Decizia ICCJ nr. 70/2020. Avocat. Atestare dată certă înscris sub semnătură privată. Registrul național al actelor ateste de avocat.

DECIZIA Nr. 70

din 9 noiembrie 2020

Dosar nr. 2.275/1/2020

1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.275/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările uiterioare (Regulamentul).

2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

4. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București — Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.682/300/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; apelantul a depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care a susținut că sesizarea este admisibilă; Uniunea Națională a Barourilor din România a depus un memoriu prin care a arătat că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

7. Tribunalul București — Secția a IV-a civilă a dispus, prin încheierea din 3 decembrie 2018, în Dosarul nr. 1.682/300/2018, sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

— Dacă anterior datei de 29 mai 2018. când, conform Hotărârii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018, a fost pus în funcțiune Registrul național al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era conform legii un registru public:

— Dacă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce prevăd atestarea datei unui înscris de către avocat, se interpretează în sensul că avocatul poate da dată certă unui înscris sub semnătură privată.

II Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotăra i prealabile

8. Codul civil

Art. 2.157. — „(1) în ceea ce privește obligația de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condițiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului. (…)”

Art. 2.165. — „Dispozițiile art. 2.157 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și împrumutului de consumație.”

9. Codul de procedură civilă

Art. 278. — „(1) Data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv:

1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcționar competent în această privință; (…)

3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;”.

Art. 638. — „(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: (…) 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. (…)”

Art. 641. — „înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. Dispozițiile art. 664 și următoarele sunt aplicabile.”

10. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 51/1995)

Art. 3. — „(1) Activitatea avocatului se realizează prin: (…)

c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare; (…)

(3) Avocatul este obligat să țină evidența actelor întocmite conform alin. (1) lit. c) și d), cu excluderea actelor întocmite pentru asistare și reprezentare, și să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute la alin. (1), avocatul este obligat să înregistreze operațiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocați potrivit alin. (1) lit. c) și d), conform

procedurii prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R., sub sancțiunea inopozabilității față de terți.”

III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

11. Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 29 ianuarie 2018 cu nr. 1.682/300/2018, contestatorul A i-a chemat în judecată pe intimații B și C, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

a) anularea încheierii din 27 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 29.683/300/2017, prin care a fost încuviințată executarea silită a contractului de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de avocat Y, cu nr. z din 13 decembrie 2012, în Dosarul execuțional nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc M;

b) anularea tuturor actelor subsecvente din Dosarul execuțional nr. x/2017 și a executării silite înseși;

c) întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare, sub forma restituirii sumelor executate;

d) suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare;

e) obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

12. În motivare s-a arătat că între contestator, în calitate de împrumutat, și autorul intimaților, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012 pentru suma de 139.912 lire sterline, atestat de avocat Y, cu nr. x din 13 decembrie 2012.

13. Contestatorul a subliniat că respectivul contract, în baza căruia a fost declanșată executarea silită împotriva sa, nu reprezintă un titlu executoriu, întrucât nu este înregistrat într-un registru public. În acest sens, a menționat că registrul de înregistrare al actelor juridice atestate de avocat nu constituie un registru public.

14. Singurul registru public al avocaților este Registru’ de asistență judiciară, însă contractul de împrumut nu a fost înscris în acest registru, avocatul fiind cel care a atestat identitatea părților, consimțământul și data actului.

15. În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 din Codul de procedură civilă.

16. Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației, susținând că un contract de împrumut atestat de avocat constituie titlu executoriu, conform legislației în vigoare. În plus, prezentarea contractului de împrumut executorului judecătoresc și încuviințarea executării silite atestă caracterul executoriu al contractului respectiv.

17. Au mai subliniat că partea adversă nu neagă încheierea, conținutul și semnarea contractului de împrumut, ci doar executarea silită a acestui contract, recunoscând astfel contractul în integralitate.

18. Prin Sentința civilă nr. 4.161 din 20 aprilie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a respins contestația la executare și cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate; a respins cererea de suspendare a executării silite, ca inadmisibilă.

19. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între contestator, în calitate de împrumutat, și autorul intimaților, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012 pentru suma de 139.912 lire sterline, termenul de restituire fiind de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestui termen prin acordul scris al împrumutătorului. Aceeași instanță a constatat că respectivul contract a fost atestat de avocat în temeiul Legii nr. 51/1995, conform mențiunii exprese aplicate pe acesta.

20. Prin cererea de executare silită depusă de intimați la data de 12 decembrie 2017, în calitate de moștenitori ai împrumutătorului, s-a solicitat punerea în executare a contractului anterior menționat, fiind deschis Dosarul execuțional nr. x/2017, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M.

21. S-a mai reținut că, prin încheierea din 27 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus, în Dosarul nr. 29.683/300/2017, încuviințarea executării silite împotriva contestatorului, în temeiul contractului de împrumut.

22. De vreme ce dispozițiile art. 2.165 și art. 2.157 alin. (1) din Codul civil prevăd că un contract de împrumut cu dată certă constituie titlu executoriu independent de alte cerințe, este lipsită de relevanță înregistrarea contractului de împrumut într-un registru public, Codul civil neimpunând o asemenea cerință.

23. Instanța de executare a apreciat că nu este incident art. 641 din Codul de procedură civilă, întrucât acest text de lege constituie dreptul comun în materie de înscrisuri sub semnătură privată, fiind aplicabil numai în situația în care alte legi nu au conferit calitatea de titlu executoriu înscrisului ce se execută.

24. Or, dispozițiile art. 2.165 și art. 2.157 alin. (1) din Codul civil au natura unor norme speciale față art. 641 din Codul de procedură civilă și nu condiționează calitatea de titlu executoriu de înregistrarea sa într-un registru public, ci exclusiv de existența datei certe. Odată stabilită natura juridică de normă specială, devine aplicabilă regula de interpretare conform căreia normele speciale se aplică cu prioritate și nu pot fi abrogate implicit prin norme generale ulterioare.

25. Ca atare, simpla existență a datei certe este suficientă pentru ca actul de împrumut să constituie titlu executoriu.

26. După evocarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, prima instanță a reținut că atât doctrina, cât și jurisprudența au statuat că acest text de lege se interpretează în sensul că avocatul poate conferi dată certă unui înscris.

27. Aplicând regula conform căreia o normă trebuie interpretată în sensul în care poate produce efecte juridice, rezultă că avocatul poate conferi dată certă unui înscris, în temeiul legislației speciale.

28. Dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 nu trebuie raportate la cele ale art. 278 din Codul de procedură civilă, cât timp norma specială se aplică cu prioritate și instituie un caz de atribuire a datei certe.

29. Chiar dacă s-ar admite că ar trebui respectate și dispozițiile art. 641 din Codul de procedură civilă, este îndeplinită cerința înregistrării contractului într-un registru public.

30. Astfel, simplul fapt că în anul 2012 nu exista un registru electronic de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, acesta fiind înființat ulterior, nu conduce la neîndeplinirea cerinței de înregistrare a contractului într-un registru public, cât timp registrul exista anterior în format fizic și putea fi consultat, modelul acestuia fiind prezentat în anexa nr. XVIII a Statutului profesiei de avocat.

31. Împotriva sentinței primei instanțe, contestatorul a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației.

32. În motivarea căii de atac a susținut că avocatul nu poate conferi dată certă înscrisurilor, în exercitarea activității sale profesionale.

33. Astfel, conform interpretării literale, când legiuitorul a avut în vedere data certă pe care o dobândește un înscris întocmit de avocat, s-a referit la aceasta în mod expres, respectiv la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. În acest sens, a arătat că în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni, conform art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000). Or, art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 face referire la „atestarea datei actelor”, în timp ce art. 28 alin. (1) din același act normativ face referire la „dată certă”.

34. Aplicând metoda de interpretare logică, se observă că art. 92 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat prevede că un act juridic semnat în fața avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluție, o ștampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a (…) datei actului, poate fi prezentat notarului public spre autentificare.

35. Or, raportat la efectele procedurii de autentificare prevăzute de art. 90 și următoarele din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 36/1995), ar fi absurd ca în situația în care înscrisul căruia avocatul i-a redactat conținutul și i-a atestat data să mai fie prezentat notarului public pentru a îndeplini aceleași operațiuni.

36. După evocarea art. 641 din Codul de procedură civilă, apelantul a menționat că singurul registru public reglementat de Legea nr. 51/1995 este Registrul de asistență judiciară.

37. De asemenea, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, avocatul are obligația de a înregistra operațiunile sale în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din același act normativ. Or, contractul dedus judecății nu a fost înregistrat în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat.

38. Prin urmare, executarea silită a fost încuviințată în mod nelegal, întrucât un înscris sub semnătură privată, chiar atestat de avocat, nu echivalează cu un înscris cu dată certă și nici cu înscrierea sa într-un registru public.

39. Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că hotărârea atacată este temeinică și legală, după care au reiterat apărările formulate în fața primei instanțe.

40. Apelantul a formulat cerere de sesizare a înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

41. Asupra admisibilității sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

42. În acest sens, a arătat că litigiul ce formează obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului București — Secția a IV-a civilă, învestit să îl soluționeze în ultimă instanță, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

43. De lămurirea chestiunilor de drept invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât criticile apelantului vizează, în esență, faptul că actul de împrumut atestat de avocat, în baza căruia a fost demarată executarea silită contestată, nu constituie un titlu executoriu, deoarece nu este înregistrat într-un registru public, iar avocatul nu avea abilitatea legală de a conferi dată certă unui contract.

44. Chestiunile de drept invocate sunt suficient de importante pentru a activa mecanismul hotărârii prealabile, deoarece norma de la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 este imperfectă și neclară prin raportare la dispozițiile art. 278 alin. (1) pct. 1 și 3, art. 638 alin. (1) pct. 4 teza finală și art. 641 din Codul de procedură civilă și ale art. 2.157 alin. (1) și art. 2.165 din Codul civil, putând conduce la interpretări diametral opuse.

45. Cu privire la cerința noutății chestiunii de drept, instanța de trimitere a arătat că scopul legiferării acestui mecanism al hotărârii prealabile este de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori).

46. Un act normativ adoptat recent are un potențial mai mare de a conține probleme de drept noi, care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară, decât un act normativ mai vechi.

47. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni de drept noi, întrucât este posibil ca o instanță să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra respectivei chestiuni de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare mai recente ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.

48. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

49. Din această perspectivă, instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită și cerința noutății, având în vedere numărul restrâns de hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării.

50. Aceeași instanță a reținut că este îndeplinită și ultima cerință impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece chestiunile de drept invocate nu au făcut obiectul statuării înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

51. Apelantul a apreciat că singurul registru public prevăzut de Legea nr. 51/1995, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 25/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 25/2017), era Registrul de asistență judiciară.

52 Registrul electronic al actelor întocmite de avocați și Registrul electronic al evidenței patrimoniului de afectațiune al avocaților au fost înființate prin Decizia Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 212 din 30 martie 2017.

53. Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 271 din 26 august 2017 s-au aprobat registrele naționale ale avocaților români, fiind prevăzut în anexă Regulamentul de organizare și funcționare a registrelor naționale prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (10) din Legea nr. 51/1995.

54. Prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 325 din 17 februarie 2018 s-au aprobat regulile de procedură și anexele la acestea, aferente Regulamentului de organizare și funcționare a registrelor naționale ale avocaților români și s-a stabilit că registrele naționale ale avocaților români se pun în funcțiune după 90 de zile de la data publicării acestei hotărâri și vor funcționa în paralel cu cele ținute, în format hârtie, de fiecare formă de exercitare a profesiei de avocat.

55. La data de 29 mai 2018 a fost pus în funcțiune Registrul național al actelor atestate de avocat, prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.

56. În acest context, apelantul a subliniat că registrul național al actelor atestate de avocat nu era un registru public anterior datei de 29 mai 2018.

57. A mai arătat că Legea nr. 51/1995 prevede un singur caz în care un înscris redactat de avocat dobândește dată certă, respectiv cea a înregistrării contractului de asistență juridică în registrul de evidență, conform art. 28 alin. (1) din același act normativ. Acest text de lege se coroborează cu cel de la art. 30 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, care reglementează unicul caz în care un act redactat de avocat constituie titlu executoriu, respectiv contractul de asistență juridică.

58. Prin urmare, apelantul a subliniat că avocatul nu poate conferi dată certă înscrisurilor în exercitarea activității sale profesionale, reiterând, în sprijinul acestei concluzii, argumentele expuse în cuprinsul cererii de apel.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

59. Completul de judecată al instanței de sesizare a arătat că trebuie stabilit dacă un contract de împrumut, încheiat printr-un înscris sub semnătură privată și atestat de avocat la data de 13 decembrie 2012, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, are dată certă în sensul dispozițiilor art. 278 alin. (1) pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, pentru a constitui titlu executoriu.

60. Astfel, interpretarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în sensul dacă sintagma „activitatea avocatului se realizează prin atestarea datei actelor prezentate spre autentificare,, este echivalentă cu conferirea de dată certă unui înscris sub semnătură privată, la care se referă dispozițiile art. 28 alin. (1) din același act normativ, trebuie să pornească de la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, conform căruia în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.

61. Or, în cuprinsul art. 3 alin. (1) lit. c) și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sunt folosiți termeni diferiți, respectiv „atestarea datei actelor” și „dată certă”, ceea ce conduce la concluzia că cele două expresii nu sunt echivalente din punct de vedere semantic și normativ.

62. Deși, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, avocații puteau atesta data înscrisurilor, între atestarea datei unui înscris și conferirea de dată certă unui înscris nu există identitate. Astfel, atestarea actului de către avocat sub aspectul conținutului său, al identității părților și al datei actului se face doar pentru ca actul să poată fi prezentat notarului public pentru autentificare. În schimb, data certă marchează momentul de la care existența înscrisului nu mai poate fi contestată de către terți.

63. Totodată, sintagma „atestarea datei actelor” nu poate fi interpretată ca având semnificația conferirii datei certe de către avocat unui înscris sub semnătură privată, în sensul art. 278 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece la data încheierii prin înscris sub semnătură privată a contractului de împrumut din 13 decembrie 2012 avocatul nu avea calitatea de funcționar.

64. Prin urmare, pentru a avea caracterul de titlu executoriu la data începerii executării silite contestate, respectiv la

12 decembrie 2017, contractul de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, fără dată certă, trebuie să îndeplinească cerința prevăzută de art. 641 raportat la art. 278 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, constând în înregistrarea înscrisului într-un registru public.

65. Din conținutul Legii nr. 51/1995 rezultă că, la data de

13 decembrie 2012, registrul de asistență judiciară era singurul registru public.

66. De asemenea, analiza art. 92 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat relevă că actele din arhiva profesională a avocatului nu sunt publice. În plus, normele de organizare și exercitare a profesiei de avocat consacră obligația avocatului de păstrare a secretului profesional.

67. Prin raportare la succesiunea modificărilor legislative și a hotărârilor adoptate de organele de conducere ale profesiei de avocat în această materie, instanța de sesizare a apreciat că Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat nu era un registru public, anterior datei de 29 mai 2018.

VIL Jurisprudența instanțelor naționale în materie

68. Curțile de apel Alba lulia, Craiova, Galați, lași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

69. Curțile de apel Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța și Suceava au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

70. Curțile de apel Bacău, Brașov, București, Cluj, Craiova, Galați, lași, Oradea, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor din care au rezultat două opinii cu privire la fiecare chestiune de drept.

71. Cu privire la prima chestiune de drept. Într-o primă opinie, s-a apreciat că, anterior datei de 29 mai 2018, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat nu era un registru public (Tribunalul Neamț — Secția I civilă și de contencios administrativ și Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Piatra-Neamț, Curtea de Apel București — Secția a IV-a civilă, Tribunalul București — În opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu în opinie majoritară, Judecătoria Giurgiu — În opinie majoritară, Tribunalul Ialomița și judecătoriile din circumscripția sa — În opinie majoritară, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Bistrița, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Brăila, Curtea de Apel lași — Secția civilă, Judecătoria lași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Vaslui și judecătoriile din circumscripția sa, Tribunalul Suceava – Secția I civilă și instanțele din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș).

72. într-o a doua opinie, s-a apreciat că, anterior datei de 29 mai 2018, Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat era un registru public (Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria — În opinie majoritară, Judecătoria Târgu-Neamț, Tribunalul Bistrița-Năsăud — Secția I civilă, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Judecătoria Jibou, Tribunalul Bihor — Secția I civilă, Judecătoria Buzău și Tribunalul Suceava — Secția a II-a civilă).

7. Cu privire la a doua chestiune de drept, într-o primă opinie, s-a apreciat că avocatul poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată (Tribunalul Neamț — Secția I civilă și de contencios administrativ și Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Onești, Judecătoria Târgu-Neamț, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Judecătoria Rupea, Tribunalul București — În opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu — În opinie majoritară, Judecătoria Giurgiu — În opinie majoritară, Tribunalul Ialomița și judecătoriile din circumscripția sa — În opinie majoritară, Judecătoria Buftea, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria — În opinie majoritară, Judecătoria Turnu Măgurele, Curtea de Apel Cluj — Secția a II-a civilă, Tribunalul Bistrița-Năsăud — Secția I civilă, Judecătoria Șimleu Silvaniei, Judecătoria Jibou, Judecătoria Brăila, Tribunalul Bihor — Secția I civilă, Judecătoria Buzău, Tribunalul Suceava — Secția a II-a civilă și instanțele din circumscripția Curții de Apel Timișoara).

74. într-o a doua opinie, s-a apreciat că avocatul nu poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată (Curtea de Apel București — Secția a IV-a civilă, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Roșiori de Vede. Judecătoria Videle, Judecătoria Piatra-Neamț, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel lași — Secția civilă, Judecătoria lași, Judecătoria Pașcani, Tribunalul Vaslui și judecătoriile din circumscripția sa, Tribunalul Suceava — Secția I civilă și instanțele din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș).

75. Hotărârile transmise de curțile de apel Bacău, Brașov și Cluj nu cuprind considerente relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării.

76. Hotărârile transmise de curțile de apel București, Constanța și Suceava cuprind dezlegări numai cu privire la a doua chestiune de drept și sunt numai în sensul primei opinii, respectiv:

— Decizia civilă nr. 504 din 22 iulie 2014 (definitivă), prin care Tribunalul Constanța — Secția I civilă a reținut că ar fi fost inutilă menționarea în art. 278 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă a prerogativei avocatului de a conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, de vreme ce această prerogativă

este prevăzută în art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 51/1995, motiv pentru care a apreciat că actul de împrumut din 12 februarie 2013, care a dobândit dată certă prin atestarea sa de către avocat, constituie titlu executoriu, conform art. 2.157 alin. (1) din Codul civil;

— Sentința civilă nr. 1.783/2016 din 4 martie 2016 (definitivă prin neapelare), pronunțată în Dosarul nr. 59.985/301/2014, prin care Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că avocatul are competența de a conferi dată certă unui înscris, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, astfel încât contractul de împrumut din 11 mai 2012, a cărui dată a fost atestată de avocat, constituie titlu executoriu, conform art. 2.157 alin. (1) și art. 2.165 din Codul civil;

— Sentința civilă nr. 5.312 din 16 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.502/302/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit art. 2.157 alin. (1) și art. 2.165 din Codul civil, constituie titlu executoriu contractul de împrumut din 31 august 2018, atestat de avocat, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995;

— Decizia nr. 721A din 20 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.219/193/2016* (definitivă prin anularea recursului), prin care Tribunalul Botoșani — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că, de vreme ce contractele deduse judecății au fost încheiate în fața unui avocat care a atestat data încheierii lor conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în lipsa înscrierii în fals cu privire la atestarea efectuată de avocat, data încheierii contractelor este cea prevăzută în cuprinsul lor.

77. Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare — Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

78. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul exercitării controlului de constituționalitate.

IX. Jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție

79. Prin Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov — Secția civilă, în Dosarul nr. 15.367/94/2013**, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „1. Dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condițiile în care, la nivelul anului 2013, avocații care redactau acte juridice nu erau asimilați funcționarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare — forma în vigoare în anul 2013. 2. Dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condițiile lipsei unui contract de asistență juridică este valabil sau nu, în condițiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 — forma în vigoare în anul 2013 menționează că avocatul asistă părțile în baza unui contract încheiat în formă scrisă.”

80. În paragrafele 67—72 din decizia anterior evocată s-au reținut următoarele: „Raportat la exigențele anterior menționate, problema de drept identificată de titularul sesizării în conținutul primei întrebări nu se circumscrie noțiunii de chestiune de drept care să comporte o reală dificultate și să determine probleme de interpretare a unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii. Din modalitatea de formulare a întrebării prin care se solicită a se stabili «dacă un contract de împrumut atestat de avocat la 7 mai 2013 are sau nu caracter de titlu executoriu, în condițiile în care, la nivelul anului 2013, avocații care redactau acte juridice nu erau asimilați funcționarilor, potrivit art. 39 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare — forma în vigoare în anul 2013», rezultă că, în realitate, este vorba despre relaționarea unor prevederi legale și realizarea unui raționament judiciar, prin aplicarea dispozițiilor legale în raport cu o anumită situație de fapt, neputând fi identificate texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă. Astfel conturată, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu relevă o reală, serioasă și veritabilă problemă de drept, deoarece nu vizează interpretarea unui text de lege lacunar ori neclar, cu posibilități multiple de interpretare, privind evaluarea caracterului de titlu executoriu al unui contract de împrumut atestat de avocat la data de 7 mai 2013, anterior modificării art. 39 din Legea nr. 51/1995. De altfel, instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a identifica norma legală aplicabilă situației de fapt aspect ce rezultă și din formularea punctului său de vedere expus în actul de sesizare. Față de cele arătate, se constată că prima întrebare din sesizare nu constituie o problema de drept reală, serioasă și dificilă, iar textul art. 39 din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare în anul 2013, este clar, fiind atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu care a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative. Referitor la cea de-a doua întrebare din sesizare, respectiv «dacă un act atestat de avocat în anul 2013 în condițiile lipsei unui contract de asistența juridică este valabil sau nu, în condițiile în care art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 — forma în vigoare în anul 2013 menționează că avocatul asistă părțile în baza unui contract încheiat în formă scrisă», se constată că aceasta este neclară și nu rezultă în ce măsură are legătură cu soluționarea contestației la executare cu care a fost învestită instanța de judecată.”

X. Raportul asupra chestiunii de drept

81. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

82. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

83. În privința obiectului și a condițiilor sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impune a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b) cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

84. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă sunt îndeplinite simultan toate condițiile care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar primele 4 condiții sunt întrunite. În concret, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cea referitoare la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului.

85. Astfel, Tribunalul București este legal învestit cu o contestație la executare, în faza procesuală a apelului. În raport cu dispozițiile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepțiile prevăzute de lege, este evident că titularul sesizării soluționează cauza în ultimă instanță.

86. Cât privește condiția referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se reține că aceasta este îndeplinită, dar că se impune reevaluarea elementelor sesizării, pentru corecta stabilire a normelor legale incidente, în vederea formulării unui răspuns util instanței de trimitere. În concret, se contestă caracterul de titlu executoriu al unui contract de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 13 decembrie 2012 și atestat de avocat conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la acea dată. Este necontestată împrejurarea că un contract de împrumut de consumație încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în ceea ce privește obligația de restituire, la expirarea termenului, conform art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) din Codul civil.

87. Ceea ce reprezintă, în opinia instanței de trimitere, o chestiune de drept dificilă, ce se impune a fi dezlegată pe calea mecanismului reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, este aceea de a stabili dacă data atestată de avocat, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1993. reprezintă dată certă, prin raportare la art. 278 alin. (1) pct. 1 și 3 din Codul de procedură civilă și art. 641 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și a unor acte normative conexe (Legea nr. 17/2017).

88. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în privința caracterului executoriu, un titlu executoriu nejurisdicțional nu este supus regulii înscrise în art. 24 din Codul de procedură civilă, ci el va fi supus legii în vigoare la data întocmirii sale, executorialitatea fiind o caracteristică intrinsecă a înscrisului respectiv, așa încât el nu va putea fi supus unei legi ulterioare, după cum o lege ulterioară nu poate suprima caracterul executoriu al unui astfel de înscris (a se vedea în acest sens G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil — ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2015, pagina 9). Această soluție, deși neprevăzută în mod expres de lege, ar fi similară celei cuprinse în art. 26 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aplicabil prin analogie și în ce privește caracterul executoriu al înscrisului sub semnătură privată în raport cu momentul întocmirii sale. Doctrina a arătat că, întrucât este vorba de un înscris, adică de o probă preconstituită, această interpretare se impune, bazându-se pe rațiuni de previzibilitate a efectelor înscrisului constatator al actului juridic, soluția fiind o aplicație a principiului neretroactivității legii (a se vedea în acest sens M. Nicolae, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 139).

89. În consecință, în ce privește caracterul de titlu executoriu al unui contract de împrumut constatat prin înscris sub semnătură privată, încheiat la data de 13 decembrie 2012, stabilirea împrejurării că data înscrisului este sau nu opozabilă terților nu se realizează prin raportare la prevederile art. 278 din Codul de procedură civilă, act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, conform art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 174/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Pentru argumentele mai sus arătate, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 641 din Codul de procedură civilă, în forma adoptată prin Legea nr. 17/2017.

90. Așadar, problema de drept a cărei dezlegare ar avea aptitudinea de a conduce la soluționarea pe fond a cauzei pendinte pe rolul instanței de trimitere este aceea dacă avocatul poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în anul 2012, prin raportare la procedeele de asigurare a opozabilității datei înscrisurilor sub semnătură privată față de terți, prevăzute de art. 1.182 din Codul civil din 1864. Trebuie avut în vedere faptul că, prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 71/2011), prevederile art. 1.176—1.206 din Codul civil din 1864 au fost menținute până la intrarea în vigoare a Legii nr. 184/2010.

91. Nu în ultimul rând, este necesar a sublinia că și Legea nr 51/1995 a suferit modificări majore prin Legea nr. 25/2017, inaplicabile raportului juridic dedus spre soluționare instanței de trimitere. Asupra acestor modificări legislative și a relevanței lor în ce privește admisibilitatea prezentei sesizări vor fi făcute anumite precizări cu ocazia examinării condiției referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept în discuție și la potențialul normelor de drept incidente de a conduce la apariția unei practici judiciare neunitare.

92. Referitor la cerința noutății chestiunii de drept este necesar a se observa că scopul legiferării acestui mecanism de unificare a practicii judiciare este acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită (control a posteriori). Cerința noutății este una distinctă de aceea ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei probleme de drept și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, această din urmă condiție de admisibilitate fiind în mod cert îndeplinită.

93. Un act normativ recent intrat în vigoare are mai degrabă un potențial de a conține probleme de drept noi care ar fi susceptibile de a genera practică neunitară decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni de drept noi, întrucât este posibil ca o instanță să fie chemată să se pronunțe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare. Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări aplicate, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

94. Nu se poate reține faptul că s-ar impune o reevaluare a aplicării unor norme mai vechi într-un context legislativ nou. Astfel, norma cuprinsă în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 a avut aceeași formă de la data republicării actului normativ, în anul 2001 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001), iar în privința aplicării îndelungate de către instanțe a scopului și a formalităților de atribuire a datei certe înscrisurilor sub semnătură privată (a opozabilității „datei scripturii” față de terți) reglementată de art. 1.182 din Codul civil din 1864 nu există vreo incertitudine. Împrejurarea că legiuitorul a înțeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de împrumut de consumație constatat prin înscris sub semnătură privată cu dată certă, prin art. 2.165 raportat la art. 2.157 alin. (1) din Codul civil, nu determină o reapreciere a modului de interpretare și aplicare a legii vechi. Aceasta deoarece Codul civil are în vedere oricare dintre modalitățile prevăzute de lege de dobândire a datei certe, constituind, în această privință, doar o normă de trimitere.

95. În consecință, instanța supremă reține că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a noutății chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită.

96. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant, în jurisprudența dezvoltată, că în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018; Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea :, nr. 651 din 6 august 2019).

97. Pentru a fi justificată intervenția instanței supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudențe neunitare este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal.

98. Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.068 din 18 decembrie 2018, „Problema eficienței sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni elementare de interpretare a unor dispoziții legale”, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai statuat și prin Decizia nr. 48 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 27 septembrie 2018, Decizia nr. 5 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 28 februarie 2018, și Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017.

99. Raportat la exigențele mai sus reținute, chestiunea de drept identificată de instanța de trimitere în cuprinsul celei de a doua întrebări, astfel cum a fost reformulată, anume aceea dacă, în interpretarea art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare în anul 2012, raportat la art. 1.182 din Codul civil din 1864, avocatul are competența de a atribui data certă unui înscris sub semnătură privată, nu poate fi calificată ca o problemă de drept care comportă o reală dificultate.

100. Trebuie avut în vedere, în primul rând, că din analiza jurisprudenței instanțelor naționale, relevată în cuprinsul cap. VII din această decizie, rezultă că instanțele au apreciat. În mod unanim, că avocatul poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată.

101. În al doilea rând, o analiză sumară a opiniilor exprimate în doctrină a demonstrat că textele de lege a căror interpretare se solicită nu prezintă potențial de aplicare neuniformă în practica judiciară, neavând caracter lacunar sau neclar. În concret, s-a apreciat că avocatul poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, ca și notarul public, deoarece prin legi speciale a fost recunoscută această competență și unor profesii liberale, nu pentru că registrele ținute în cadrul exercițiului fiecărei profesii în parte ar fi publice sau pentru că în exercitarea profesiei aceștia pot fi asimilați „ofițerilor publici” (a se vedea în acest sens I. Deleanu, articolul „Data certă-mijloc de publicitate și condiție a opozabilității” în Pandectele române nr. 1/2002, pagina 212). Practic, întreaga doctrină a îmbrățișat acest punct de vedere, în acest sens putând fi evocate, cu titlu exemplificativ: M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ediția a II-a, Editura Solomon, vol. II, pagina 394, G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția a 3-a, revizuită și adăugită, pagina 449, M. Fodor, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, vol. I, pagina 719, Editura Universul Juridic, 2013.

102. De altfel, învestit fiind cu dezlegarea unei chestiuni de drept similare, anume aceea de a statua dacă un avocat poate conferi dată certă unui înscris sub semnătură privată, însă nu sub imperiul art. 1182 din Codul civil din 1864, ci după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, respectiv prin raportare la textul art. 278 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins sesizarea, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 508 din 15 iunie 2020. Pentru a pronunța această soluție a reținut că problema de drept semnalată nu este una reală, serioasă și veritabilă, deoarece nu vizează un text de lege cu posibilități multiple de interpretare. În consecință, a aprecia în sens contrar, anume că același text de lege, respectiv art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, într-un context normativ mai vechi, dar cuprinzând, în esență, aceleași soluții legislative, este un text lacunar sau neclar ar vădi o reală inconsecvență tocmai a acelei instanțe al cărei scop constituțional este unificarea practicii judiciare.

103. Cât privește prima întrebare adresată de titularul sesizării, respectiv dacă anterior înființării registrului național prevăzut de art. 3 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, text normativ introdus prin Legea nr. 25/2017, registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat putea fi considerat registru public, se impun câteva precizări. O atare întrebare putea îngloba o chestiune de drept distinctă de cea care făcea obiectul celei de a doua interogații numai în măsura în care, încălcându-se regulile aplicării în timp a legii, s-ar fi apreciat că prevederile art. 641 din Codul de procedură civilă, în forma în vigoare începând cu data de 24 martie 2017, deci după modificarea textului prin Legea nr. 17/2017, sunt aplicabile litigiului aflat pe rolul instanței de trimitere. Mai exact, ar fi putut exista o relație de dependență între această chestiune de drept și rezolvarea fondului cauzei doar dacă s-ar fi apreciat că un titlu executoriu nejurisdicțional nu este supus exclusiv legii în vigoare la data întocmirii sale, ci, în ce privește executorialitatea, și unei legi ulterioare, și că această din urmă lege, prin sintagma „numai dacă sunt înregistrate în registrele publice” ar fi introdus o nouă condiție, suplimentară și generală, pentru ca un înscris sub semnătură privată să fie titlu executoriu.

104. Însă, așa cum s-a reținut în precedentele considerente, art. 641 din Codul de procedură civilă, în actuala sa formă, este inaplicabil litigiului în cadrul căruia s-a formulat prezenta sesizare. În consecință, prima întrebare formulată de autorul sesizării este subscrisă și înglobată în mod logic celei de-a doua, vizând o unică chestiune de drept, astfel că nu necesită o abordare și un răspuns separat.

105. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ,

Decizia CCR nr. 733/2020 – excepția de neconstituționalitate a… →

Publicate în același Monitor Oficial: