi a perceput direct momentul în care tatăl său şi-a rupt tricoul. I-a spus persoanei vătămate să îşi lase băiatul în pace, care între timp se ridicase şi se îndrepta grăbit spre masa martorului Scepanschi #####, care era însă plecat. La masa lor a venit şi martorul #### ###### pe care victima a încercat să îl lovească cu o carafă, moment la care a intervenit şi l-a îmbrâncit pe ######## ######. Acesta a ieşit de la masă, în bustul gol, s-au îmbrâncit în continuare, însă nu s-au lovit. A susţinut inculpatul că urmare a acestui incident a căzut, iar peste el şi victima. Însă s-au ridicat, iar victima a început să se dea cu capul în stâlpul de la foişor. Nu a intervenit şi s-a retras, fiica sa şi soţul ei spunându-i să sune la poliţie. În timp ce se retrăgea spre locuinţă, care este în incinta pensiunii, victima l-a urmat, spunându-i că îi va da foc, adresându-i totodată cuvinte obscene. Uitându-se în spate, a observat că fiica sa este între el şi victimă, şi pentru a o proteja, a trecut pe lână ea, a luat-o cu o mână de talie, timp în care a observat în spate persoana vătămată la pământ. În opinia sa, victima s-a dezechilibrat, având în vedere că era beată, şi a căzut cu capul de dalele de beton. A venit şi ######## ######### ######, sunându-se la salvare şi organele de poliţie. Nu a recunoscut că a lovit victima şi a susţinut că fiul ei, contrar celor relatate de acesta, nu se afla la faţa locului în momentul căderii (filele 87-89 dosar apel).

Persoana vătămată ######## ###### a relatat că incidentul a pornit de la o glumă nepotrivită a inculpatului, care susţinea că martorul ######## ######### ###### este fiul său, motiv pentru care s-au îmbrâncit la masă. În acele împrejurări i-a fost ruptă cămaşa, pe care înţeles să o dea jos. Au fost prezenţi la acest incident atât fiul său, cât şi martorul Scepanschi #####. Discuţiile au continuat la masă, iar urmare a insistenţelor fiului său, s-au hotărât să plece. În timp ce se îndreptau spre poarta terasei şi inculpatul spre hotel, şi-au mai spus unele cuvinte, în tot acest timp ######### fiind între ei şi la circa 2 m de el. Inculpatul efectiv a ţâşnit prin spatele acestuia şi l-a lovit în faţă, moment de la care nu îşi mai aduce nimic aminte. A înţeles din spusele băiatului că în timp ce era la pământ, inculpatul i-ar mai fi aplicat o lovitură cu piciorul.

Martorul ######## ######### ###### şi-a menţinut cele relatate anterior cu privire la modalitatea de derulare a incidentului. Astfel, la data critică, se afla la masă cu inculpatul, persoana vătămată şi martorul Scepanschi #####. La un moment dat între părţi a avut loc un schimb de replici, inculpatul afirmând că s-a culcat cu soţia persoanei vătămate, după care cei doi s-au îmbrâncit, el fiind cel care a intervenit şi a aplanat conflictul. A mai precizat că ulterior s-au aşezat la masă, martorul plecând într-un alt separeu. Au mai stat circa 20 minute, după care s-au hotărât să plece. S-au ridicat, victima era în stânga lui, iar inculpatul era în dreapta sa la circa 1 metru. Inculpatul s-a deplasat prin spatele său, s-a îndreptat către persoana vătămată şi din faţă i-a dat cu pumnul în zona feţei. Urmare a loviturii primite, aceasta a căzut, lovindu-se la cap. După ce a căzut, victima a mai fost o dată lovită de către inculpat cu piciorul. Martorul a precizat că alte persoane nu erau la acel moment în preajmă, nici fiica, nici soţia inculpatului, iar martorul mai sus-menţionat, din poziţia în care se afla, putea să fi sesizat cele întâmplate. Cu privire la prezenţa martorei ###### #####, a precizat că a stat un timp la masă cu ei, însă a plecat înainte de declanşarea incidentului (filele 76-77 dosar apel).

Martorul Scepanschi ##### şi-a menţinut declaraţia dată în faţa primei instanţe şi care, în opinia sa, corespunde realităţii. A precizat că la data critică se afla la masă cu inculpatul persoana vătămată, ###### ##### şi o altă persoană care a părăsit la scurt timp locaţia, însă a venit fiul victimei, respectiv ######## ######### ######. S-a consumat băuturi alcoolice, au avut loc nişte discuţii aprinse între familii, soţia inculpatului părăsind masa la un moment dat. A susţinut martorul că nu îşi aminteşte despre ce au discutat părţile, pentru că băuse, iar la un moment dat s-a ridicat şi a plecat în alt loc pe terasă. A auzit la un moment dat ţipete, dar nu a părăsit locul unde se afla pentru a nu fi citat ca martor în instanţă. Cu privire la cele declarate în cursul urmăririi penale, a arătat că declaraţia nu este scrisă de el şi nu este real că ar fi declarat că inculpatul a lovit persoana vătămată, deşi a citit-o înainte de a o semna. A mai susţinut că din locul unde se afla nu ar fi putut sesiza incidentul (fila 78 dosar apel).

Principiul liberei aprecieri a dovezilor lasă instanței posibilitatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu altele legal administrate, exprimă adevărul. În cadrul operațiunii de evaluare a tuturor probelor, se impune a se analiza care dintre declarațiile date de martori reflectă adevărul și dacă nu cumva cele ulterioare sugerează o ipoteză care ar conduce la o exonerare a răspunderii penale a inculpatului.

Curtea reţine că martorul Scepanschi ##### a retractat declaraţia dată în faza de urmărire penală, cu singura motivaţie că nu el a scris cele acolo relatate, însă semnătura de pe aceasta îi aparţine. Ba mai mult, aşa cum recunoaşte, a citit cele acolo consemnate.

Curtea apreciază că cererea apărării de înlăturare a depoziţiei date de martorul Scepanschi ##### în faza de urmărire penală, pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească nu şi-a menţinut integral declaraţia, este neîntemeiată, în condiţiile în care explicaţia oferită de acesta nu poate fi apreciată ca rezonabilă. Fără o justificare credibilă, plauzibilă, asemenea reveniri ale martorului nu pot fi primite.

Martora Ozarchievici ######## ##### a arătat că nu a fost martor ocular la incidentul care a avut loc între părţi, victima povestindu-i că a fost lovită de către inculpat, urmare a loviturii a căzut, moment din care nu îşi mai aduce aminte nimic. Este real că a declarat iniţial că a urmărit incidentul dintre părţi, dar asta ca urmare a celor relatate de victimă care spunea că nu au fost martori oculari care să îi susţină varianta de derulare a evenimentului, însă nu a urmărit ca prin aceasta să facă rău vreunei persoane. A mai menţionat că ulterior incidentului, mai precis din luna septembrie, a avut grijă câteva luni de persoana vătămată, fiind plătită cu suma de 300 euro pe lună. Relativ la veniturile pe care le realiza victima, a arătat că ştie că aceasta avea un chioşc, fără a putea oferi şi alte detalii (fila 122 dosar apel).

Martora ###### ##### a arătat că în seara incidentului se afla pe terasa localului, întrucât se ocupa de organizarea unei nunţi. La un moment dat, fiica sa a rugat-o să se ocupe de persoana vătămată care consumase alcool, vorbea tare şi dorea ca invitaţii să nu sesizeze comportamentul acestuia. Pentru acest motiv, l-a chemat pe acesta la masa unde se afla cu soţul său, împrejurare în care a venit şi martorul Scepanschi #####. A menţionat că scandalul a pornit de la cele afirmate de victimă, în sensul că fiul său l-ar asculta mai mult pe inculpat. Alte aspecte legate de un eventual incident ivit ulterior plecării sale nu cunoaşte decât din spusele fiicei. Astfel, aceasta i-a povestit cum persoana vătămată a sărit la bătaie la martorul #### ###### cu o halbă de bere şi s-a dat cu capul de stâlpul de la foişor, nefiind prima dată când procedează astfel. Deşi a înţeles că persoana vătămată a căzut datorită stării de ebrietate în care se afla, fără a fi lovită de cineva, a dorit să îi înmâneze acesteia, fără ştiinţa soţului, o sumă de bani pentru a stinge orice altă neînţelegere. Însă acest lucru nu s-a materializat, motivat de faptul că persoana vătămată a majorat pretenţiile (filele79-80 dosar apel).

Curtea, reevaluând materialul probator administrat în cursul procesului penal, respectiv în cadrul urmăririi penale, în primă instanţă, coroborate şi cu cele re/administrate în apel, în condiţiile art. 420 alin. 11 Cod procedură penală cu referire la art. 103 din acelaşi cod, consideră că acuzaţia adusă inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Situaţia de fapt învederată de persoana vătămată ######## ###### este susţinută de depoziţiile martorilor oculari ######## ######### ###### şi Scepanschi #####, care confirmă contactul inculpatului cu victima, în urma căruia a căzut şi s-a lovit la cap, neexistând nicio probă din care să rezulte că aceasta din urmă s-ar fi împiedicat sau dezechilibrat fără intervenţia vreunei persoane.

Chiar dacă cel dintâi este fiul persoanei vătămate şi prezintă unele probleme medicale aduse în discuţie de apărare, şi faţă de care, în opinia ei, s-ar impune înlăturarea depoziţiilor sale, curtea constată că acesta a avut o poziţie constantă privind modul de derulare a evenimentelor, neputând fi identificate eventuale contradicţii. Cele relatate de acesta sunt susţinute şi de depoziţia celuilalt martor ocular dată în cursul urmăririi penale, dar nu în ultimul rând de concluziile lucrărilor de specialitate medicală realizate în cauză. În plus, martorul a fost audiat şi în faţa instanţei de control judiciar, constatându-se că este capabil să relateze în mod conştient fapte şi împrejurări de fapt.

Celelalte depoziţii de martori, analizate fie de instanţa fondului, fie de cea de apel, nu pot conduce la reţinerea unei alte situaţii de fapt, întrucât fie au fost prezenţi în momentele premergătoare incidentului, fie ulterior, fie au dat depoziţii care pot fi privite ca fiind subiective, având în vedere relaţia de rudenie cu inculpatul. În acest sens se impune a se menţiona depoziţia sumară a martorei #### ####### ###### dată în cursul urmăririi penale, ulterior completată în faţa primei instanţe şi în care oferă ample detalii cu privire la dinamica evenimentelor, a modului în care s-a lovit victima, a persoanelor prezente la faţa locului şi a poziţionării lor. Însă, procedând la o analiză a lor şi celei date de inculpat în faţa instanţei de apel, se pot observa o serie de neconcordanţe. Astfel, în timp ce martora vorbeşte de prezenţa fiului victimei la faţa locului, fără a putea realiza însă o poziţionare clară a acestuia, inculpatul menţionează faptul că martorul ######## ######### ###### a venit la faţa locului după finalizarea incidentului. Cu privire la momentul anterior căderii victimei, inculpatul susţine că s-a apropiat de fiica sa, în încercarea de a o proteja de o eventuală agresiune din partea victimei, a luat-o de talie, spunându-i să nu se bage. Or, martora nu face vorbire de un astfel gest din partea tatălui său, menţionând doar că în momentul în care se afla în faţa tatălui său, timp în care era cu spatele la victimă, a strigat la una din angajate să sune la poliţie, iar când s-a întors a văzut persoana vătămată la pământ.

Cât priveşte depoziţiile martorului #### ###### ######, curtea reţine că acesta a fost martor ocular doar la primul conflict care a avut loc între părţi, confirmând că ulterior acestea s-au liniştit, reaşezându-se la aceeaşi masă unde au continuat să consume băuturi alcoolice. Cert este însă că acest martor nu a văzut ca inculpatul să lovească persoana vătămată, iar informaţiile oferite nu sunt în măsură să confirme ipoteza avansată de către inculpat.

Nu au relevanţă aspectele aduse în atenţie de apărare relativ la unele incidente în care a fost implicată victima şi care au avut loc anterior faptei deduse judecăţii, la conţinutul unor discuţii purtate înregistrate de inculpat, la faptul că partea civilă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, la încercarea acesteia de a încheia o eventuală înţelegere cu privire la prejudiciul suferit urmare acţiunii culpabile a inculpatului ori la natura problemelor membrilor familiei ei.

Ceea ce prezintă relevanţă în cauză este dacă fapta pentru care inculpatul este cercetat există în materialitatea ei, dacă a fost săvârşită cu vinovăţie, este nejustificată şi imputabilă acestuia.

Declaraţiile martorilor ######## ######### ###### şi Scepanschi ##### se coroborează nu doar cu declaraţia părţii civile, dar şi cu cele două rapoarte de expertiză medico-legală întocmite în cauză, aşa cum au fost avizate conform art.25, respectiv art.24 din O.G. nr.1/2000.

Astfel, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016 întocmit de SML #######, persoana vătămată ######## ###### a suferit leziuni care au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale şi care fost de natură a-i pune în primejdie viaţa. Se mai precizează că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri contondente, posibil prin cădere cu impact occipital precedată de lovire activă funcţie de datele de anchetă, putând data de câteva ore anterior examinării din data de 25.07.2016 9 (filele 35-36 u.p.).

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.13490 din 01.08.2017 întocmit de IML Iaşi (avizat de comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul instituţiei) a menţinut concluziile de mai sus, cu precizarea că acestea s-au putut produce la data critică, cel mai probabil prin cădere, cu sau fără heteropropulsie (punctul 2 din lucrare).

Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „#### Minovici” Bucureşti a avizat parţial raportul de expertiză medico-legală nr.13490 din 01.08.2017 întocmit de IML Iaşi, cu excepţia răspunsului la obiectivul 2, unde a formulat concluzii proprii, precizând că leziunile traumatice s-au produs prin lovire activă urmată de cădere şi lovire de corp/plan dur, căderea simplă sau autolovirea cu capul de corp dur fiind improbabile (fila 229 dosar apel).

A susţinut inculpatul că răspunsul oferit prin avizul înaintat instanţei de apel este unul eronat, comisia făcând referire la un punct greşit din concluziile raportului de nouă expertiză. De asemenea, art. 27 din HG nr.774/2000, indicat ca şi temei de drept, nu este incident, pentru că nu s-a analizat şi nu s-a stabilit dacă este vorba despre contradicţii între concluziile celor două rapoarte. Mai mult, răspunsul a fost în sensul că avizează parţial raportul de nouă expertiză medico-legală, cu excepţia răspunsului la obiectivul nr. 2 unde formulează concluzii proprii. Însă în dispoziţiile legale menţionate nu se prevede că institutul poate formula concluzii proprii, ci doar anumite precizări sau completări, motiv pentru care apreciază că este vorba de o depăşire a atribuţiilor INML #### Minovici. Concluziile nu sunt contradictorii, iar comisia superioară nu putea să stabilească cu valoare absolută că leziunile au fost produse prin lovire, ci cu valoare probabilă.

Curtea reţine că potrivit art.24 din O.G. nr.1/2000, comisia superioară medico-legală verifică şi avizează, din punct de vedere ştiinţific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale şi se pronunţă asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulează faptul că în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare şi avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.

Dispoziţiile art.27 alin.1, 2 din HG nr.774/2000 stipulează că în cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existenţa unor concluzii contradictorii între prima expertiză şi cea ulterioară sau ale altor acte medico-legale, aceasta poate aviza, în totalitate sau parţial, concluziile uneia dintre ele, putând formula anumite precizări sau completări. În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parţială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii.

Art.25 din acelaşi act normativ menţionat mai sus prevede că organele judiciare care solicită avizul Comisiei superioare medico-legale sunt obligate să îi pună la dispoziţie toate actele medicale şi medico-legale din dosar, însoţite de o adresă de înaintare care să cuprindă un scurt istoric al faptei, precum şi întrebările, formulate clar, la care trebuie să răspundă în aviz.

Analizând concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 199-SV/A1 din 01.08.2016 întocmit de SML #######, respectiv nr.13490 din 01.08.2017 întocmit de IML Iaşi, contrar susţinerilor apărării, acestea prezintă unele discrepanţe, avizarea justificându-se în vederea clarificării aspectului dacă persoana vătămată a prezentat fizic vreo leziune care să fi fost determinată printr-un act agresiv sau de autolovire, respectiv de cădere, având în vedere şi ipoteza avansată de apărare relativ la modalitatea de producere a leziunilor.

Astfel, instanţa de apel a înaintat comisiei copii după rechizitoriu, sentinţa atacată, rapoarte de expertiză, procese verbale de întocmite în seara incidentului, acte medicale, urmând ca în situaţia în care institutul va aprecia necesare şi alte materiale, să facă precizări în acest sens.

Prin urmare, din analiza competenţelor reglementate de dispoziţiile normative de mai sus, rezultă că acestea instituie o formă de coordonare şi control sub aspect metodologic şi ştiinţific a activităţilor de medicină-legală, cu caracter strict specializat.

Contrar susţinerilor inculpatului, nu este vorba de un răspuns eronat, comisia superioară medico-legală avizând parţial raportul de nouă expertiză medico-legală nr.13490 din 01.08.2017 întocmit de IML Iaşi, formulând concluzii proprii în ce priveşte punctul 2, redat mai sus, relativ la modul de producere a leziunilor.

Atâta timp cât dispoziţiile legale permit formularea de concluzii proprii, ca o consecinţă a constatării existenţei unor concluzii contradictorii, curtea nu le poate cenzura şi nici reevalua, neputându-se vorbi de o încălcare a dreptului la apărare sau la un proces echitabil prin modul de întocmire a avizului prin răspunsurile date la solicitarea instanţei.

Faţă de cele mai sus reţinute, curtea conchide că legătura directă de cauzalitate dintre lovitura aplicată de inculpat şi prăbuşirea părţii civile, cu consecinţa leziunilor produse la nivelul capului şi care i-au pus viaţa în pericol, este probată, iar cererea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art.16 alin.1 lit.c/b Cod procedură penală nu poate fi primită.

A solicitat inculpatul, în subsidiar, achitarea în temeiul art.16 alin.1 lit. d Cod procedură penală, apreciind ca fiind date cerinţele cerute de dispoziţiile art.19, art.20 sau art.26 Cod penal, iar în subsidiar reţinerea dispoziţiilor art.75 alin.1 lit.a, b, c Cod penal.

Cererea nu poate fi primită, nefiind întrunite nici condiţiile legitimei apărări, stării de necesitate sau ale excesului imputabil, dar nici cele ale provocării ori circumstanţelor atenuante legale invocate.

Potrivit art. 19 alin. 2 Cod penal, „Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.”

Prin urmare, pentru a se reţine că este dată în speţă cauza justificativă a legitimei apărări, este necesar ca inculpatul să fi exercitat violenţele asupra persoanei vătămate pentru a înlătura un atac material şi imediat îndreptat la adresa sa.

Se apreciază că un atac este material atunci când se obiectivează prin acţiuni fizice, menite să vatăme în substanţa lor fizică valorile sociale ocrotite, iar pentru realizarea lui se foloseşte forţa fizică ori instrumente, mijloace adecvate acestui scop. El este de asemenea imediat în ipoteza în care pericolul pe care îl reprezintă pentru valoarea socială s-a ivit, este actual sau pe cale să se ivească.

Or, din niciun mijloc de dovadă administrat în cauza dedusă judecăţii nu se poate reţine că persoana vătămată a exercitat în prealabil acte agresive la adresa inculpatului, de natură a-i pune în pericol sănătatea ori integritatea sa corporală sau a fiicei sale, şi pentru a căror înlăturare acesta să fi ripostat.

Potrivit art. 26 alin. 1 Cod penal nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.

Din punct de vedere teoretic, în cazul excesului de apărare, cel care se apără se află în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dar mijloacele folosite în apărare sunt exagerate, depăşind pericolul pe care îl reprezintă atacul, din cauza tulburării sau temerii.

Legea cere ca reacţia să fie proporţională cu pericolul creat, să existe o oarecare echivalenţă între fapta săvârşită în apărare şi atacul care a condus la necesitatea apărării. În plus, excesul de apărare trebuie să fi fost determinat de existenţa unei stări de tulburare sau temere a persoanei care a efectuat apărarea, care îl împiedică să mai facă o analiză clară a proporţiei dintre atac şi apărare.

Din analiza relatării incidentului, contrar celor susţinute de apărare, nu rezultă că agresiunea a fost generată de dorinţa inculpatului de a evita o eventuală lovire a sa sau a fiicei sale, aşa cum a încercat să acrediteze în faţa instanţei de apel. Toate depoziţiile date în cauză dovedesc că persoana vătămată se îndrepta spre inculpat, fără însă a se manifesta în vreun fel, şi având în vedere că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acţiunea atacatorului nu se justifica.

Aşadar, nici incidenţa dispoziţiilor art.20 Cod penal privind starea de necesitate nu este dată în cauză.

În concluzie, activitatea inculpatului constând în lovirea la nivelul feţei a persoanei vătămate nu a fost desfăşurată în împrejurări care să probeze că s-a derulat pe tiparul legitimei apărări din care ar fi lipsit îndeplinirea condiţiei proporţionalităţii dintre atac şi apărare datorită unei tulburări sau temeri provocate de atac.

Împrejurarea invocată în apărare de inculpat, constând în aceea că ar fi încercat să îşi protejeze fiica de un eventual atac din partea persoanei vătămate, nu se coroborează cu nicio probă dintre cele administrate în cauză.

De asemenea, aspectele indicate de inculpat ca generatoare de tulburare, de temere şi care ar fi determinat lipsa de proporţionalitate dintre atac şi apărare nu prezintă concludenţă prin prisma dispoziţiilor art. 26 Cod penal privind excesul neimputabil, în lipsa celui dintâi.

Nu poate fi vorba nici de o provocare din partea victimei. Este real că unii martori audiaţi au susţinut că victima este cunoscută ca având uneori un comportament agresiv, provoca scandaluri (a se vedea în acest sens depoziţia martorului ######## #### ####), însă în speţa dedusă judecăţii, date fiind dinamica evenimentului, dar şi propriile relatări ale inculpatului legate de modul în care conflictul a decurs, este înlăturată o astfel de teză. Fapta penală nu poate fi apreciată ca fiind comisă cu scuza provocării pe motiv că săvârşind-o, inculpatul a anticipat un act provocator care încă nu s-a materializat, nefiind actual sau iminent. De aceea nu pot fi primite apărările inculpatului, formulate în cadrul apelului, în legătură cu intenţia victimei de a-l lovi sau de a o lovi pe fiica sa. Astfel de elemente nu s-au obiectivat în cauză până la momentul declanşării atacului inculpatului, pentru a justifica temerea sa, în sensul celor anterior menţionate. Dimpotrivă, acţiunea victimei, care a continuat să se apropie de inculpat după ce acesta a pornit spre hotel, dovedeşte surprinderea acesteia faţă de o astfel de ripostă din partea inculpatului, aspect ce susţine lipsa unei premeditări de a-l ataca/a o ataca pe fiica sa. Cel mai probabil, acţiunea vicitmei de a-l urmări a produs acuzatului o emoţie suficient de puternică care l-a determinat să reacţioneze sub impulsul tensiunii nervoase, a indignării create şi de atitudinea victimei pe tot parcursul serii, dar nu sub impulsul fricii, şi să săvârşească acte de violenţă împotriva ei.

Se impune a se sublinia aici şi aspectul că anterior declanşării primului conflict, cel care a avut o atitudine necorespunzătoare faţă de victimă a fost inculpatul, acesta făcând afirmaţii nepotrivite în ceea ce îl priveşte pe fiul celei dintâi, ceea ce a condus la îmbrânceli reciproce.

La individualizarea sancţiunii, instanţa fondului a avut în vedere scopul pe care îl îndeplineşte o pedeapsă, precum şi criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 74 Cod penal, apreciind că reeducarea inculpatului se poate realiza prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de textul incriminator.

Având în vedere conținutul concret al infracțiunii şi urmările produse, nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, în raport cu activitatea infracţională derulată.

Raportat la datele personale ale inculpatului şi la durata scursă de la comiterea faptei, apreciază curtea că se justifică diminuarea sancţiunii la minimul special, respectiv la 2 ani închisoare, şi care poate conduce la corijarea comportamentului său şi schimbarea atitudinii faţă de valorile protejate de normele penale.

A solicitat inculpatul aplicarea dispoziţiilr art.80, respectiv art.83 Cod penal, cerere ce nu poate fi primită, având limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru infracţiunea dedusă judecăţii, respectiv de la 2 la 7 ani, şi care exclud aplicarea acestor instituţii. Astfel, art.80 alin.2 lit.d Cod penal, respectiv art.83 alin.2 Cod penal, stipulează că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 5 ani, respectiv de 7 ani sau mai mare.

Cu privire la durata termenului de supraveghere, apreciază curtea că, prin respectarea obligațiilor timp de 2 ani, există posibilitatea ca inculpatul să își adapteze comportamentul la normele de conduită unanim acceptate de comunitatea în care trăieşte.

Pentru aceleaşi considerente de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile (în loc de 70 zile), afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă.

Relativ la criticile aduse modului de soluţionare a laturii civile, acestea sunt întemeiate în parte şi doar cele aduse de inculpat cu privire la cuantumul acordat cu titlu de daune morale.

Îndeplinite fiind condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei în comiterea ei, a prejudiciului material şi moral, şi a raportului de cauzalitate între acţiunea ilicită şi acesta din urmă), corect prima instanţă l-a obligat pe inculpat la plata către persoana vătămată constituită parte civilă la plata de despăgubiri.

Relativ la cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, în primul rând curtea constată că, în ce priveşte daunele materiale, acesta a fost corect stabilit.

Astfel, înscrisurile depuse la dosar fac dovada că partea civilă a efectuat consultaţii medicale, suma cheltuită în acest sens fiind de 213 lei, iar pe perioada recuperării a fost ajutat de martora ########### ########, retribuind-o cu suma de 300 euro. Chiar dacă martorul ###### ###### a arătat că nu a văzut-o la locuinţa părţii civile, este incontestabil că pe durata recuperării, aceasta a avut nevoie de prezenţa unei persoane, având în vedere urmările în plan fizic produse ca urmare a acţiunii ilicite a inculpatului.

Cu privire la celelalte daune materiale acordate, curtea reţine că deciziile medicale existente la dosar confirmă o stare de invaliditate a părţii civile începând cu data de 25.08.2017, în legătură directă cu acţiunea ilicită a inculpatului, cu o pierdere a capacităţii de muncă de cel puţin jumătate, ultima decizie depusă la dosar fiind eliberată în anul 2019, cu termen de revizuire la data 25 august 2020.

Potrivit cupoanelor de pensie, părţii civile i s-a acordat pensie de invaliditate în cuantum de 640 lei, respectiv 704 lei.

La stabilirea daunelor solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, prima instanţă a avut în vedere capacitatea de muncă a părţii civile (reduse la 50%), calculând, pentru fiecare an, diferenţa dintre jumătate din venitul minim brut pe economie şi pensia obţinută de partea civilă, cu menţiunea că pentru cele 80 zile îngrijiri medicale s-a reţinut integral salariul minim brut pe economia naţională.

Contribuţiile obligatorii la stat pentru fiecare salariat sunt CAS (pensia), CASS (asigurarea medicală) şi impozitul pe venit. Salariu net împreună cu calculul acestor contribuţii, cumulat, reprezintă salariu brut.

La stabilirea întinderii daunelor materiale s-a avut în mod corect salariul brut mediu pe economie, având în vedere că pe perioada vizată persoana vătămată nu a putut desfăşura activităţi lucrative pentru o jumătate de normă, fiind astfel privată de posibilitatea reţinerii contribuţiilor de mai sus direct de către angajator. Într-un astfel de context, el trebuia să achite personal atât sumele constând în asigurare de sănătate, cât şi cele de asigurări sociale care i-ar fi conferit dreptul la asistenţă medicală gratuită şi ar fi determinat ca respectivul interval de timp să fie considerat vechime în muncă, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Ori urmare, pentru a evita aceste inconveniente (care s-ar transpune în final în pierderi de ordin financiar) era necesar ca persoana vătămată să plătească în mod direct şi nemijlocit cele două contribuţii autorităţilor competente.

Aşadar, obligarea inculpatului la plata lor către persoana vătămată se impune pentru a asigura o integrală reparare a prejudiciului material cauzat prin fapta sa culpabilă.

Împrejurarea că persoana vătămată nu le-a achitat/nu le va achita nu prezintă relevanţă în cauză, deoarece într-o atare situaţie va suporta consecinţele ce decurg de aici.

Raţionamentul primei instanţe privind modalitatea de calcul este corect, iar o reluare a ei nu se impune.

În ceea ce priveşte daunele morale, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure victima.

Așa cum a arătat și instanța de fond, suferința fizică și afecţiunile ulterioare loviturii au determinat și o drastică modificare a coordonatelor vieții cotidiene, partea civilă apelantă fiind lipsită o perioadă de timp de posibilităţile desfăşurării normale a vieţii de familie şi participării la viaţa socială din cadrul comunităţii de apartenenţă, dar cea mai importantă este cea a pierderii capacităţii de muncă pe jumătate şi a dobândirii unei boli permanente (diabet postraumatic), astfel că suma de bani ce se va acorda cu titlu de daune morale trebuie să respecte, pe lângă criteriul proporționalității, și pe cel de a oferi satisfacții compensatorii în măsură să îi ușureze real condiția psihică, mai ales că situația anterioară este, la acest moment, imposibil de restabilit.

În aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, şi care se justifică a fi acordate în cauză, având în vedere natura prejudiciului psihic suferit de partea civilă, întinderea acestuia în timp, dar şi intensitatea durerii (aspecte ce rezultă din circumstanţele privitoare la faptă), curtea apreciază că suma de 12.000 euro este de natură să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a suferinţelor produse părţii civile prin fapta culpabilă a inculpatului şi de a o ajuta să depăşească modificările negative ale cursului vieţii care i-au fost cauzate.

Aşa fiind, va proceda la diminuarea sumei reprezentând daune morale pe care inculpatul a fost obligat să le achite persoanei vătămate constituite parte civilă, potrivit celor ce preced.

Faţă de aceste argumente, curtea, constatând neîntemeiat apelul părţii civile, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Pentru aceleaşi considerente, curtea, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpat.

Va desfiinţa în parte sentinţa atacată, iar în rejudecare va proceda în sensul celor de mai sus.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, art. 276 alin. 6 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată ######## ###### împotriva sentinţei penale nr. ### din data de 25.06.2021 pronunţate de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. ####/285/2019.

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul ###### ########, fiul lui ######## şi ########, născut la data de ##########, în ###### ########, #### #######, cu domiciliul în ########## #######, str. ###### cel Mare, nr. 72, #### #######, posesor al CI ##### ## ### ######, CNP #############, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ###### ######## pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

Reduce termenul de supraveghere de la 4 ani la 2 ani.

Reduce perioada în care inculpatul, pe parcursul termenului de supraveghere, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 70 de zile la 60 zile.

Reduce cuantumul daunelor morale de la suma de 20.000 euro la suma de 12.000 euro.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă partea civilă apelantă să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile ######## ###### suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel reprezentând onorariu avocat ales.

Definitivă.

Pronunţată azi 01.07.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.