Art. 18: Limba desfăşurării procesului

(1)Procesul civil se desfăşoară în limba română.
(2)Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii.
(3)Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel.
(4)Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română.

Leave a Reply