Curtea de Apel Targu Mures. Obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 17.03.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 lei la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016)

C_____ DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA I CIVILĂ

Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2021:001.______

Dosar nr. ____________

Nr. de înregistrare ca operator de date cu caracter personal – 3132

DECIZIA NR. 13/A

Ședința publică din 14 ianuarie 2021

Examinând apelurile prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, reglementat prin dispozițiile art. 476 – 478 din Codul de procedură civilă, C_____ reține următoarele:

Soluția primei instanțe este legală sub aspectul modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, reținându-se în mod corect incidența prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul muncii, potrivit cărora termenul de prescripție de 3 ani curge de la data la care drepturile salariale pretinse erau datorate.

În ceea ce privește rezolvarea dată fondului cauzei, C_____ constată că argumentele apelanților-reclamanți sunt întemeiate, conducând la admiterea căii de atac din perspectiva următoarelor considerente:

Reclamanții sunt încadrați în muncă la N_____ N_ N___ N______, în calitate de judecători, făcând parte din familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție”.

Prin Legea nr. 71/2015 a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 925/18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul 1, după alineatul 5 s-a introdus un nou alineat, alineatul 5 ind. 1, cu următorul cuprins: „Prin excepție de la prevederile alin. 1 și 2, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție, grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege, conform prevederilor art. 5 alin. 1 ind. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 23/26 septembrie 2016, că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „salarizat la același nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea 284/2010, dispozițiile acestei legi se aplică: personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, cât și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile și magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, aspect confirmat unanim de practica judiciară.

De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 3 ind. 1 alin. 1 ind. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei menționate, C_____ a reținut că prin Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar) s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre angajații încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (in temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare este aceeași, stabilită la nivel maxim.

Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare este aceeași, stabilită la nivel maxim.

Pe de altă parte, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim.

Prin aceeași decizie, C_____ Constituțională a statuat în sensul că pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, C_____ a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art. 3 ind. 1 alin. 1 ind. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016) este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare” la care se face egalizarea prevăzută de art. 3 ind. 1 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

De asemenea, se impune a se avea în vedere sub acest aspect și faptul că în ședința din 15.05.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 și plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referință sectoriale unice, atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești.

Din perspectiva celor mai sus evocate, C_____ constată că salariul de bază al reclamanților (indemnizația de încadrare) trebuie stabilit la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, respectiv prin utilizarea în algoritmul de calcul a valorii de referință sectoriale de 605,225 lei începând cu data de 17.03.2017 (pretențiile anterioare fiind prescrise), acesta fiind salariul maxim cuvenit personalului din această categorie profesională, aparținând de familia ocupațională „Justiție”.

În acest sens, C_____ reține că pentru categoria profesională din care fac parte reclamanții, aparținând de familia ocupațională „Justiție”, au fost recunoscute, prin hotărâri judecătorești definitive, indemnizații de încadrare mai mari, rezultate din adăugarea la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei a majorării de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Or, tocmai existența unor astfel de hotărâri judecătorești stă la baza demersului juridic inițiat de apelanții-reclamanți, motiv pentru care nu pot fi primite argumentele primei instanțe și nici apărările invocate de intimații-pârâți, în sensul că respectivele dispoziții legale vizau categoria personalului din cadrul serviciului de probațiune, iar nu și magistrații, C_____ subliniind sub acest aspect că în cauză nu s-a solicitat acordarea respectivelor majorări și nici instanța nu este chemată să verifice căreia dintre cele două categorii profesionale le erau adresate, ci să constate dacă în cadrul familiei ocupaționale „Justiție” sunt persoane cărora le-a fost recunoscut acest beneficiu.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1208/28.07.2020, pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. ____________ (definitivă prin neapelare), s-a dispus obligarea pârâtei C_____ de Apel Târgu M____ la plata în favoarea reclamanților din respectiva cauză (personal auxiliar de specialitate și conex), începând cu data de 01.08.2016, a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, aceleași drepturi fiind recunoscute și personalului auxiliar de specialitate al Tribunalului Maramureș și Tribunalului Bacău prin Decizia nr. 674/A/10.12.2020 (dosar nr. ____________), respectiv Decizia nr. 675/A/10.12.2020 (dosar nr. ____________), pronunțate de C_____ de Apel Târgu M____, precum și magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Ordinul nr. 221/26.10.2020, emis de P___________ acestei instanțe (filele 132-133, 139 dosar apel).

De asemenea, pentru categoria profesională a magistraților sunt relevante și soluțiile pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a, Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. ___________ (respectiv Sentința civilă nr. 935/19.05.2020, definitivă prin neapelare) și de C_____ de Apel București în dosarul nr. ____________ (Decizia 4998/16.12.2020), hotărâri prin care s-a dispus obligarea pârâtului Tribunalul C________, respectiv a pârâților Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă C_____ de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița la plata în favoarea reclamanților judecători și, respectiv, procurori, a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei (filele 17-20, 128-129 dosar apel).

Prin urmare, cum acest cuantum salarial majorat, recunoscut numai pentru o parte a personalului din cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, care l-a obținut prin hotărâri judecătorești definitive, nu a fost recunoscut și apelanților-reclamanți începând cu data de 17.03.2017, deși, astfel cum am arătat anterior, începând cu această dată salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuia stabilit la nivelul maxim în plată în cadrul familiei ocupaționale „Justiție”, C_____ constată că prima instanță a respins în mod nelegal acțiunea.

Se mai reține în acest sens că în cazul în care diferențele de salarizare dintre persoane aparținând aceleiași familii ocupaționale provin din drepturi acordate prin hotărâri judecătorești, ordonatorul de credite este obligat ca la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice, să ia în considerare și drepturile salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, întrucât acestea, chiar dacă au efecte între părți, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.

Pe de altă parte, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

În acest sens, instanța supremă a observat că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. 5 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de C_____ Constituțională în Decizia nr. 794/15 decembrie 2016 se verifică și în privința acestui text de lege, iar a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Din perspectiva considerentelor anterior expuse, C_____ constată că apelul declarat de reclamanți este întemeiat, astfel că acesta urmează a fi admis, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta N_____ N_ N___ N______, care va fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 17.03.2017 (pretențiile anterioare fiind prescrise).

De asemenea, în vederea reparării integrale a prejudiciului, se va dispune actualizarea sumelor acordate în funcție de rata inflației, începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrale a debitului principal, iar la diferențele salariale menționate se va adăuga și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrale a debitului principal.

C_____ are în vedere sub acest ultim aspect că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/17 februarie 2014 (pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial nr. 411/3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. 1, alin. 2 teza întâi și art. 1.535 alin. 1 din Codul civil.

În ceea ce privește apelul incident promovat în cauză, C_____ constată că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de O_________ O________, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, însă obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acordarea unor diferențe de drepturi salariale, fiind aplicabile în acest sens prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, din perspectiva cărora titularul direct al obligației de plată este angajatorul reclamanților, respectiv instanța în cadrul căreia aceștia își desfășoară activitatea.

Prin urmare, în contextul în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv plata unor diferențe de drepturi salariale, fără a se pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite O_________ O________, C_____ constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Sunt pe deplin aplicabile în acest sens argumentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 13/2016 (pronunțată în recurs în interesul legii), care, chiar dacă se referă la o altă autoritate publică (respectiv Ministerul Afacerilor Interne), a statuat în sensul că interesul atragerii în proces a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu (similar celui de muncă), nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății.

Sub același aspect, instanța supremă a subliniat că un argument suplimentar în sensul concluziei de mai sus este reprezentat de dispozițiile art. 222 din Codul civil, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Așadar, independent de existența din punct de vedere juridic a unei relații de subordonare între două persoane juridice, legea oprește confuziunea patrimonială între acestea și, în consecință, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligațiile proprii.

Din perspectiva considerentelor anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, C_____ va admite și apelul incident, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O_________ O________ și respingerii acțiunii față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de legitimare procesuală pasivă, urmând ca restul dispozițiilor sentinței atacate să fie păstrate ca fiind legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanții A__________ A______, CNP _____________, B_______ B______ B____, CNP _____________, C___________ C_____ C_______, CNP _____________, D____ D_____, CNP _____________, E_______ E_____, CNP _____________, F____ F______, CNP _____________, G_______ G______, CNP _____________, H______ H___ H_____, CNP _____________, I________ I____ I_______, CNP _____________, J______ J________ J_____, CNP _____________, I____ T______, CNP _____________, L______ L____ L_______, CNP _____________ și M_______ M__, CNP _____________, toți cu domiciliul procesual ales în mun. Suceava, _____________________, nr.62, jud. Suceava, precum și apelul incident declarat de pârâtul O_________ O________, cu sediul în București, ____________________, sector 5, împotriva Sentinței civile nr. 673/15 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul M____ în dosarul nr. ____________.

Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O_________ O________.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții A__________ A______, B_______ B______ B____, C___________ C_____ C_______, D____ D_____, E_______ E_____, F____ F______, G_______ G______, H______ H___ H_____, I________ I____ I_______, J______ J________ J_____, I____ T______, L______ L____ L_______ și M_______ M__, în contradictoriu cu pârâtul O_________ O________, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A__________ A______, B_______ B______ B____, C___________ C_____ C_______, D____ D_____, E_______ E_____, F____ F______, G_______ G______, H______ H___ H_____, I________ I____ I_______, J______ J________ J_____, I____ T______, L______ L____ L_______ și M_______ M__, în contradictoriu cu pârâta N_____ N_ N___ N______.

Obligă pârâta N_____ N_ N___ N______ să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 17.03.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 lei la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

Sumele anterior menționate vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 14 ianuarie 2021.