Decizia ICCJ-RIL nr. 26/2019. Încuviințarea executării silite solicitată de bancă în baza contractului de garantare – titlu executoriu încheiat cu F.N.G.C.I.M.M.

DECIZIA Nr. 26

din 11 noiembrie 2019

Dosar nr. 738/1/2019

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (1) din codul de procedură civilă raportat la art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror șef birou al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27² din Regulamentul privind organizarea și functionarea administrativă a înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa 1 a Ordinului nr. 8/2014 al Ministerului Finanțelor Publice”.

Magistratul-asistent învederează legala constituire a completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și faptul că la dosarul cauzei au fost depuse: raportul întocmit de doamnele judecători-raportori, punctul de vedere din partea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., două memorii amicus curiae din partea Asociației Române a Băncilor și a Băncii Comerciale Feroviare, supliment la raport și precizări ale titularului sesizării.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general pe admisibilitatea prezentului recurs în interesul legii și pe fondul acestuia.

Reprezentantul procurorului general apreciază că prezenta sesizare este admisibilă, arătând că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului delegat pentru buget nr. 8/2014 constituie temeiul prezentului recurs în interesul legii, fiind norme cu caracter special, derogatorii de la prevederile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, și, în condițiile în care caracterul de titlu executoriu al notificărilor sau al confirmărilor notificărilor de includere în plafonul de garantare era prevăzut doar în clauzele convențiilor-cadru încheiate de Fond și bănci, nu s-ar fi putut întreprinde acest demers juridic, deoarece ar fi însemnat să se sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție cu o problemă de interpretare a unei clauze contractuale, și nu a unei dispoziții legale, ceea ce ar fi atras inadmisibilitatea recursului în interesul legii.

Totodată, prevederile privind posibilitatea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mid și Mijlocii —

S.A. — I.F.N. de acordare a garanțiilor din fonduri proprii și titlul sub care se pot acorda acestea, în nume și cont propriu, respectiv în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice, au fost introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 376/2017, însă aceste dispoziții sunt aplicabile doar situațiilor juridice născute după intrarea în vigoare a actului normativ și nu pot retroactiva.

Asupra fondului recursului în interesul legii, reprezentantul procurorului general solicită admiterea sesizării și pronunțarea unei hotărâri care să asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului delegat pentru buget nr. 8/2014, în sensul că nu constituie titluri executorii contractele de garantare încheiate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice, mecanismul de colaborare dintre finanțator și Fond fiind cuprins în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare pe sesizarea Ministerului Public.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

1. Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.”

II. Sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție

2. Sesizarea s-a făcut de către Ministerul Public, atașându-se jurisprudență în susținerea demersului juridic întreprins.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unui recurs în interesul legii

3. Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr 1.211/2001

Art. 1 alin. (1): „Se înființează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M. — S.A. — I.F.N. sau Fondul, ca societate comercială pe acțiuni, în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituție financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică de drept privat.[…]”

Art. 2 alin. (1): „F.N.G.C.I.M.M. S.A. — I.F.N. are ca activitate principală acordarea din fonduri proprii a finanțărilor, garanțiilor și asumarea angajamentelor de garantare sau finanțare, precum și orice alte instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii, definite potrivit legii, precum și de alte categorii de solicitanți prevăzuți în lege și în actul său constitutiv, de la bănci sau din alte surse.”

4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobată cu modificări de Legea nr. 8/2014, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013

Art. 2: „în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: […]”

— lit. c) definește contractul de garantare ca fiind „contractul încheiat între beneficiarul programului, instituția de credit finanțatoare și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice — F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze creditul acordat de instituția de credit finanțatoare și beneficiarul își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanției de către instituția de credit finanțatoare, în cazul producerii riscului de credit.”

Art. 10 alin. (1): „Instituția de credit are dreptul la plata valorii de executare a garanției în cazul producerii riscului de credit, în condițiile programului. […]”

Art. 11 alin. (4): „Contractele de garantare constituie titluri executorii.”

5. Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 936/2013

Art. 1 alin. (5): „Ministerul Finanțelor Publice, denumit în continuare M.F.P., în parteneriat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — I.F.N., denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., și instituțiile de credit finanțatoare implementează măsurile reglementate de prezentele norme metodologice pe baza unei convenții de colaborare.”

Art. 7 alin. (1): „Finanțatorul transmite F.N.G.C.I.M.M., direct sau prin unitățile sale teritoriale, solicitarea privind acordarea garanției de stat, după aprobarea finanțării de către structurile sale competente.

(2) Solicitarea de garantare se transmite de către finanțator împreună cu următoarele documente în copie certificată de către bancă pentru conformitatea cu originalul:

a) certificatele de atestare fiscală emise de organele fiscale competente și de autoritățile administrativ-teritoriale, aflate în termenul de valabilitate la data depunerii solicitării de garantare, din care să rezulte că beneficiarul nu are restanțe la plata sumelor datorate bugetului general consolidat. În cazul în care beneficiarul înregistrează datorii restante către bugetul general consolidat, certificatele amintite sunt însoțite de copiile certificate pentru conformitatea cu originalul a documentelor justificative, prin care aceste debite au fost achitate. Certificatele de atestare fiscală cuprind, la solicitarea beneficiarului, informațiile referitoare la executarea silită, actele prin care s-au acordat înlesniri la plată, suspendarea executării silite etc., în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

b) declarația beneficiarului pe propria răspundere privind încadrarea în categoria I.M.M., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

c) declarație pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), b), e) și g) și respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emisă cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

d) rezultatul consultării Centralei Incidentelor de Plăți (CIP), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

e) rezultatul consultării Centralei Riscului de Credit (CRC), din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare, cu datele disponibile la data emiterii;

f) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului/extras obținut de la RECOM Online, din care să rezulte îndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii solicitării de garantare.

(3) F.N.G.C.I.M.M. analizează solicitarea de garantare pe baza informațiilor furnizate de instituția de credit finanțatoare și potrivit reglementărilor proprii și prezentelor norme metodologice comunică finanțatorului decizia sa.”

Art. 8 alin. (1): „După aprobarea garanției și achitarea de către beneficiar a comisionului de administrare, precum și după primirea din partea finanțatorului a copiei ordinului de plată, decontat de către acesta, privind achitarea de către beneficiarul programului a comisionului de risc în contul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis pe numele M.F.P. la Trezoreria Operativă Centrală, cod de identificare fiscală 8609468, F.N.G.C.I.M.M. transmite instituției de credit finanțatoare contractul de garantare, contractul/contractele de fidejusiune și contractul privind constituirea ipotecii mobiliare prevăzute la art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013.

(2) Contractul de garantare cuprinde, fără a se limita la acestea, identitatea părților, obiectul și durata contractului, termenii și condițiile de acordare și plată a garanției, obligațiile părților, valoarea maximă a garanției acordate în monedă națională, modalitatea de calcul și termenele de plată ale comisionului de risc și ale comisionului de administrare, precum și celelalte drepturi și obligații ale părților.

(3) în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al statului român, încheie contracte de fidejusiune cu toate persoanele fizice sau juridice care au calitatea de administratori și asociati/actionari ai beneficiarului ce dețin cel puțin 50% din părțile sociale/acțiunile acestuia precum și cu întreprinzătorul persoană fizică autorizată ce desfășoară activități economice în mod independent, autorizată potrivit legii, după caz.”

Art. 17: „în cazul în care beneficiarul programului nu își îndeplinește obligațiile de plată care îi revin în baza contractului de credit, instituția de credit poate solicita executarea garanției emise de F.N.G.C.I.M.M. Plata valorii de executare a garanției se efectuează de M.F.P. din fondul de risc constituit conform art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013. Recuperarea sumelor plătite ca urmare a executării garanțiilor acordate în cadrul programului se realizează de organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. 18 alin. (1): „Cererea de plată se depune de către instituția de credit finanțatoare în perioada de valabilitate a garanției, ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate, în intervalul cuprins între 30 de zile și maximum 60 de zile calendaristice de restanță la plata principalului înregistrată de beneficiar, împreună cu următoarele documente:

a) documentul/documentele de identitate al/ale reprezentantului beneficiarului și fideiusorilor; se transmit cele mai recente documente aflate în posesia instituției de credit finanțatoare, în copie certificată de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul;

b) contractul de credit, inclusiv anexele, însoțit de toate actele adiționale încheiate la acesta, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;

c) un exemplar al contractului de garantare, în original;

d) copia procesului-verbal de predare-primire a contractului de garantare, a contractului de fidejusiune și a contractului de ipotecă mobiliară;

e) dovada plății comisionului de risc către M.F.P. pe toată perioada de valabilitate a garanției, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;

f) avizul de înscriere a ipotecii mobiliare asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor curente deschise la instituția de credit finanțatoare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, valabil până la stingerea tuturor creanțelor datorate de beneficiar în baza contractului de garantare, în copie certificată de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul;

g) extrasul contului curent la data cererii de plată, în copie certificată de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul;

h) extrasul contului de credit al beneficiarului sau un document echivalent, din care să rezulte fără echivoc întreaga valoare a finanțării garantate nerambursate și data trecerii la restanță a acesteia, în copie certificată de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul;

i) notificarea instituției de credit finanțatoare către beneficiarul finanțării garantate conform contractului de credit, cu privire la trecerea la restanță a finanțării garantate, însoțită de dovada transmiterii, în copii certificate de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul; din documentele anexate trebuie să rezulte faptul că notificarea a fost transmisă beneficiarului în termen de cel mult 10 zile de la data trecerii integrale la restanță a liniei de credit;

j) declarația pe propria răspundere a beneficiarului finanțării garantate, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), b), e), g) și respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, în original, emisă cu cel mult 10 zile înainte de data depunerii solicitării de garantare;

k) declarația pe propria răspundere a beneficiarului privind încadrarea în categoria I.M.M., al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, în original;

l) ultimele două situații financiare consecutive încheiate din care să rezulte îndeplinirea la data aprobării finanțării a criteriilor prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. a), g) și h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, însoțite de dovada depunerii acestora la organele financiare competente, în copii certificate de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul. În cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și al întreprinderilor familiale se vor prezenta ultimele două formulare Declarație privind venituri realizate din România/Decizie de impunere emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în copie certificată de instituția de credit finanțatoare pentru conformitate cu originalul;

m) declarația pe propria răspundere a finanțatorului referitoare la respectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013.”

Art. 19 alin. (1): „în termen de cel mult 25 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, F.N.G.C.I.M.M. aprobă sau respinge cererea de plată.

(2) F.N.G.C.I.M.M. aprobă cererea de plată a garanției, în condițiile transmiterii de către instituția de credit finanțatoare a tuturor documentelor care însoțesc cererea de plată prevăzută la art. 18 în perioada de valabilitate a garanției, asumării de către instituția de credit finanțatoare a verificării îndeplinirii la data acordării finanțării a obligației prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, ale respectării de către finanțator a obligației prevăzute la art. 5 alin. (1) și în condițiile achitării primei de garantare pe toată durata de valabilitate a garanției.

(3) F.N.G.C.I.M.M. respinge cererea de plată a garanției, în condițiile transmiterii incomplete a documentelor care însoțesc cererea de plată prevăzută la art. 18 sau în afara perioadei de valabilitate a garanției, neasumării de către instituția de credit finanțatoare a verificării îndeplinirii la data acordării finanțării a obligației prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, ale nerespectării de către finanțator a obligației prevăzute la art. 5 alin. (1) și în condițiile neachitării în totalitate a primei de garantare aferente întregii perioade de valabilitate a garanției.

(4) Decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției se comunică instituției de credit finanțatoare și M.F.P. cel mai târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei adoptării, pe fax sau poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original […].

(6) Plata garanției se face de către M.F.P. Într-un cont unic al instituției de credit finanțatoare, pe baza deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de plată, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la primirea deciziei F.N.G.C.I.M.M. de aprobare a cererii de plată, fără însă a se depăși 90 de zile calendaristice de restanță a beneficiarului la plata principalului.

(7) Sumele garantate de F.N.G.C.I.M.M. se plătesc instituției de credit finanțatoare de către M.F.P. de la fondul de risc și se recuperează de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală de la beneficiarii finanțării garantate, în condițiile legii.”

Art. 20 alin. (1): „În termen de 5 zile lucrătoare de la data plății valorii de executare a garanției, M.F.P. transmite F.N.G.C.I.M.M. dovada efectuării plății.

(2) F.N.G.C.I.M.M. Întocmește un înscris prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată, precum și data scadentei acesteia, care se transmite debitorului-beneficiar al finanțării garantate, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății prevăzute la alin. (1).

(3) Accesoriile creanței bugetare, în cazul în care beneficiarul achită cu întârziere creanța, sunt calculate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(4) înscrisul prevăzut la alin. (2) împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul-beneficiar al finanțării garantate, însoțite de contractul de garantare în original, contractul/contractele de fidejusiune în original, însoțit de copia documentului de identitate al fideiusorului, și contractul de ipotecă mobiliară, însoțit de copia avizului de înscriere a contractului de ipotecă mobiliară în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, se înaintează, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dovezii privind efectuarea procedurii de transmitere, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanței bugetare, în condițiile legii.”

6. Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului delegat pentru buget nr. 8/2014 pentru aprobarea Convenției privind implementarea Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii dintre Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii — S.A. — IFN, prevăzută la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii și a Convenției de colaborare prevăzute la art. 1 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 936/2013, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul nr. 8/2014.

Art. 11 alin. (5): „Contractele de garantare constituie titluri executorii.”

IV. Orientările jurisprudențiale divergente

Situația de fapt care a generat practica judiciară neunitară este următoarea:

7. Instituțiile de credit au încheiat convenții de garantare cu F.N.G.C.I.M.M. (Fondul) prin care acesta a înțeles să garanteze creditele pe care instituțiile de credit le acordă întreprinderilor mici și mijlocii.

8. Mecanismul de funcționare a emiterii garanției este următorul: instituția de credit prezintă către Fond o notificare de includere în plafonul de garantare prin care pune la dispoziția Fondului elementele necesare analizării încadrării clientului în categoria I.M.M. și solicită emiterea garanției, iar Fondul, după propria analiză, emite acceptul de a garanta în calitate de fideiusor acel client printr-un document separat numit confirmarea de includere în plafon.

9. Prin confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, Fondul se angajează în mod expres, irevocabil și necondiționat să plătească în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată 80% din suma reprezentând finanțarea garantată restantă.

10. În general, convențiile încheiate cu Fondul au același conținut, iar la art. 6.1, 6.2, 6.3 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 8/2014 (Convenția-cadru) se stipulează că garanția Fondului este expresă, necondiționată, irevocabilă și constituie fidejusiune în condițiile reglementate de art. 2.280—2.320 din Codul civil.

11. Problema de drept invocată de către Fond pentru a nu onora garanția acordată este faptul că aceste înscrisuri nu constituie titluri executorii, cu toate că în cuprinsul confirmării notificării de includere în plafonul de garantare se menționează că aceste înscrisuri sunt titluri executorii în temeiul legii.

12. La nivelul instanțelor naționale s-au conturat următoarele orientări jurisprudențiale:

a) într-o opinie s-a considerat că notificarea de includere în plafonul de garantare acceptată de Fond prin confirmarea de includere în plafonul de garantare reprezintă o garanție personală și are caracter executoriu, conform art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, care prevede: „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii”.

b) într-o a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că notificarea de includere în plafonul de garantare și confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nu au caracter de titlu executoriu, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să le confere acest caracter.

V. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

13. Prin recursul în interesul legii pe care I-a promovat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, sintetizând ansamblul dispozițiilor legale incidente, mecanismul de colaborare dintre finanțator — instituție de credit și Fond se prezintă în felul următor:

— Banca adresează Fondului solicitarea de garantare (posibil sub forma „Notificare de includere în plafon”) împreună cu o serie de documente.

— Fondul analizează cererea și comunică băncii decizia sa.

— Dacă Fondul aprobă garantarea (posibil sub forma „Confirmarea notificării de includere în plafon”), trimite băncii contractul de garantare, contractul de fidejusiune [acesta fiind încheiat de Fond cu administratorii/asociații/acționarii beneficiarului care dețin cel puțin 50% din părțile sociale/acțiunile acestuia sau cu întreprinzătorul persoană fizică autorizată ce desfășoară activități economice în mod independent, conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 936/2013] și contractul de constituire a ipotecii mobiliare.

— La producerea riscului garantat (neplata parțială sau integrală a creditului principal de către beneficiarul programului) banca depune la Fond cererea de plată, însoțită de documentele prevăzute de lege, solicitând executarea garanției emise de Fond.

— Fondul aprobă/respinge cererea de plată.

14. Motivele pentru care Fondul poate să respingă cererea de plată a garanției sunt prevăzute în dispozițiile art. 19 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 936/2013, respectiv în art. 7.4 din anexa nr. 2 la Ordinul nr. 8/2014 (transmiterea incompletă a documentelor ce însoțesc cererea de plată sau transmiterea acesteia în afara perioadei de valabilitate a garanției etc).

— Dacă Fondul aprobă cererea, plata garanției o face Ministerul Finanțelor Publice.

— Recuperarea sumelor plătite ca urmare a executării garanției se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F) în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, aceasta procedând la executarea silită a beneficiarului creditului, în virtutea contractului de garantare, care este titlu executoriu opozabil beneficiarului.

15. De menționat că dispozițiile legale incidente nu utilizează termenii „Notificare de includere în plafon”/„Confirmare a notificării de includere în plafon”, ci „solicitare de garantare”, respectiv acceptare a solicitării de garantare, prin care se realizează acordul de voință în urma căruia se încheie contractul de garantare, astfel încât problema care se ridică constă, de fapt, în a ști dacă contractul de garantare poate fi invocat drept titlu executoriu în cererile de executare silită pornite de bănci împotriva Fondului pentru plata garanției, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014, conform cărora contractele de garantare constituie titluri executorii.

16. Ministerul Public a apreciat că aceste contracte de garantare nu beneficiază de caracterul executoriu în raporturile dintre băncile finanțatoare și Fond.

17. Conform prevederilor art. 638 alin. (1) pct. 4 teza a II-a din Codul de procedură civilă, pentru a fi titlu executoriu, înscrisului sub semnătură privată trebuie să i se recunoască puterea executorie printr-o dispoziție legală expresă.

18. Dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, precum și cele ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014, care atribuie contractelor de garantare caracter executoriu, nu privesc relația dintre banca finanțatoare și Fond, deoarece sunt înscrise în capitolul care reglementează procedura de recuperare a garanției prin intermediul executării silite a beneficiarului I.M.M. de către organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

19. Astfel, după efectuarea plății privind executarea garanției de stat de către Ministerul Finanțelor Publice, acesta informează Fondul cu privire la efectuarea plății, iar Fondul întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată din plată.

20. Înscrisul se comunică atât debitorului beneficiar al finanțării garantate, cât și organelor competente ale A.N. A. F.

21. Acestea din urmă procedează la aplicarea măsurilor de executare silită în conformitate cu Codul de procedură fiscală, pe baza documentelor primite de la Fond. Printre acestea se numără și contractul de garantare, căruia legea îi atribuie în mod expres caracter executoriu, în considerarea naturii de creanță fiscală a sumei de recuperat.

22. De altfel, în toate programele guvernamentale în care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanții de stat, forța executorie a contractelor de garantare este stipulată în partea care reglementează procedura de recuperare a garanției de către organele fiscale, caracterul executoriu al contractelor de garantare asigurând o mai mare rapiditate și eficiență în procedura executării silite a creanțelor fiscale.

23. În concluzie, întrucât caracterul de titlu executoriu al contractului de garantare este prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014 (acestea fiind norme speciale față de norma generală prevăzută de dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006) doar în raporturile execuționale dintre organele fiscale și debitorul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, în procedura de recuperare a creanței reprezentată de plata garanției acordate de Fond instituțiile de credit finanțatoare nu pot invoca în favoarea lor caracterul executoriu al contractului de garantare în cererile de încuviințare a executării silite împotriva Fondului, în cazul refuzului de plată a garanției.

24. Prin precizările depuse la 13 august 2019, ca urmare a necesității lămuririi chestiunii privind existența unei practici neunitare raportat la temeiurile juridice invocate și, pe cale de consecință, a admisibilității prezentului recurs în interesul legii în raport cu prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, titularul sesizării a arătat că, pentru a putea promova un recurs în interesul legii de natură să ducă la uniformizarea practicii neunitare în această materie, a fost necesară găsirea în fondul activ al legislației a acelor dispoziții legale care prevăd caracterul de titlu executoriu al convențiilor de garantare încheiate de F.N.G.C.I.M.M., acestea fiind identificate în dispozițiile cuprinse în art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și în art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014, conform cărora contractele de garantare constituie titluri executorii.

25. Faptul că în cuprinsul hotărârilor judecătorești anexate sesizării de recurs în interesul legii nu se fac mențiuni cu privire la incidența acestor articole de lege, ci doar cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor atotcuprinzătoare din art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, potrivit cărora „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit, constituie titluri executorii”, nu poate determina inadmisibilitatea recursului în interesul legii.

26. La 2 octombrie 2019, titularul sesizării a depus „precizări” la recursul în interesul legii formulat, arătând că obiectul sesizării îl constituie: „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului”.

VI. Jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție

27. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1/1/2014/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Cluj privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situația în care cererea de încuviințare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanței.

28. De asemenea, prin Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2/1/2014/HP, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Cluj privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care cererea de încuviințare a executării silite a unui contract de credit este formulată de asigurătorul subrogat în drepturile creditorului instituție bancară.

VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

29. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014, contractele de garantare nu pot fi invocate ca titlu executoriu în cererile de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii, iar ulterior, prin suplimentul la raport s-a considerat că sesizarea formulată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum și problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

30. Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”.

31. De asemenea, art. 515 din același cod prevede că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii”.

32. Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate, determinând totodată aria restrictivă a examinării pe care o face instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

33. Astfel, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești. Cu alte cuvinte, textele legale aflate în discuție statuează faptul că recursul în interesul legii este admisibil numai în situația în care se face dovada că problema de drept ce formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care trebuie atașate sesizării.

34. Spre aceasta finalitate conduc și dispozițiile constituționale, care, în reglementarea art. 126 referitor la instanțele judecătorești, prevăd expres, la alin. (3), faptul că „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”.

35. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate, se constată că este îndeplinită cerința legală privind titularul sesizării.

36. Nu este îndeplinită însă condiția referitoare la existența unei probleme de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive (dacă litigiul s-a judecat potrivit Codului de procedură civilă) sau prin hotărâri judecătorești irevocabile (dacă judecata s-a desfășurat în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865), ce trebuie dovedită prin anexarea la cererea formulată de titularul sesizării a unei jurisprudențe relevante.

37. În acest sens se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a statua asupra problemei de drept referitoare la „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 8/2014 al ministrului finanțelor publice”.

38. Or, din analiza hotărârilor identificate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și atașate sesizării inițiale reiese că nu există jurisprudență divergentă în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și ale art. 11 alin. (5) din anexa nr. 1 a Ordinului nr. 8/2014, hotărârile anexate reținând incidența unei alte norme decât cele ce au fost invocate drept temei în memoriul de recurs, respectiv art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.

39. De altfel, însuși titularul sesizării, la fila 4 a precizărilor depuse la 13 august 2019, arată că „în cuprinsul hotărârilor judecătorești anexate sesizării de recurs în interesul legii nu se fac mențiuni cu privire la incidența acestor articole de lege [art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013 și art. 11 alin. (5) din anexa 1 a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 8/2014], ci doar cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor atotcuprinzătoare din art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006”.

40. Ulterior, prin precizările depuse la 2 octombrie 2019, titularul sesizării a înțeles să schimbe limitele sesizării inițiale prin modificarea temeiul juridic, în sensul solicitării instanței supreme de a se pronunța asupra chestiunii de drept referitoare la „admisibilitatea cererilor de încuviințare a executării silite pornite de instituțiile de credit împotriva Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru I.M.M. prin invocarea ca titlu executoriu a contractelor de garantare, raportat la dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului”.

41. Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu și de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.

42. Astfel, atât recursul în interesul legii, cât și sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, în realizarea rolului fundamental ce îi revine potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituția României.

43. Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărții a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă nu reprezintă cereri de chemare în judecată ori căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în fața primei instanțe și căile de atac sunt reglementate în titlurile I și II ale cărții a II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărții a II-a.

44. Este de observat că, în cuprinsul titlului III „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărții a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, așa cum a procedat (spre exemplu, prin dispozițiile art. 482. 494, 508 ori art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată.

45. De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil” în înțelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în reglementarea art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, ori definitive, în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010, și, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu.

46. În consecință, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esența lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar în soluționarea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție nu aplică dispozițiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanță ori în căile de atac, care să permită modificarea învestirii inițiale, cu atât mai mult cu cât în „precizările” depuse se schimbă chiar temeiurile juridice în legătură cu care se pretinde că există practică neunitară.

47. Instanța supremă este ținută de limitele învestirii inițiale, normele referitoare la modificarea cererii cuprinse în cartea a II-a „Procedura contencioasă” — titlul I „Procedura în fața primei instanțe” — capitolul I „Sesizarea instanței de judecată” nefiind compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare reglementate de titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă.

48. Din această perspectivă, raportat la obiectul sesizării inițiale, se constată că practica judiciară atașată în cele două anexe ale sesizării nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat, iar soluțiile pronunțate nu susțin cele două opinii jurisprudențiale descrise de titularul sesizării, sub acest aspect motivarea sesizării fiind lacunară, întrucât titularul sesizării se limitează doar la a indica mai multe texte de lege care ar fi incidente. Or, în această situație, i-ar reveni instanței supreme sarcina de a stabili care este norma legală incidență și de a justifica înrâurirea pe care dezlegarea recursului în interesul legii ar avea-o asupra cauzei pendinte, ceea ce ar reprezenta o depășire a limitelor sesizării.

49. Așa fiind, deși reprezintă o reală problemă practică, aspectele sesizate reclamă, în fapt, absența unei norme clare și lipsite de echivoc în materie, însă acestea nu pot fi soluționate prin mijlocul procedural ales, Înalta Curte de Casație și Justiție având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, iar nu pe acela de a stabili care este norma de drept incidență în funcție de circumstanțele particulare ale speței deduse judecății.

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia ICCJ-RIL nr. 26/2019. Încuviințarea executării silite solicitată de bancă în baza contractului de garantare – titlu executoriu încheiat cu F.N.G.C.I.M.M.