Curtea de Apel Alba Iulia. Achitare pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. 1 din Codul penal.

DECIZIA PENALĂ Nr. ###/2021

Şedinţa publică de la 21 Decembrie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE ######## ##### ######

Judecător #######-###### ######

Grefier ######## ##### ####

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel #### ##### reprezentat prin procuror ####### ######

Pe rol fiind pronunţarea soluţiei în cauza penală cu numărul de mai sus privind apelul declarat de inculpatul ###### ###### #### împotriva sentinţei penale nr. ### din data de 24.02.2021, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. ####/271/2020.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părţilor, conform prevederilor art. 405 alin. 2 Cod procedură penală.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea pronunţată în şedinţa publică din 8 decembrie 2021, când s-a stabilit termen de pronunţare la data de 21 decembrie 2021, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentința nr. ### din data de 24.02.2021, pronunțată în dosar nr. ####/271/2020, Judecătoria Oradea a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin.2 Cod de procedură penală a condamnat pe inculpatul ###### ######-####, fiul lui ###### și ########, născut la data de ##########, în #### ######, #### #####, domiciliat în #### ######, str. Tuberozelor, nr.6, ####, jud. Bihor, CNP #############, cetățean român, recidivist, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzute de art. 268 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.

A constatat că prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea, inculpatul ###### ######-#### a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal din 1968, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal din 1968.

În temeiul art. 41 alin.1 Cod penal a constatat că infracțiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea, să fi fost considerată ca executată.

În temeiul art. 96 alin.4 Cod penal, cu referire la decizia nr. ##/23.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea și a dispus executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal din 1968.

În temeiul art. 96 alin. 5 Cod penal raportat la art. 43 alin.1 și art. 45 alin.5 Cod penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012, a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea, astfel că inculpatul ###### ######-#### va executa pedeapsa principală rezultată, de 4 ani închisoare, în stare de detenție, și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), g) Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal a scăzut din pedeapsa rezultantă durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 16.06.2010 până la data de 16.12.2010.

În temeiul art. 19, art. 25 alin.1 și art. 397 Cod de procedură penală raportat la art.1357 și urm. Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată în procesul penal și a obligat pe inculpatul ###### ######-#### la plata către partea civilă ####### ###### a sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut Judecătoria Oradea că la data de 27.02.2017, inculpatul ###### ######-#### a formulat o plângere penală împotriva numitului ####### ######, prin care a solicitat tragerea acestuia la răspundere penală pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin.1 Cod penal și sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin.1 Cod penal, cunoscând că învinuirile nu corespund realității.

S-a reținut de către instanța de fond că inculpatul a acționat cu rea-credință la formularea plângerii împotriva avocatului care reprezenta societatea comercială cu care era în litigiu, în condițiile în care, fiind parte în cauză, inculpatul știa că numitul ####### ###### a acționat în baza unui contract de asistență juridică, cu împuternicirea avocațială atașată plângerii formulate pentru clienta sa, ## # ###### ########## SRL, iar nu în nume propriu.

S-a mai reținut că, în speță este evident că inculpatul ###### ######-#### a cunoscut că ####### ###### a semnat plângerea penală formulată de societatea comercială în calitate de avocat, că în această calitate este obligat să efectueze acte în realizarea interesului clientului, formularea plângerii fiind circumscrisă obiectului de activitate al profesiei de avocat.

În ceea ce privește învinuirea adusă avocatului ####### ######, în sensul că ar fi sustras înscrisuri din dosare aflate pe rolul Tribunalului Bihor, respectiv 11 împuterniciri notariale, s-a reținut că inculpatul a formulat plângerea cu rea-credință, în condițiile în care a văzut că la dosarul penal erau depuse copii ale acestora, originalele fiind la locul lor, cunoscând astfel, că învinuirea făcută este falsă, efectuarea de copii de pe înscrisuri neechivalând cu sustragerea acestora.

În susținerea acuzației au fost reținute următoarele mijloace de probă: plângerea penală a persoanei vătămate, declarația persoanei vătămate ####### ######, copia ordonanței de clasare date în dosarul nr. ##/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, declarațiile suspectului/inculpatului ###### ###### #### și fișa de cazier judiciar.

A precizat inculpatul că sustragerea s-a făcut fără drept, fără a fi angajat de vreuna dintre părți și fără a avea împuternicire avocațială în dosare.

În același sens, inculpatul a arătat că, potrivit art. 259 Cod penal, avocatul ####### ###### a comis fapta de „(1) Sustragere a unui înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unei persoane dintre prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) (…)”.

În continuare, inculpatul a mai arătat că, ulterior comiterii acestei infracțiuni, avocatul ####### ###### a folosit mincinos calitatea de „avocat”, pretins angajat al reclamanților din dosarele amintite și a procedat la sesizarea organelor judiciare pentru drepturile exercitate de reclamanți în fața notarilor, „context în care avocatul ####### ###### a încercat să inducă în eroare prin metoda de a interpreta ca „faptă penală” exercitarea ,,dreptului de reprezentare” conferit la cererea reclamanților, în condițiile legii de Birourilor Notariale, încercând ,,prin vocație” să ticluiască în acest scop și probe nereale de înșelăciune”.

Inculpatul a arătat că, potrivit art. 268 Cod penal, avocatul ####### ###### a comis fapta de inducere în eroare a organelor judiciare – „(1) Sesizarea penală, făcută prin plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește (…); (2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește (…)”.

Inculpatul a precizat că, prin sesizarea organelor judiciare de către avocatul ####### ######, la data de 24.07.2015, aceasta a produs consecințele juridice înregistrate sub dosar nr. ####/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

A reținut judecătoria faptul că activitatea ce i se impută avocatului ####### ###### se circumscrie cadrului legal reglementat de legea avocaturii nr. 51/1995, precum și contractului de asistență juridică încheiat de acesta cu ## # ###### ########## SRL, iar starea de fapt prezentată în actele întocmite de avocat nu este una contrară realității, însă ea nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.

Audiat în faza urmăririi penale, inculpatul ###### ######-#### s-a prevalat de dreptul la tăcere.

La termenul de judecată din data de 07.10.2020 inculpatul ###### ######-#### nu a dorit să dea declarație, uzând de dreptul la tăcere, iar la termenul din data de 25.11.2020 s-a constatat refuzul inculpatului de a da declarații cu privire la infracțiunea de care este acuzat.

Cu privire la acuzația formulată de către inculpat că persoana vătămată ar fi sustras cele 11 procuri judiciare din dosarele civile aflate pe rolul Tribunalului Bihor, în lipsa vreunei declarații din partea inculpatului în prezenta cauză cu privire la conținutul și terminologia folosită de către acesta în cuprinsul plângerii penale, s-a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „a sustrage” (vb. tranz.) înseamnă „a-și însuși, prin fraudă sau viclenie, un lucru care aparține altei persoane; a fura”.

În același sens, s-a precizat că infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal, normă al cărei conținut a fost chiar redat de către inculpat în cuprinsul plângerii penale, constă în sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori deținerea unei persoane dintre cele prevăzute de art. 176 Cod penal sau art. 175 alin.2 Cod penal.

A reținut instanța de fond că elementul material al acestei infracțiuni este reprezentat de o acțiune concretizată în două modalități alternative: sustragerea ori distrugerea. Sustragerea este acea acțiune echivalentă cu elementul material al infracțiunii de furt, care constă luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fiind necesar să existe o deposedare, adică scoaterea bunului din stăpânirea în fapt a posesorului sau detentorului, fără consimțământul acestuia și o împosedare, adică trecerea efectivă a bunului în posesia făptuitorului. Distincția dintre cele două infracțiuni este dată de obiectul material (în cazul infracțiunii prevăzute de art. 259 alin.1 Cod penal, acesta îl reprezintă înscrisul aflat în posesia unei persoane ce are calitate de subiect pasiv caracterizat, iar în cazul infracțiunii prevăzute de art. 228 alin.1 Cod penal, obiect material poate fi orice bun mobil aflat în posesia sau detenția legală a oricărei persoane). Distrugerea corespunde în parte elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 253 Cod penal și presupune încetarea existenței fizice a înscrisului.

S-a reținut faptul că, în urma verificărilor efectuate de către organul de urmărire penală, care a soluționat plângerea formulată de către inculpat, cu privire la existența procurilor judiciare în dosarele civile, s-a constatat că acestea se află faptic în conținutul acestora, iar plângerii penale formulate de ## # ###### ########## SRL împotriva lui ###### ######-####, au fost anexate copii ale acestor procuri.

Prin urmare, prima instanță a reținut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reclamată de către inculpat prin plângerea penală formulată împotriva persoanei vătămate, pe care a acuzat-o că ar fi sustras cele 11 procuri judiciare din dosarele civile aflate pe rolul Tribunalului Bihor, nu există în materialitatea ei, starea de fapt prezentată de către inculpat, în cuprinsul plângerii penale formulate împotriva persoanei vătămate, fiind contrară realității, sens în care, prin ordonanța din data de 29.06.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. ##/P/2017, în temeiul art. 16 alin. l lit. a Cod de procedură penală s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin.1 Cod penal, soluție menținută prin hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea.

S-a mai reținut că inculpatul a cunoscut că, în susținerea completării la plângerea penală formulată de către SC ####### ########## SRL, prin apărătorul ales, indiferent de conținutul acesteia, s-au depus la dosar copiile procurilor judiciare, prin care membrii de sindicat l-au împuternicit pe numitul ###### ######-#### să-i reprezinte în fața instanțelor judecătoreşti, și nu originalele acestora, nu poate fi pus la îndoială, în condițiile în care inculpatul a formulat plângerea penală în care a identificat înscrisurile anexate completării la plângerea penală, înregistrată în dosarul nr. ####/P/2015, la care a avut acces, în calitate de reprezentant al Sindicatului Național ######## Auto, precum și de intimat în dosarul nr. #####/271/2016 al Judecătoriei Oradea, văzând că la dosarul cauzei erau depuse, în mod evident, doar copii de pe procurile judiciare.

Judecătoria Oradea a reținut, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reclamată de către inculpat prin plângerea penală formulată împotriva persoanei vătămate, pe care a acuzat-o că ar fi folosit mincinos calitatea de avocat, pretins angajat al reclamanților din dosarele civile și ar fi procedat la sesizarea organelor judiciare pentru drepturile exercitate de reclamanți în fața notarilor, nu există în materialitatea ei, situația de fapt prezentată de către inculpat, în cuprinsul plângerii penale formulate împotriva persoanei vătămate, fiind contrară realității, sens în care, prin ordonanța din data de 29.06.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. ##/P/2017, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin.1 Cod penal, soluție menținută prin hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea.

Faptul că inculpatul a cunoscut că persoana vătămată nu a acționat în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al ## # ###### ########## SRL, că nu a pretins calitatea de avocat, angajat al reclamanților din dosarele civile și nici nu a procedat la sesizarea organelor judiciare pentru valorificarea drepturilor pretinse de către aceștia nu poate fi pus la îndoială, în condițiile în care inculpatul, absolvent de studii superioare și chiar reprezentantul reclamanților din cauzele civile, a formulat plângerea penală în care a identificat dosarul nr. ####/P/2015, la conținutul căruia a avut acces, în calitate de reprezentant al Sindicatului Național ######## Auto și de intimat în dosarul nr. #####/271/2016 al Judecătoriei Oradea.

Prima instanță a reținut că situația de fapt reținută şi vinovăția inculpatului ###### ######-#### au fost dovedite cu probele administrate în cauză, respectiv declarația persoanei vătămate ####### ###### care se coroborează cu plângerea penală formulată de către inculpat împotriva persoanei vătămate, copiile procurilor judiciare reclamate ca sustrase de către inculpat, plângerea penală depusă la data de 24.07.2015, completarea la plângerea penală, din data de 07.08.2015, dosarul nr. ####/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ordonanța din data de 29.06.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. ##/P/2017, încheierea nr. ##/CP/15.12.2017 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea și înscrisurile administrate în cursul procesului penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, dintre care s-a reținut gradul de pericol social concret al faptei comise, evidențiat de conținutul acesteia, comise de către inculpat în ambele modalități alternative ale infracțiunii tip, sesizarea mincinoasă privind comiterea de către persoana vătămată a mai multor fapte, care nu există în materialitatea lor, în scopul evident de șicanare și intimidare a acesteia, precum și de împrejurările de comitere a infracțiunii, pe fondul litigiului dintre ## # ###### ########## SRL și Sindicatul Național ######## Auto, în urma plângerii penale depuse la data de 24.07.2015 și a completării la aceasta, din data de 07.08.2015, formulate de către petenta ## # ###### ########## SRL, prin avocatul ####### ######, respectiv de faptul că s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile reclamate mincinos de către inculpat, fără a se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana vătămată.

Referitor la contextul factual de comitere a faptei, a fost considerat a fi relevant și faptul că, în privința faptei sesizate prin completarea la plângerea penală formulată la adresa inculpatului, nu s-a dispus începerea urmăririi penale, nu s-au efectuat cercetări în cauză și nici nu s-a dispus de către organul de urmărire penală vreo soluție în cauză, astfel cum a rezultat din piesele dosarului nr. ####/P/2015.

De asemenea, s-a avut în vedere situația personală și familială a inculpatului, vârsta acestuia, faptul că este o persoană integrată social, fiind absolventă de studii superioare și încadrată în muncă, precum și perseverența infracțională a inculpatului, respectiv natura eterogenă a antecedentelor penale, care determină reținerea stării de recidivă postcondamnatorie.

Cu privire la conduita inculpatului anterior comiterii faptei, s-a avut în vedere că, la data de 16.01.2017, acesta a comis altă faptă prevăzută de legea penală (de inducere în eroare a organelor judiciare), împotriva unui judecător, pentru care, prin actul de sesizare a instanței, s-a dispus soluție de clasare față de inculpat, în temeiul art. 16 alin.1 lit. b teza a II-a Cod de procedură penală, iar pe durata termenului de încercare, de 6 ani, acesta a formulat un număr considerabil de sesizări/plângeri penale împotriva mai multor persoane, precum și sesizări adresate Inspecției Judiciare, pentru faptele reclamate dispunându-se soluția de clasare, astfel cum a rezultat din înscrisurile administrate în cauză.

În același sens, a fost considerat relevant faptul că și în cursul prezentului proces penal inculpatul a continuat să formuleze acuzații grave, nedovedite ori vădit nefondate, atât la adresa membrilor completului de judecată, cât și a unui număr mare de judecători, identificați din cadrul Judecătoriei Oradea, Tribunalului Bihor și Curții de Apel Oradea, care ar face parte dintr-o „rețea de magistrați corupți și impostori”, conduita inculpatului evidențiind consecvența deosebită a acestuia în comiterea de fapte ilicite de aceeași natură.

Totodată, s-a luat în considerare conduita procesuală manifestată în cursul procesului penal de către inculpat, care nu a recunoscut comiterea infracțiunii, nu a colaborat cu organele judiciare, a refuzat să dea declarații cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, a solicitat, în mod repetat, administrarea de probe în mod vădit inutile soluționării cauzei, a depus la dosar diverse înscrisuri, în copie, cuprinse în cele trei volume constituite în faza de judecată, care nu privesc obiectul acuzației formulate împotriva sa, neputând fi valorificate în prezenta cauză și a formulat diverse cereri neîntemeiate ori inadmisibile, astfel cum a rezultat din încheierile de ședință, conduita inculpatului determinând tergiversarea soluționării cauzei.

Referitor la conduita procesuală manifestată de către inculpat s-a mai reținut faptul că acesta a formulat două cereri de recuzare a procurorilor care au participat la judecarea cauzei, respinse ca neîntemeiate de către instanță, iar la termenul din data de 10.02.2021, în etapa dezbaterilor, și după ce anterior cauza fusese în mod repetat amânată pentru a da posibilitatea inculpatului să prezinte motivele de incompatibilitate privitoare la membrii completului de judecată, inculpatul a solicitat recuzarea judecătorului, fără arătarea motivelor de fapt, temeiului de drept ori a vreunui caz de incompatibilitate prevăzut de art. 64 Cod de procedură penală, motiv pentru care, în temeiul art. 67 alin.5, cu referire la art. 67 alin.4 din Codul de procedură penală, președintele completului a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare.

Deși i s-a pus în vedere inculpatului că are dreptul de a formula concluzii scrise ori alte cereri pe care le apreciază necesare, până la data pronunțării hotărârii, sens în care s-a dispus ca pronunțarea să se facă la o dată ulterioară, inculpatul nu a depus concluzii scrise și nici nu a formulat, în scris, alte cereri ori vreo cerere de recuzare, în condițiile prevăzute de art. 67 Cod de procedură penală, conduita procesuală a inculpatului evidențiind intenția acestuia de a tergiversa, în continuare, soluționarea cauzei.

De asemenea, s-a luat în considerare atitudinea ireverențioasă manifestată de către inculpat, atât prin susținerile orale din timpul ședințelor de judecată, cât și prin cererile scrise depuse la dosar, constând, în esență, în acuzații grave formulate la adresa unui număr mare de judecători, în privința cărora a folosit, în mod ironic, între ghilimele, cuvântul judecător/judecători și utilizarea de cuvinte jignitoare la adresa acestora și a membrilor completului de judecată, precum și în etapa dezbaterilor, în care, deși i s-a acordat în mod repetat cuvântul, nu a arătat nimic, ignorând dispoziția președintelui completului de judecată, conduita inculpatului relevând încercarea acestuia, manifestată prin diverse mijloace, de a tergiversa soluționarea cauzei, de a sfida și intimida instanța de judecată, în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală.

A apreciat instanța de fond că circumstanțele reale și personale reținute dovedesc indiferența inculpatului față de valoarea socială încălcată, fapta comisă și importanța procesului penal, astfel că, în cauză s-a impus aplicarea pedepsei închisorii, cu atât mai mult cu cât perseverența infracțională a inculpatului și conduita acestuia anterior comiterii faptei, în cursul termenului de încercare, precum și în cursul procesului penal, au făcut dovada certă a faptului că pedeapsa anterioară, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, nu și-a atins scopul preventiv și educativ pentru care a fost aplicată inculpatului ###### ######-####.

Pe de altă parte, luând în considerare împrejurările comiterii faptei, anterior relevate, consecințele acesteia și, mai ales, situația juridică a inculpatului, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii în limita minimă prevăzută de lege, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare.

Cu privire la situația juridică a inculpatului ###### ######-####, s-a reținut că acesta figurează cu antecedente penale, infracțiunea fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare de 6 ani, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea, pedeapsă care constituie primul termen al recidivei.

Prin urmare, în considerarea situației juridice a inculpatului și făcând aplicarea prevederilor art. 96 alin.4 Cod penal, cu referire la decizia nr. ##/23.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b, c Cod penal din 1968.

În consecință, în temeiul art. 96 alin. 5 Cod penal raportat la art. 43 alin.1 și art. 45 alin.5 Cod penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. ##/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia penală nr. #/A/02.02.2012 a Curții de Apel Oradea, astfel că inculpatul ###### ######-#### va executa pedeapsa principală rezultată, de 4 ani închisoare, în stare de detenție, și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b), g) Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În privința laturii civile a cauzei, s-a reținut faptul că persoana vătămată ####### ###### s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

În prezenta cauză, în considerarea conținutului faptei ilicite, comise cu vinovăție de către inculpatul ###### ######-####, constând în acțiunea acestuia de a acuza pe nedrept persoana vătămată ####### ######, de comiterea mai multor infracțiuni, fapte care nu există în materialitatea lor, a consecințelor acesteia, materializate în efectuarea urmăririi penale cu privire la faptele imputate persoanei vătămate, căreia i s-a atribuit calitate procesuală (intimat, în dosarul nr. ###/35/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea) și a calității persoanei vătămate, de subiect pasiv (secundar) al faptei ilicite deduse judecății, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Având în vedere natura, conținutul și împrejurările de săvârșire a faptei ilicite, de inducere în eroare a organelor judiciare, consecințele acesteia, respectiv situația persoanei vătămate ####### ######, avocat în cadrul Baroului Bihor, avocat coordonator al unei societăți profesionale de avocați, doctor în drept și cadru didactic, care se bucură de notorietate în cadrul comunității, s-a reținut că fapta ilicită a fost aptă să determine afectarea, într-o măsură considerabilă, a imaginii, demnității și reputației profesionale a persoanei vătămate, acuzate pe nedrept de comiterea mai multor infracțiuni, cauzând acesteia un prejudiciu moral care justifică acordarea de despăgubiri corespunzătoare.

Pentru aceste motive, ținând cont și de cuantumul despăgubirilor civile pretinse de către inculpat prin plângerea penală formulată împotriva persoanei vătămate (1.044.700 euro), respectiv faptul că inculpatul nu a contestat cuantumul pretențiilor civile formulate de către persoana vătămată în prezenta cauză, Judecătoria Oradea a apreciat că suma de 20.000 de lei, solicitată de către persoana vătămată, reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă, motiv pentru care a admis acțiunea civilă formulată de aceasta.

Împotriva acestei sentințe, a exercitat calea de atac a apelului inculpatul, criticând soluția instanței de fond pentru considerente de netemeinicie.

În susținerea apelului formulat, inculpatul solicită desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 396 alin 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. b Cod procedură penală.

De asemenea, inculpatul precizează că acest dosar penal s-a întemeiat doar pe conținutul unei plângeri formulate de către inculpat împotriva părții vătămate în care sunt enumerate mai multe fapte. Susține că din dosarul ##/P/2017 instrumentat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea nu s-au efectuat cercetări în cauză, nu s-a cerut nicio lămurire inculpatului cu privire la conținutul acelei plângeri. A mai susținut că persoana vătămată a copiat fără drept niște acte de la dosarele respective, vizând litigii de muncă, care erau instrumentate în bună parte de către soția dânsului și că faptele relatate de inculpat în acea plângere, care se află la fila 1 din dosar, nu sunt de natură penală.

Apreciază inculpatul că nu există nimic concret pentru a susține că inculpatul este un denunțător cu scopul de a-i face rău persoanei vătămate.

Susține că inculpatul nu a urmărit un scop de răzbunare, ci a urmărit doar să nu fie eliminat din cauzele respective în care reprezenta un grup de salariați pe care i-a condus în calitate de lider de sindicat, pentru care a tras toate ponoasele.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal solicită să se observe că în cauză s-a făcut o caracterizare a persoanei vătămate, dar nu este dovedit nici un prejudiciu moral, plângerea făcută de inculpat nu a fost adusă la cunoștința nimănui, nici a opiniei publice, nici măcar persoanei vătămate. Apreciază că nu se poate vorbi de un prejudiciu moral în concret pe care partea vătămată l-ar fi suferit și ca atare, solicită respingerea cererii de constituire de parte civilă și de acordare a daunelor morale.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate și în baza propriei aprecieri, Curtea de Apel #### ##### constată că apelul exercitat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente:

În baza propriei analize a materialului probatoriu administrat în cauză, în faza de urmărire penală dar și în faza de judecată, Curtea de Apel #### ##### reține o stare de fapt diferită de cea expusă de prima instanță. Consideră instanța de apel, după analiza stării de fapt și a textelor de lege incidente în cauză, că fapta inculpatului nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală. Analiza efectuată de către instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că în afara apărărilor formulate și a argumentelor aduse de acuzare, Curtea a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Reanalizând probele administrate în cauză, reține Curtea de Apel #### ##### că la data de 27.02.2017, inculpatul ###### ###### ####, a formulat o plângere penală împotriva părții civile ####### ###### pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, având suspiciunea că acesta a depus o plângere penală în numele ## # ###### ########## SRL, deși nu avea o împuternicire avocațială sau un contract de asistență juridică cu această societate, precum și fotocopierea fără drept a unor înscrisuri, având suspiciunea că acesta ar fi copiat, un număr de 11 procuri judiciare, din 11 dosare aflate pe rolul Tribunalului Bihor, fără a fi angajat de vreuna dintre părți și fără a avea împuternicire avocațială.

Cu privire la această plângere, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus la data de 29.06.2017 clasarea cauzei având ca obiect cele două infracțiuni, respectiv sustragerea de înscrisuri, prevăzută și pedepsită de art. 259 alin. 1 Cod penal, deoarece fapta nu există și inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută și pedepsită de art. 268 alin 1 Cod penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

La data de 09.08.2017 partea civilă ####### ###### a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea o plângere penală împotriva inculpatului ###### ###### ####, prin care a solicitat organelor judiciare efectuarea unor cercetări pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de inducere în eroare organelor judiciare cu privire la fapta acestuia din urmă de a formula plângerea mai sus amintită, deși a cunoscut că faptele reclamate sunt nereale.

În ceea ce privește infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, reținem că această infracțiune constă în sesizări mincinoase prin care se învederează săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană, care aduc atingere înfăptuirii justiției, deoarece determină organele de urmărire penală să își îndeplinească obligația procedurală pozitivă de a efectua o anchetă efectivă, însă pentru acuzații fictive, risipind astfel resurse de personal, timp, mijloace investigative, sau mai grav, să propună sau să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate sau alte drepturi fundamentale, ori ingerința în drept la viața privată.

Sesizarea penală, pentru a constitui elementul material al acestei infracțiuni, trebuie să aibă ca obiect o faptă prevăzută de legea penală.

Această infracțiune se comite numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, textul de lege prevăzând expres cerința cunoașterii caracterului nereal al faptei sesizate prin plângere. Reaua-credință trebuie dovedită de acuzare și probată distinct de probațiunea eventualei legături dintre faptul imputat și persoana în sarcina căreia el este pus. Reaua-credință, presupune că făptuitorul, având cunoștință că afirmațiile cuprinse în sesizarea sa sunt neadevărate, sunt false sau că probele sunt mincinoase, realizează hotărârea luată pentru a lovi în interesele persoanei pe nedrept învinuite.

Analizând în detaliu plângerea formulată de inculpatul ###### ###### ####, observăm că încă din primele rânduri ale acestei plângeri se face mențiune despre săvârșirea de către ####### ###### a faptelor de ”denunțare calomniosă din oficiu” și ”violarea unor dosare aflate pe rolul instanței Tribunalului Bihor și copierea din acestea a unor documente fără a avea drept”.

Reținem astfel că inculpatul se referă în primul rând la inducerea în eroare a organelor judiciare, după care face referire la copierea fără drept a unor documente din mai multe dosare, pe care acesta le enumeră în concret, fiind în număr de 11 dosare. La momentul la care inculpatul face mențiunile cu privire la fiecare dosar în parte, acesta folosește termenul de ”sustragere”, specificând că dosarele au fost violate de numitul ####### ######, care a sustras procurile judiciare fără a fi angajat de vreuna dintre părți și fără a avea împuternicire avocațială.

Chiar dacă la începutul plângerii inculpatul se referă la ”copierea” unor documente din cele 11 dosare, în cuprinsul acesteia folosește termeni precum ”violarea dosarelor” sau ”sustragerea procurilor judiciare”.

De la momentul formulării plângerii penale împotriva inculpatului de către partea civilă ####### ###### (09.08.2017) și până la data la care i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect (29.07.2019 – deși ordonanța de continuare a urmăriri penale in personam a fost întocmită la data de 04.03.2019), a trecut o perioadă de aproximativ doi ani, timp în care inculpatul nu a fost chemat niciodată de către organele judiciare pentru a aduce clarificări cu privire la termenii contradictorii din plângere formulată sau pentru a face mențiuni suplimentare, dacă se referă la sustragerea unor documente așa cum este definit acest termen în dicționar sau se referă la copierea unor documente. Nici la soluționarea plângerii formulate de inculpat, organele judiciare nu au solicitat lămuriri în legătura cu presupusele acte de copiere/sustragere a unor documente din 11 dosare aflate pe rolul Tribunalului Bihor, deși inculpatul ###### ###### #### a cerut expres acest lucru prin intermediul plângerii formulate. Inculpatul a aflat după aproximativ doi ani că se efectuează cercetări împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, neputând astfel în tot acest timp să aducă clarificări în legătură cu plângerea formulată.

Apreciem că aceste lămuriri erau esențiale atât pentru soluționarea plângerii formulate de inculpatul din prezenta cauză, cât și pentru soluționarea plângerii formulate de partea civilă ####### ######.

Mai mult decât atât, în plângerea formulată, inculpatul a specificat că în urma violării dosarelor, partea civilă a sustras procurile judiciare, fără drept, fără a fi angajat de vreuna dintre părți și fără a avea împuternicire avocațială în dosare. Așa cum a reținut și instanța de fond, inculpatul este absolvent de studii superioare, motiv pentru care considerăm că acesta cunoștea faptul că nu pot fi sustrase documente din dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată de către nicio persoană, chiar dacă aceasta ar avea împuternicire avocațială sau ar fi fost angajat de către vreuna dintre părțile din respectivele dosare. Pe cale de consecință, apreciem că inculpatul s-a referit, la momentul la care a făcut aceste mențiuni, la faptul că partea civilă a copiat documentele respective fără a fi angajată de vreuna dintre părți și fără a avea împuternicire avocațială în dosare.

Organele de urmărire penală și instanța de fond s-au limitat la a interpreta că inculpatul ###### ###### #### s-a referit în plângerea formulată la sustragerea unor documente, în înțelesul de furtul unor documente, sustragerea lor fizică, chiar dacă exista un dubiu cu privire la acest termen având în vedere că în cuprinsul aceleiași sesizări se făcea referire atât la copiere cât și la sustragere. Fapta de a copia documente din dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești fără o împuternicire avocațială sau fără a fi angajat de vreuna dintre părți, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.

A specificat inculpatul în declarația dată în fața Curții de Apel #### #####, la data de 08.11.2021, că a asimilat terminologic fotocopierea cu sustragerea, și că nu a formulat niciodată plângere împotriva părții civile ####### ###### că ar fi sustras fizic vreun act din dosar.

În ceea ce privește cea de-a doua parte a plângerii formulate de inculpatul ######, referitoare la inducerea în eroare a organelor judiciare de către partea civilă ####### ######, observăm că aceasta se referă la suspiciunea că partea civilă ar fi întocmit o plângere penală deși nu avea împuternicire avocațială de la persoana juridică în numele căreia s-a făcut această plângere.

La momentul la care am analizat împuternicirile avocațiale depuse la dosar de către partea civilă, am observat că acestea, în număr de 4, au același număr – 7479, deși au fost emise în date diferite, respectiv 06.08.2015, 05.08.2015, 16.07.2015 și 02.03.2016, că sunt emise în baza contractului de asistență juridică nr. 6317 din 2011, iar la semnătura reprezentantului apare o semnătură aplicată cu ștampila. Referitor la aceste împuterniciri apreciem că un observator obiectiv ar putea să îşi pună semne de întrebare cu privire la valabilitatea acestora, motiv pentru care considerăm că reaua credință a inculpatului nu a fost dovedită de acuzare, acesta se putea afla în situația de a aprecia că împuternicirile nu sunt acordate de către societatea H. ###### ######### SRL.

În ceea ce privește refuzul inculpatului de a da declarații în cursul urmăriri penale sau al judecății în fața primei instanțe, dormim să menționăm că potrivit art. 83 lit. a Cod procedură penală inculpatul are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, iar acest lucru nu poate constitui un motiv pentru stabilirea vinovăției acestuia sau pentru individualizarea pedepsei aplicate acestuia.

Chiar dacă inculpatul în plângerea penală a folosit exprimarea nefericită că partea civilă ”se face vinovat” de săvârșirea celor două infracțiuni, apreciem că nu a fost dovedită reaua-intenție a inculpatului și că nu există probe cu privire la vinovăția acestuia pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea de Apel #### ##### apreciază, ca urmare a coroborării probelor existente la dosar și a declarației dată de inculpat în fața instanței de control judiciar, că inculpatul nu a săvârșit fapta cu vinovăție, neexistând probe la dosar cu privire la intenția acestuia de a formula plângerea penală împotriva părții civile ####### ######, cunoscând că acuzațiile sunt nereale.

Prin sentința apelată inculpatul a fost obligat să plătească părții civile daune morale în cuantum de 20.000 de lei. Curtea de Apel a remarcat că partea civilă s-a limitat la a solicita o sumă cu titlu de daune morale fără a face o minimă dovadă cu privire la existența unui prejudiciu moral, motiv pentru care apreciem că acțiunea civilă este neîntemeiată și o vom respinge.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 396 alin 5 din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 16 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpatul apelant, împotriva sentinței penale nr. ### din data de 24.02.2021, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul penal nr. ####/271/2020, și va dispune achitarea inculpatului ###### ###### #### pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii:

D E C I D E:

Admite apelul declarat de inculpatul ###### ###### #### împotriva sentinţei penale nr. ### din data de 24.02.2021, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. ####/271/2020.

Desfiinţează integral sentinţa penală apelată şi, judecând cauza:

În baza art. 396 alin. 5 face aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală şi achită inculpatul ###### ###### #### pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. 1 din Codul penal.

Respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă ####### ###### în contradictoriu cu inculpatul ###### ###### ####.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată la data de 21.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.